Există în Rusia o şcoală de istorie, bazată pe determinism, care susţine că Rusia este de-a pururi sortită să fie condusă de pumnul autocraţiei; că asta face parte din natura ei, iar democraţia de tip occidental nu va funcţiona niciodată pentru ea. Această viziune a fost întreţinută în general de conservatorii britanici şi americani în anii Războiului Rece şi s-a bucurat recent de un reviriment. E poate un diagnostic prea categoric, evocând prea tare discreditata „inevitabilitate istorică“ a lui Hegel şi Marx.
Dar nu pot să nu observ cât de des a fost pronunţat de- a lungul istoriei Rusiei. Încă de la primii conducători, Rurik şi Oleg, până la Ivan cel Groaznic şi Petru cel Mare, s-a spus că Rusia era prea mare şi prea neorânduită pentru a putea fi vreodată condusă de o putere descentralizată; doar silnaia ruka a unei autocraţii centralizate putea ţine laolaltă imperiul şi putea menţine ordinea între diversele sale popoare. Aceeaşi motivaţie a fost folosită de ţarii din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, de regimul comunist în secolul XX şi – mutatis mutandis – de Vladimir Putin în secolul XXI.
[…]
