A existat în viaţa lui Radu Petrescu un dramatic contratimp în raport cu epoca sa. Anii carierei sale sale au fost marcaţi, în pofida relaxării ideologice căreia îi datorează şi cariera sa literară, de un sentiment al zădărniciei. Acolo unde contemporanii săi etalau măreţia premiilor şi popularitatea de best-seller a textelor lor, opera lui Radu Petrescu se dezvăluia sub semnul unui ascetism al modestiei asumate ca proiect estetic.
Gloria nu i-a fost dată lui Radu Petrescu. Literatura sa s-a alcătuit în spaţiul privaţiunii şi al izolării. Drumul de la profesorul de ţară la funcţionarul anonim a fost parcurs cu acel stoicism de care numai un spirit modelat la şcoala austeră a clasicilor putea da dovadă.
Textul şi viaţa
În cele din urmă, Radu Petrescu s-a confundat, deliberat, cu singurul reper care a conferit sens existenţei sale. În literatură, în text, în scris, în paginile sale îl regăsim întreg, mai mult decât în zilele şi în anii petrecuţi pe acest pământ. Ambiţia lui Radu Petrescu este cu atât mai intensă cu cât ea se raportează la un viitor ce este al istoriei şi al lecturii. Al istoriei, pentru că, în plin realism-socialist, Radu Petrescu scrie ca şi cum estetica oficială nu ar exista. Al lecturii, pentru că scriitura sa, calofilă şi subtilă, desfide, prin rafinament şi inovaţie, canonul de după 1965, pe cale de a se constitui.
Insurgenţa lui Radu Petrescu se serveşte nu de instrumentele directe ale criticii politice, ci de cele, oblice şi polifonice,ale artei. Jurnalele sale pun în paranteză istoria oficială şi în acestă cameră de refugiu alcătuită din cuvinte şi din memoria tradiţiei occidentale nu pătrunde nimic din cacofonia propagandei.
Drumurile de cititor ale lui Radu Petrescu îl duc prin anticariatele ce adăpostesc ruinele unei culturi pe care oficialitatea o tolerează: paginile sale diaristice sunt consemnarea călătoriei sale printre umbre şi voci, căci adevăraţii contemporani ai lui Radu Petrescu sunt clasicii cu care alege să converseze, dincolo de timp şi dincolo de interdicţii ideologice. Revolta literară a lui Radu Petrescu împotriva vremurilor sale este hrănită de această voinţă de apartenenţă la o comunitate de spirite afine. Ca şi Petru Creţia, Radu Petrescu se află înlăuntrul şi în afara timpului său. Retractilitatea sa devine o formă de curaj moral şi literar.
Radu Petrescu este un exilat care nu evocă decât indirect condiţia sa de exilat. Emigraţia sa interioară nu este una incărcată de energia sarcastică a lui I. D. Sârbu, dar nu este una mai puţin intransigentă în refuzul de a se acomoda cu estetica oficială. În acest fel, Radu Petrescu este unul dintre cei care duce mai departe linia interbelică, neintreruptă de agresiunea realist- socialistă. Limba lui Radu Petrescu, atât de limpede şi de simfonică, este neatinsă de zgura timpurilor pe care le trăieşte. Între literatura sa şi lumea care îl înconjoară uşa de comunicare se deschide doar spre a permite artei şi prietenilor săi să pătrundă: restul este ţinut la distanţă, cu o fermitate politicoasă incasabilă.
Istoria literaturii sale este o devenire a privirii: a privirii cu care ia în stăpânire peisajele şi zilele vieţii sale. Privirea sa explorează şi se interoghează. Educaţia picturală face ca scriitura sa să atingă, singura în literatura noastră, amploarea poematică a pânzelor lui Claude Lorrain. Natura este absorbită în text şi există doar prin cuvintele care o înconjoară, ca într-o platoşă diafană. Jurnalele sale sunt cronica naşterii şi maturizării acestei vocaţii de a cuprinde şi de a încadra. “ Matei Iliescu” este capodopera în care muzicalitatea picturală se încarcă de energia platoniciană. Dragostea trece prin om şi natură spre a se întoarce şi a se contopi cu textul. De la Flaubert Radu Petrescu preia obsesia hipnotică a preciziei stilului. Monumentul său literar este un templu al armoniei sinestezice.
Privirea ce descoperă lumea se priveşte pe sine: postmodernitatea lui Radu Petrescu este una atipică. Inovaţia pe care o întreprinde cere , ca şi în cazul stendhalian, o educaţie a cititorului, obligat să se elibereze de locuri comune. Revelaţia literaturii lui Radu Petrescu este revelaţia trainiciei fragile a literaturii înseşi .Orele, zilele şi anii se topesc în pagini, iar făptura autorului dispare în largul de semn al textelor sale.
