Este în această pictură a lui Edward Hopper („Birou într-un mic oraş”) singurătate, austeritate şi minimalism. Toate atribuite unui bărbat, după cum a ales Hopper să semnaleze şi în titlu. Un bărbat care pare să lucreze, poate şi ceva aparent important, fiind într-un birou.
Tot aparent, posibilităţile lui sunt limitate de birouri austere, ferestre geometrizante şi clădiri urâte.
Sursa foto: https://www.metmuseum.org/art/collection/search/488730
La o a doua privire, bărbatul poate fi considerat ca pus acolo generic, la fel de bine putând sta pe scaun şi o femeie, marcată de aceleaşi limitări austere ale ambientului şi ale activităţii. Dar singurătatea şi austeritatea sunt compensate de neobişnuitele deschideri ale ferestrelor. În partea din faţă, în direcţia în care priveşte bărbatul, nu este sigur că acolo există o fereastră. Şi că limitările ferestrelor urbane nu sunt decât o deschidere spre un cer atotcuprizător.
Apoi, în acele tablouri cu persoane, avem tendinţa să ne concentrăm pe acestea. Dar Hopper s-ar fi concentrat mai mult pe atmosferă şi pe mobilă, de exemplu. Pentru a arăta izolarea bărbatului într-un mediul limitativ, raportat la celelalte preocupări ale sale. Care preocupări transformă, deodată, singurătatea lui monocromă, într-o singurătate albastră. Pentru că mereu, la Hopper, un cadru aparent static este întrerupt de un element dinamic: în cazul de faţă, cromatica.
