Vezi rândunelele rãmân

Vezi rândunelele rămân
Pe-arama frunzelor de nuc
Şi-n aerul ca de cristal
Nu se petrece scuturarea.

Doar noaptea, adormind, îmi pare
Că pomii prind să dea din aripi,
Că geamul se deschide singur
Şi încăperea sună-a gol.

Nu te speria – numai în somn
Ne este dată libertatea
Să ne înveşmântăm în umbre,
Imaginându-ne plecând.

Întotdeauna la trezire
Ne-aflăm pe-acelaşi manuscris,
În versul frunzelor de nuc,
Cu rândunelele eterne.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *