Agora, Punktul critic

Harap Alb şi Fata Împãratului Roş

Fata Împãratului Roş, pasãrea-suflet sau anima, în viziunea lui Jung, poate fi şi nemurirea smulsã timpului învins prin elevarea sufletului din sfera capriciosului efemer în climatul egal sieşi al contrastelor îmblânzite. Ajuns în faza ultimã a ascezei, eroul n-ar fi o entitate completã fãrã iubire – dimensiunea fundamentalã a fiinţei care va absorbi lãuntric voinţa (figuratã de Spân) şi ascultarea (Harap Alb în ipostaza slujitorului), dându-le o orientare ascendentã. Fãrã Spân, fiul de crai n-ar fi putut dobândi cunoaşterea universalã de sine, n-ar fi parcurs traiectoria care trezeşte în singular memoria pluralului şi nici nu şi-ar fi lãsat în urmã egocentrismul pentru a capãta omniscienţa anonimatului.
Ţinta iniţierii nu se opreşte însã la dizolvarea individualului într-o mare a uitãrii: Fata Împãratului Roş îi restituie lui Harap Alb identitatea pierdutã şi dacã Spânul îi taie capul eroului, iar calul nãzdrãvan îl ucide pe Spân, ambivalenţa actului funebru are menirea sã înlãture sciziunea provocatã de pendularea minţii între a fi şi a avea. Spânul îi exterminã lui Harap Alb pasivitatea, calul îi nimiceşte Spânului dorinţa de posesiune, iar Fata Împãratului Roş îl învie pe crãişor prin iubire, trezindu-l la Edenului numelui sãu:
„Dormeai tu mult şi bine, Harap Alb, de nu eram eu!”
Reluarea în stãpânire a paloşului vine sã întãreascã epifania opoziţiilor ce se pregãtesc de nuntã. Instrumentul sciziunii se transformã în armã ocrotitoare a vieţii, în acelaşi chip în care fiul, primind Împãrãţia în dar, se va numi mai departe Harap Alb. Impurul contingent, sublimat în albul iradiant al universalitãţii, se întoarce în spaţiul verdelui particularizant pentru a-şi sãrbãtori incandescenţa. Imaginea finalã a ospãţului etern celebreazã reîntregirea şi transfigurarea timpului în iubire.

Monica Pillat MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.

2 Comentarii

  1. ana maria carrosio says:
    on 15 ianuarie 2019 at 12:47 pm

    Fata împăratului Roş apare la sfîrşitul poveştii, ca să dea un sens şi o încheiere basmului şi personajului.

    Ea îl întregeşte pe Harap Alb. Ea este promisă lui Harap Alb, cu condiţia ca el, împreună cu amicii lui, să treacă probele imposibile la care îi supune împăratul. Acum Harap Alb este pe deplin caracterizat prin numele său – Alb-Negru, şi completat, la modul simbolic, prin nunta finală – Ying/Yang. Nunta se4 va face, în ciuda tuturor aparentelor piedici, a refuzului iniţial al împăratului, pentru că asta este menirea personajului. (Iniţial, împăratul e ”ovilit şi sarbăd la faţă de supărare şi ruşine” atunci cînd Harap Alb reuşeşte să treacă probele cu bine. ”dacă n-a fost ea vrednică să vă răpuie capul, fii măcar tu vrednic s-o stăpâneşti, căci acum ţi-o dau cu toată inima. ”). Nunta face parte din devenirea omului, îl completează, iar Harap Alb nu poate să facă excepţie.

    Moştenirea genetică se face simţită în basmul lui Creangă. Fata este şi ea imperfectă, oportunistă, la fel ca tatăl ei, după cum o vede şi Flămînzilă: ”Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intraţi înaintea mea unde ne-a duce omul ţapului celui roş, că nu mai ajungeţi să vedeţi ziua de mâine. Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită şi milostivirea lui cea neauzită. Îl ştiu eu cât e de primitor şi de darnic la spatele altora. Numai de nu i-ar muri mulţi înainte! să trăiască trei zile cu cea de-alaltaieri! D-apoi fetişoara lui; a zis dracul şi s-a făcut; bucăţică ruptă tată-său în picioare, ba încă şi mai şi. ”

    Dialogul dintre lighioane este de un umor spumos, împănat cu proverbe şi zicători. ”Şi, când pe aproape de miezul nopţii, fata împăratului se preface într-o păsărică şi zboară nevăzută printre cinci străji. Dar când ajunge pe la străjerul Ochilă, el, sireicanul, mi ţi-o vede şi dă de ştire lui Păsărilă, zicând:

    – Măi, fetişoara împăratului ne-a tras butucul. A dracului zgâtie de fată! s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi şi ei habar n-au despre asta. Ei, apoi? Lasă-te în seama lor dacă vrei să rămâi făr’ de cap. De-acum, numai noi o putem găsi şi aduce la urma ei. Taci molcum şi haidem după dânsa. Eu ţi-oi arăta-o pe unde se ascunde, iară tu să mi-o prinzi cum ţi-i meşteşugul şi să-i strâmbi gâtul oleacă, să se înveţe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete.”

    Plin de umor este dialogul dintre fata împăratului şi lighioane:” Ba că chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu te vedeam când ai paşlit-o, farmazoană ce eşti! zise Ochilă. Ştiu că am tras o durdură bună căutându-te. Ia, mai bine hai la culcuş, că se face ziuă acuşi. Ş-apoi, ce-a mai fi a mai fi. ”

    Fata împăratului Roş devine ea însăşi material de probă pentru Harap Alb. Dialogul dintre împărat şi voinici este plin de umor: Împăpratul este necinstit, oportunist, exasperat, se comportă ca un mitocan cu oaspeţii lui, nicidecum ca o faţă împărătească. ”– Bine, voinice, zise împăratul posomorât; a veni ea şi vremea aceea. Însă eu mai am o fată, luată de suflet, tot de o vârstă cu fata mea; şi nu e deosebire între dânsele nici la frumuseţe, nici la stat, nici la purtat. Hai, şi dacă-i cunoaşte-o care-i a mea adevărată, ia-ţi-o şi duceţi-vă de pe capul meu, că mi-aţi scos peri albi, de când aţi venit. Iaca, mă duc să le pregătesc, zise împăratul. Tu vină după mine, şi, dacă-i ghici-o, ferice de tine a fi. Iară de nu, luaţi-vă catrafusele şi începeţi a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi!

  2. ana-maria carrosio says:
    on 14 ianuarie 2019 at 9:06 am

    Fata împăratului Roş apare la sfîrşitul poveştii, ca să dea un sens şi o încheiere basmului şi personajului.
    Ea îl întregeşte pe Harap Alb. Ea este promisă lui Harap Alb, cu condiţia ca el, împreună cu amicii lui, să treacă probele imposibile la care îi supune împăratul. Acum Harap Alb este pe deplin caracterizat prin numele său – Alb-Negru, şi completat, la modul simbolic, prin nunta finală – Ying/Yang. Nunta se4 va face, în ciuda tuturor aparentelor piedici, a refuzului iniţial al împăratului, pentru că asta este menirea personajului. (Iniţial, împăratul e ”ovilit şi sarbăd la faţă de supărare şi ruşine” atunci cînd Harap Alb reuşeşte să treacă probele cu bine. ”dacă n-a fost ea vrednică să vă răpuie capul, fii măcar tu vrednic s-o stăpâneşti, căci acum ţi-o dau cu toată inima. ”). Nunta face parte din devenirea omului, îl completează, iar Harap Alb nu poate să facă excepţie.
    Moştenirea genetică se face simţită în basmul lui Creangă. Fata este şi ea imperfectă, oportunistă, la fel ca tatăl ei, după cum o vede şi Flămînzilă: ”Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intraţi înaintea mea unde ne-a duce omul ţapului celui roş, că nu mai ajungeţi să vedeţi ziua de mâine. Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită şi milostivirea lui cea neauzită. Îl ştiu eu cât e de primitor şi de darnic la spatele altora. Numai de nu i-ar muri mulţi înainte! să trăiască trei zile cu cea de-alaltaieri! D-apoi fetişoara lui; a zis dracul şi s-a făcut; bucăţică ruptă tată-său în picioare, ba încă şi mai şi. ”
    Dialogul dintre lighioane este de un umor spumos, împănat cu proverbe şi zicători.  ”Şi, când pe aproape de miezul nopţii, fata împăratului se preface într-o păsărică şi zboară nevăzută printre cinci străji. Dar când ajunge pe la străjerul Ochilă, el, sireicanul, mi ţi-o vede şi dă de ştire lui Păsărilă, zicând:
            – Măi, fetişoara împăratului ne-a tras butucul. A dracului zgâtie de fată! s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi şi ei habar n-au despre asta. Ei, apoi? Lasă-te în seama lor dacă vrei să rămâi făr’ de cap. De-acum, numai noi o putem găsi şi aduce la urma ei. Taci molcum şi haidem după dânsa. Eu ţi-oi arăta-o pe unde se ascunde, iară tu să mi-o prinzi cum ţi-i meşteşugul şi să-i strâmbi gâtul oleacă, să se înveţe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete.”
     Plin de umor  este dialogul dintre fata împăratului şi lighioane:”  Ba că chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu te vedeam când ai paşlit-o, farmazoană ce eşti! zise Ochilă. Ştiu că am tras o durdură bună căutându-te. Ia, mai bine hai la culcuş, că se face ziuă acuşi. Ş-apoi, ce-a mai fi a mai fi. ”
    Fata împăratului Roş devine ea însăşi material de probă pentru Harap Alb. Dialogul dintre împărat şi voinici este plin de umor: Împăpratul este necinstit, oportunist, exasperat, se comportă ca un mitocan cu oaspeţii lui, nicidecum ca o faţă împărătească. ”– Bine, voinice, zise împăratul posomorât; a veni ea şi vremea aceea. Însă eu mai am o fată, luată de suflet, tot de o vârstă cu fata mea; şi nu e deosebire între dânsele nici la frumuseţe, nici la stat, nici la purtat. Hai, şi dacă-i cunoaşte-o care-i a mea adevărată, ia-ţi-o şi duceţi-vă de pe capul meu, că mi-aţi scos peri albi, de când aţi venit. Iaca, mă duc să le pregătesc, zise împăratul. Tu vină după mine, şi, dacă-i ghici-o, ferice de tine a fi. Iară de nu, luaţi-vă catrafusele şi începeţi a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *