„Atât de măreț și de ambițios: precum Corecții, al lui Franzen, Confiteor promite să devină unul dintre marile romane ale deceniului.” (El País)
„Magistral!” (André Clavel)
„Un roman monumental despre problema răului.” (The Guardian)
„În Confiteor, Jaume Cabré explorează câteva secole de barbarie, într-o adevărată simfonie a răului.” (L’Express)
„Mă interesează felul în care memoria și puterea se reunesc în problema răului. Acestea sunt obsesiile mele, prezente peste tot în ceea ce scriu, la fel ca tema muzicii. Știu că la un moment dat una dintre obsesii va ieși la lumină. Nici nu vă imaginați cât de mulți bani economisesc scriind, în loc să merg psiholog.” (Jaume Cabré)
„Catalanul Jaume Cabré a scris un roman-ocean în care se varsă atâtea fluvii pline de semnificație și de povești.” (Clarín)
Scris sub forma unei confesiuni finale a unui geniu ce știe că urmează să-și piardă cea mai prețioasă posesiune, mintea, această capodoperă a literaturii europene încearcă imposibilul: să coboare la rădăcinile Răului și să se întoarcă de acolo nevătămată. O adevărată aventură estetică și intelectuală, Confiteor (în română: Mărturisesc) debutează cu anii de tinerețe ai Adriei Ardevol, un copil minune care se naște într-o lume lipsită de iubire și crește învățând să-și spioneze părinții, martor al pasiunii tatălui său pentru obiectele de anticariat, în special pentru o misterioasă și prețioasă vioară ce-și are propriul nume, dar și captiv al unui univers interior imaginar. Vioara devine un element central al romanului, dat fiind că istoria ei se confundă cu istoria Europei, de la flăcările Inchiziției și până la ultimele reverberații ale iadului concentraționar nazist – „un roman monumental despre problema răului” (The Guardian), „o adevărată simfonie a răului” (L’Express).
Jaume Cabré (n. 1947) este absolvent de filologie catalană al Universității din Barcelona, scenarist, romancier și eseist. Este laureatul a numeroase premii internaționale și considerat unul dintre cei mai importanți scriitori catalani ai tuturor timpurilor. Recunoașterea literară i-a fost adusă de succesiunea de romane Senioria (1991), Umbra eunucului (1996) și Vocile lui Pamano (2004), însă adevăratul succes internațional l-a cunoscut doar după publicarea romanului Confiteor (2011), tradus în 27 de țări. Cel mai recent roman al său, Consumits pel foc, a apărut la începutul acestui an.
FRAGMENT:
Minciună după minciună, m-am dus la bancă, am scos atât și țuști spre Morral, cu presimțirea îngrozitoare că în noaptea aia îi luase foc apartamentul sau își schimbase părerea sau găsise un client mai bun… sau fusese arestat. Nu. Colonelul mă aștepta răbdător. L-am luat în mâini cu tandrețe. Era al meu, grijile se sfârșiseră. Al meu.
— Domnule Morral.
— Da.
— Și manuscrisul complet al lui Nietzsche?
— Aha.
— Îmi spuneți prețul?
— Dacă-ntrebați doar ca să-ntrebați, mai bine îmi țin gura, nu mi-o luați în nume de rău.
— Întreb fiindcă vreau să-l cumpăr, dacă pot.
— Sunați-mă peste zece zile și vă spun, de nu s-o fi vândut.
— Cum!?
— Oh, dar ce credeți? Sunteți singurul din lume?
— Îl vreau.
— Peste zece zile.
Acasă n-am putut să-ți arăt comoara. Era fațeta mea clandestină contra secretelor tale. Am ascuns manuscrisul într-un fund de sertar. Voiam să cumpăr un clasor, să pot privi întreaga operă, foaie cu foaie, pe ambele fețe. Dar trebuia s-o fac clandestin. Și, pe deasupra, Vulturul Negru.
— Hai, ce, dă-i drumul.
— Acum ai trecut peste râul interzis.
— Poftim?
— Arunci bani pe fleacuri și squaw a ta nu știe nimic.
— E ca și cum ai înșela-o, adăugă Carson. Așa ceva nu se face.
— N-am cum să fac altfel.
— Suntem pe punctul s-o rupem cu prietenul alb care ne-a dat adăpost toată viața.
— Sau să-i spunem Sarei.
— Bieții de voi: vă arunc pe geam.
— Bravul războinic nu se teme de amenințările feței palide mincinoase și lașe. Și, în plus, n-ai avea curajul s-o faci.
— Cum să nu, se vârî Carson. Bolnavii nu mai gândesc. Sunt robii viciului.
— Vă jur, opera completă a lui Nietzsche va fi ultima achiziție.
— Și-ai vrea să te cred? Carson.
— Mă întreb de ce te-ascunzi de squaw a ta. Vulturul Negru. Ce cumperi, cumperi cu aurul tău. Nu vine de la un evreu spoliat de crudul om alb cu bețe care scuipă foc, nici nu e de furat.
— Unele da, stimat coleg, l-a corectat Carson.
— Dar squaw a feței palide nu trebuie să știe.
I-am lăsat discutând strategia, incapabil să le spun că n-aveam curaj să mă duc la Sara și să-i spun că e ceva mai puternic decât mine. Vreau să posed lucrurile care mă atrag. Le vreau și aș ucide ca să le am.
— Sic? Carson.
— Nu. Dar pe-aproape. Către Sara: Cred că nu mă simt bine.
— Bagă-te-n pat, bietul de tine. Îți pun termometrul (compassionevole e innocente).
Au fost două zile cu febră mare, la capătul cărora am ajuns la un soi de pact cu mine (pact pe care Carson și Vulturul Negru au refuzat să-l semneze), care-mi permitea, pentru binele relației noastre, să nu ofer detalii din istoria concretă a Vialului, pe care o cunoșteam doar parțial; sau despre obiectele din casă care, bănuiam, erau rodul înșelăciunilor tatei. Sau că, odată cu magazinul, am vândut și, ca atare, am luat bani pe ele, multe păcate ale tatei… ceea ce presupun că-ți imaginaseși deja. N-aveam destul curaj să-ți spun și te-am mințit în ziua când ai venit de la Paris, cu o floare galbenă în mână și-ai zis mi-ar prinde bine o cafea.
Traducere de Jana Balacciu Matei
Colecția „Anansi. World Fiction”, Editura Pandora M
