A mai trecut un an. Timpul se comprimă, anii devin secunde. Se spune că memoria de scurtă durată scade cu timpul, dar când viteza timpului atinge valori maxime, cum poate fi definită, astăzi, memoria de scurtă durată? Memoria, chiar după un timp mai îndelungat, devine, în fapt, de scurtă durată și e mai proaspătă decât se crede!
Da, a trecut încă un an și, în ciuda faptului că un jurnalist profesionst nu trebuie să-și etaleze în articolele sale emoții personale, iată că, în luna sărbătorilor de iarnă, deși, ca autor de articole, am obligația să respect regulile nescrise ale jurnalismului, îmi voi permite să fac mărturisiri personale. Am o scuză: deși ceea ce scriu aici ar putea aparține, poate, genului literar memorii, gândurile mele nu sunt legate de viața personală, ci de apariția celei de a doua cărți de dialog cu un poet.
A trecut peste un an de când am avut, în scris, al doilea dialog transoceanic cu poetul și editorul Nicolae Băciuț, total diferit de primul, Nicolae Băciuț în dialog cu Veronica Pavel Lerner – Oameni, Repere, Mărturii, (Ed. Vatra veche 2018), care fusese un amplul interviu clasic. Cel recent i l-am propus d-lui Băciuț ca pe o simplă șuetă, ambii participanți oferind întrebări și răspunsuri. Fusese gândit de mine, la început, ca un material în devenire pentru un articol. Dar d-lui Băciuț, care a acceptat imediat invitația mea, a intuit o carte în devenire. Dialogul s-a născut în toamna lui 2024 și s-a dezvoltat în timpul iernii, apărând în 2025 la Editura Vatra veche sub titlul Dialoguri fără granițe. .
A fost cea mai caldă și strălucitoare iarnă din toate iernile canadiene petrecute de mine în ultimii 40 de ani. Ca prin minune, lumina era dominantă, întunericul orelor de noapte devenise insesisabil și zilele, care înainte erau la fel, acuma deveniseră complet diferite. Se deosebeau de toate celelalte pentru că erau pline de gânduri cu privire la întrebările și răspunsurile trecute și viitoare. Iar prezența în acest dialog a lui N. Steinhard, cel datorită căruia dl Băciuț și cu mine ne-am cunoscut, a fost continuă și binefăcătoare.
Dialogul început cu Nicolae Băciuț s-a dovedit a fi fost, într-un fel, o sărbătoare de sf. Nicolae prelungită pe tot parcursul iernii. Eu puneam întrebări care mă urmăriseră deja de câtva timp, curiozități legate de poetul Băciuț, despre cum și când îi vin inspirațiile poetice, despre cum a apărut gustul și priceperea sa în domeniul artelor vizuale, amănunte cu privire la relația lui cu N. Steinhardt și alte asemenea. El răspundea, apoi punea la rândul lui întrebări și, la rândul meu, răspundem.
Am fost, în toată perioada schimburilor de întrebări și răspunsuri, conștientă de inegalitatea celor care dialogam, ca profesiune, experiență jurnalistică și literară, domiciliu la distanță de un ocean și multe altele. La fiecare nouă întrebare pe care o puneam, deși era spontană – sau poate tocmai de aceea – mi-era puțin teamă de răspunsuri, dar ele veneau natural și exprimau bucuria d-lui Băciuț de a-și mărturisi secretele pe care i le ceream.
Unul din subiectele atinse de d-l Băciuț în întrebări a fost despre cei care au părăsit țara, exilul fiind un subiect care l-a preocupat în permanență. O dovedesc numeroasele sale interviuri, de-a lungul anilor cu români din străinătate. Desigur, m-a întrebat și pe mine câte ceva despre trăirile unui exilat și, în răspuns, am scris ceea ce am constatat în cei 44 de ani de Canada.
Despre perspectivele unui scriitor în afara granițelor României, în ultimii ani mi-am format o idee mai exactă asupra lor. Iată constatările mele.
Șansele unui scriitor exilat de a fi recunoscut, indiferent de țara în care s-a născut, depind foarte mult de țara de adopție. Franța și Anglia, de exemplu, sunt țări care păsterază tradiții cuturale. Dacă scriitorul român ajunge în Franța sau Anglia, unde au loc numeroase manifestări literare și dacă scriitorul va scrie în limba țării de adopție, el va reuși, prin talent, să atragă recunoșterea. Sunt exemple grăitoare de asemenea cazuri. Există la ora actuală numeroși scriitori englezi de origină chineză, care au în palmaresul lor multe premii internaționale. De asemenea este impresionantă povestea unui arab ajuns în la Paris, care a învățat limba franceză, pe care n-o știa, s-a îndrăgostit de literatura franceză – în special de Balzac – și l-am văzut și auzit personal – pe postul TV5 – la o emisiune literară de prestigiu din Paris – povestinu-și viața și citind din scrierile lui.
Într-o țară de emigrație cum este Canada, evenimentele literare canadiene sunt mai rare, iar cele din comunitățile etnice sunt în cerc restrâns. Când lucrează la un manuscris, scriitorul este singur, dar întâlnirile cu alți scriitori – cum sunt cele de la târgurile de carte, lansări, festivități de premiere și alte activități mediatizate – sunt vitale. La Montreal, datorită relațiilor cu Franța, țară de mare tradiție literară, există asemenea întruniri, în restul Canadei, ceva mai puține.
În Statele Unite, românii care s-au remarcat au scris și în limba română – publicați în România, dar și în limba engleză, publicați de Universitățile la care au funcționat ca profesori. Și, desigur, mai recent, mulți puteau participa la întâlnirile online fie la târguri de carte, fie la Muzeul Literaturii Române. Participarea online nu este însă un loc unde scriitorii din afara țării să se poată desfășura. Exemplul cel mai elocvent este scriitorul Călin Andrei Mihăilescu, din Canada, care avea o vastă prezență online, dar recent a revenit definitiv în România, pentru a putea participa în persoană la multiplele activități culturale.
Sigur, d-l Băciuț spunea, în convorbirile cu mine, că ceea ce scriu românii și publică în România face parte din literatura română. De acord. Totuși mă întreb: dacă prezența fizică a scriitorului sau jurnalistului nu e posibilă, publicarea de cărți sau articole în reviste din România e oare suficientă pentru încadrarea lui în literatura română? Am ratat ocazia de a-l fi întrebat, în dialogul nostru, pe dl Băciuț. Oare ce ar fi răspuns?
La granița dintre ani, mulțumesc din nou d-lui Băciuț pentru extraordinara sa deschidere în fața fenomenului românesc manifestat în întreaga lume și felicitări pentru impresionantele sale realizări literare, sociale, editoriale.
La Mulți Ani!
Notă: articol apărut, în formă inițială, în Vatra veche 12 / 2025
