Erich Maria Remarque ,”Pe frontul de vest nimic nou” (1)

Ne am învârtit de o misiune pe cinste. Cu opt oameni trebuie să păzim un sat care a fost evacuat din pricina prea violentelor bombardamente.

Prima noastră sarcină e să fim cu ochii în patru la depo¬zitul de alimente, care n a fost încă golit. Hrana trebuie să ne o procurăm din stocurile de acolo. Pentru treaba asta suntem şi cei mai potriviţi – Kat, Albert, Müller, Tjaden, Leer, Detering, toată grupa noastră în păr. E drept că Haie e mort; însă în privinţa asta trebuie să vorbim de noroc, căci toate celelalte grupe au avut pierderi mai mari.
Ca adăpost, alegem o pivniţă betonată, la care duce o scară de afară. Intrarea e apărată şi de un zid de beton.

Colecţia Biblioteca Polirom
Seria Esenţial

Erich Maria Remarque
Pe frontul de vest nimic nou
Traducere din limba germană de Emanoil Cerbu

Acum desfăşurăm o activitate susţinută. Este în primul rând un prilej cât se poate de bun de a ne odihni nu numai picioarele, ci şi sufletele. Şi asemenea ocazii nu scăpăm niciodată, căci situaţia noastră e prea disperată ca să ne putem permite sentimentalisme de lungă durată. Aşa ceva e cu putinţă numai când primejdia nu i prea mare. Noi însă trebuie să fim oameni practici. Şi suntem atât de prac¬tici, că uneori mă apucă groaza când în mintea mea se mai rătăceşte, pentru o clipă, vreun gând din zilele de odinioară – dinainte de război. De altfel nu zăboveşte prea mult.

Trebuie să luăm cât mai uşor viaţa noastră de acum. De aceea profităm de orice ocazie care ne vine în ajutor şi, fără nici o tranziţie, nemijlocit, brutal, după groază urmează nerozie. Nici n am putea altfel; frenetic, ne arun¬căm în ea. Iar acum, cu aceeaşi înfocare, ne facem luntre şi punte ca să realizăm o idilă – o idilă a înfruptării şi dormitului, bineînţeles.
Întâi şi ntâi, umplem adăpostul cu saltele, pe care le cărăm de prin case. Căci şi unui dos de soldat îi place uneori să doarmă pe moale. Numai în mijlocul încăperii lăsăm podeaua liberă. După aceea facem rost de pături şi de plăpumi de puf, toate neînchipuit de moi. Sunt cu ghio¬tura în sat. Albert şi cu mine găsim un pat demontabil de mahon, cu polog de mătase albastră, acoperit cu dantelă. Ne trec mii de sudori până ce l transportăm – dar cum am fi putut lăsa să ne scape aşa ceva, când ştim prea bine că peste câteva zile tot va fi făcut praf de obuze!
Kat şi cu mine dăm o mică raită prin case, aşa, în inspecţie. După puţin timp avem o duzină de ouă şi un kilogram de unt destul de proaspăt. Deodată, în casa în care tocmai rechiziţionăm, auzim o bubuitură într un salon şi o sobă de fier trece vâjâind printr un perete, zboară pe lângă noi şi, la un metru mai încolo, iese prin alt perete. Două găuri. Soba vine din casa de peste drum, unde a explodat un obuz.
— Asta baftă! rânjeşte Kat.