Bizare invitații…

au configurat organizațional recent încheiata perioadă a festivităților hibernale, probând încă o dată paradigmatica sustenabilă a rezilienței indiferent de formă și statut șanjabil, mai mult faptul că fervida stare a rețelelor de acțiune duce la însumarea unei multitudini de voci și narațiuni, conform celor  vizualizați sau nu.. 

Cert, conlucrarea intelectuală și curatorială a experților cu curatoarele generează un progres fără precedent încât noile narațiuni multitudinale și atitudinale fac ca amintita multitudine de voci să se situeze mereu supra ponderal peste ceea ce a fost recent, astfel încât, oricât ne-ar fi de dragi, termeni precum paradigmă, sustenabilitate, reziliență să aparțină curând limbajului de grădiniță, eventual de clasă elementară, deci infantil. Căci o antamare dinamică terminologică onto-gnoseo-praxiologică  înseamnă noi și noi logosuri verbalizate chiar înainte de a fi înțelese de emițători, dară-mi-te de receptori. Rostirea trebuie augmentată  înaintea cugetării, chiar dacă asta înseamnă trăncăneală și stupizenie. Nu putem aștepta după lentoarea cerebrală. Nu o fac nici alții.

Spectacolele de arte performative la care s-au enunțat invitații, au generat adevărate rețele de acțiune în cadrul cărora interpreți de diverse nivele au performat, după cum s-a aflat, nefiind totuși foarte limpede înțelesul însumării de voci. Cea mai rupătoare, căci oricât am căuta nu putem zice altfel, a fost invitația la „un performance de videomapping”; aici ar fi două aspecte problematice vădind indubitabil prostie: performance e feminin pornind de la sursa latină încoace, deci e o, apoi nu e clar la ce se raportează, că la performanță nicidecum, după cum nici la interpretare.

Apoi ospitalitatea  de nerefuzat: „sunteți invitați la roastul lui Moș Crăciun”. La prima receptare, există tentația de a crede că o literă e în plus, fiind vorba în fapt de „rostul lui Moș Crăciun”, adică acela de a aduce daruri „la fetițe și băieți”. Dar eroare, iată că nu e așa: e roast, adică britanica friptură, mai însângerată sau nu, depinde de preferință. Dar contradictoriu rămâne și dacă invitația ar fi fost la friptura sau grătarul Moșului: schimbarea paradigmei duce la transformarea Moșului în chef, iar sacul creațional devine un soi de rucsac cu ustensile de tip cuccinaria. Totuși, greu de spus dacă cineva ar avea … chef de așa ceva.

 În fine, ceva mai clare au fost  invitațiile adresate credincioșilor  – mai curând enoriașilor – de varii confesiuni, însă tot rupte de realitate, surclasând  deci paradigma verismului interogativ pilatian din „ce este adevărul?”. O invitație sugera să fim mai buni, fără a indica însă și mutația genetică necesară ameliorării.  O alta –  la încetarea unui anumit război, deși sunt mai multe în desfășurare, probând că invocarea păcii e  în funcție de interese… Apoi, să fim mai darnici (nu e clar cu cine…), deși realist cugetând tot gândirea romană practopică ne conduce căci „îți dau ca să îmi dai” (do ut des). Cea mai hazlie în felul ei a fost invitația de a face cât mai mulți copii; actul procreativ e desigur dătător de plăcere (scurtă însă, zice cu regret latinul, căci e urmat de melancolie,  post coitum omne  animal triste), dar când faci o asemenea invitație trebuie să fii un model procreativ patern. Nu s-a specificat însă câți copii a făcut (în colaborare desigur) și câți a crescut, fie și ai altuia, propunătorul. Ca atare sustenabilitatea lasă de dorit făcând loc dubiului infra paradigmatic. Pe scurt, nu ne rămâne decât să așteptăm paradigma Resurecțională, în speranța că mesajul va fi mai intelectiv procreativ la nivel cerebral. Pentru toată lumea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *