Posibilități…

pentru un război moral pot apărea chiar și – sau mai ales-  în perioade

belicoase precum cea prezentă. Nu înseamnă neapărat pace dar totuși o formă prin care se moare cantitativ mai puțin. Rolul militarilor nu este acela de a deceda pe front ci de a apăra sub oblăduirea conducătorului suprem aflat efectiv în fruntea lor și nu în birou, indiferent ce formă ar avea, sau în permanentă deplasare teritorială pe la așa ziși aliați. 

Exemplele cele mai strălucite de conducători morali chiar și în război ni le oferă  – nu se putea altfel – Roma antică. Unul dintre ele îl reprezintă Titus, împăratul care a cucerit Ierusalimul conducând legiunile la fața locului și nu din Roma. Nu comentăm moralitatea cuceririi pentru că nu am fost de față, dar să subliniem că a fost elogiat în final de fostul adversar pe care l-a onorat cum se cuvine chiar la Roma. Nu revin… Adaug doar că nu întâmplător în compoziția mozartiană, Titus exprimă povara moralității imperiale: Tutto e tormento e servitu. Ca mulți conducători buni a condus doar doi ani.  La fel Iulian Apostatul, un exemplu de cum ar trebui să fie un conducător adevărat, moral: a condus tot numai doi ani, murind după bătălia de la Maranga, pe Tigru, străpuns de o suliță. Admiratorul său, distinsul Ammianus Marcellinus, scrie că nu avea platoșa asupra sa; iată finalul unui conducător adevărat: „a venit timpul să plec din viața pe care, datornic credincios mă bucur s-o redau naturii care mi-o cere… nu mi-e rușine de faptele mele, fiindcă nu-mi amintesc  să fi săvârșit ceva condamnabil, fie pe când eram în umbră și întuneric, fie după ce mi s-a încredințat principatul pe care l-am păstrat, după părerea mea, nepătat, ca și cum mi-ar fi fost dat din cer… țelul unei bune conduceri este binele și fericirea celor conduși… ca un cinstit fiu al patriei , vă urez să găsiți după mine un bun conducător”. Adaugă Marcellinus: „rana din coastă i s-a deschis și vinele umflate i-au îngreunat respirația. A cerut și a băut puțină apă rece, iar la miezul nopții a încetat din viață, având o moarte ușoară, în vârstă de treizeci și doi de ani”. (Istorie romană)

Să nu fiu înțeles eronat: nu înseamnă că liderii trebuie să sucombe la datorie precum cei de odinioară, dar e culmea nesimțirii politicianiste să stai la taifas cu colegii și să-i trimiți pe alții la moarte, zâmbind și îmbrățișând în grandoarea unui parlament continental. 

Dar există și o posibilitate de a reduce formal războiul, soluția gândită e simplă, limpede și economică; nu se consumă prea multă muniție, distrugerile materiale sunt ca și inexistente, iar morții – în număr redus și aproape previzibil. Pe fâșia ce desparte două țări, se stabilește un perimetru bine delimitat de ambele părți. Aleșii popoarelor, înarmați corespunzător, urmează să lupte în spațiul respectiv, până când, în funcție de numărul morților se decide finalul confruntării. Oricum, pierderile umane sunt ușor de recuperat la primele alegeri, anticipate sau nu. 

Iarăși deci: soluții morale există.  Dar unde vei găsi moralii, când avem doar speciali…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *