Azi, la nouãsprezece ani

Azi.
Ce e azi?
Şi totuşi niciodatã
Nu va mai fi
Dupã-amiaza sfârşitului de ianuarie,
Când aud zãpezile topindu-se,
Vrãbiile inundând cerul.

Îndrãgostitã
Şi totuşi de nimeni…
O blândeţe fãrã margini
Pluteşte în odaie,
La fereastrã, soarele –
Şi mai bun;
Îmi curge sufletul
Ca o durere
Ceţoasã în amurg.

Câţi oameni de demult
Ori de curând
N-au simţit poate la fel?
Câţi n-au cãlãtorit
Cu ochii singuri
Pe apa orelor visând?

De-aş mai putea opri
Ziua ce moare sub ochii mei,
De m-aş putea opri
Pe mine, cea de-acum,
Sã mai rãmân…

Pomii au tãcut,
Pãsãrile au golit cerul,
O parte din mine
Apune.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *