Consider că scriitorul potrivit te găseşte atunci când ai mai mare nevoie de el. Totul începe cu un urlet disperat în singurătate, care nu poate fi auzit decât de cel care a trecut prin aceleaşi situatii ca tine. Acesta creează cu ajutorul dramei şi al experienţelor tulburătoare, opere literare de mare valoare. Durerea şi neliniştea, ajunse la apogeu, îşi pun amprenta asupra scrierilor sale.
Dacă stăm să ne gândim, toate marile capodopere îşi au originea în starea de tristeţe accentuată. Toate marile capodopere sunt importante pentru noi, deoarece au o însemnătate aparte. Ne regăsim în ele. Sufletul nostru este puternic mişcat de ideile pe care artiştii le-au creat cu măiestrie. Personal, pot spune că cel cu care am vibrat afectiv o lungă perioadă de timp a fost Franz Kafka.
De fiecare dată când am pătruns în paginile cărţilor sale, am simţit câteva influenţe din operele unui alt mare romancier, care mi-a marcat adolesecenţa şi care m-a găzduit în lumea sa plină de tenebre. Este vorba despre F.M. Dostoievski. Deşi stările afective pe care cei doi le conturează sunt asemănătoare, perspectiva din care aceştia le privesc este total diferită. Ideile despre lume şi viaţă se aseamănă atât la Kafka, cât şi la Dostoievski, însă, cel din urmă prezintă un stil mai abrupt şi mai detaliat al fiecărei trăiri şi al fiecărui gând. Ĩn schimb, Kafka, pare că descrie detaşat tot ceea ce se petrece în jurul său, ca un simplu şi fin observator, nefiind surprins de comportamentul absurd şi nici de ironia situaţiilor existente. De fapt, Franz are darul de a menţine tensiunea de la începutul până la sfârşitul cărţii. Creează multiple pucte culminante la care nu te astepţi, iar finalul este întotdeauna surprinzător.
Ĩn momentul în care i-am descoperit universul literar, toate ideile pe care le aveam până atunci despre lume mi s-au schimbat. Consider că o carte este cu adevărat valoroasă atunci când cel care o citeşte suferă o transformare , ceva în interiorul său se schimbă. El nu mai este acelaşi. Cred că asta este menirea unui roman bun. Pentru mine, Franz Kafka a reuşit să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut cu unul dintre personajele sale: să mă metamorfozeze.
Totodată, mi-am dat seama că scrierile sale se suprapun perfect peste societatea actuală. Dacă analizăm la întâmplare orice capodoperă căreia Kafka i-a dat naştere, vom observa că aceasta descrie amănunţit diverse cazuri şi tipologii existente în epocă.
Aşa cum am amintit mai sus, unul dintre motive poate fi dat de absurditatea situaţiilor prezentate, dar şi a lumii în care trăim şi în care experimentăm zi de zi diverse emoţii şi trăiri. Putem avea drept exemplu celebra nuvelă „Metamorfoza”. Aceasta începe cu o simplă constatare : „Într-o bună dimineață, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.” Incipitul este unul surprinzător şi original. La o primă vedere, cititorului s-ar putea să i se pară că este vorba despre un conţinut SF şi că personajul nostru face parte dintr-o cu totul altă dimensiune. De fapt , lucrurile nu stau chiar aşa. Pe tot parcursul nuvelei, Kafka a creat o metaforă cu privire la acest personaj. Curiozitatea erste cu siguranţă iscată de această transformare şi de aflarea motivului pentru care Gregor, un comis-voiajor, este metamorfozat într-un gândac. Nu este explicată cauza care a dus la schimbare, dar consider că nici nu ar trebui să i se acorde foarte multă importanţă. Ĩn cazul lui Kafka, atenţia este concentrată asupra personajelor, care sunt purtătoarele unor simboluri. Gregor face parte dintr-o categorie des întâlnită şi în societatea actuală. Acesta era dedicat muncii sale, iar celelalte activităţi erau cu totul ignorate. Ĩn momentul în care se trezeşte sub această formă, disperarea îl asediază şi primul gând care îi trece prin minte este legat de incapacitatea de a se mişca din pat şi de a se duce la serviciu. Schimbarea care apare în viaţa sa îi afectează şi pe cei din jur. De câte ori nu ni s-a întâmplat să ne gândim la consecinţele pe care anumite fapte le au asupra celorlalţi şi mai puţin asupra persoanei noastre, asupra conştiinţei noastre? Gândurile care se năpustesc asupra lui Gregor mă emoţionează puternic. Diverse întrebări mi se strecoară prin minte, iar nelămuririle se cuibăresc adânc în piept. Este imposibil să nu rămâi puternic impresionat şi în acelaşi timp şi indignat pe parcursul nuvelei.
Un alt aspect regăsit în zilele noastre este sugerat de aceeaşi operă. Suferind o transformare, Gregor este privit cu dispreţ de cei din familie. Şi-a lăsat în urmă statutul de obişnuit comis-voiajor şi a devenit membrul diferit, bizar şi înspăimântător. Trăim într-o societate în care pe cât de încurajată este diferenţa, pe atât este de condamnată de către toţi cei din jur. Oamenii îi privesc dezaprobator pe cei care nu sunt ca ei, pe cei care fac parte dintr-o minoritate. Ĩi marginalizează. Gregor stârneşte teama întregii familii, teamă, care trezeşte în sufletele apropiaţilor ură şi repulsie. Un episod semnificativ este acela în care i se aducea mâncarea. Familia se oprea în faţa uşii şi cu foarte multă grijă încerca să strecoare bucatele pe sub ea. Se observă, cum omul refuză contactul de orice fel cu cel de lângă el în cazul în care acesta este diferit. Societatea îi izolează pe cei „altfel”, îi respinge şi îi condamnă în cazul în care nu se încadrează în tiparele prestabilite. Mulţi dintre noi, cu siguranţă, simt felul în care abandonul are un impact crucial asupra propriei personalităţi. Nu este aceasta de fapt, cea mai mare temere a individului uman, frica de abandon? Ĩn nuvelă şi Gregor dezvoltă aceeaşi teamă: abandonul total din partea nu numai a societăţii, ci şi a întregii familii.
De asemenea, „Metamorfoza” ne arată că transformarea prin care Gregor a trecut trebuie să fie privită ca o fatalitate. Absenţa cauzei care a determinat-o poate sugera faptul că anumite episoade ale vieţii trebuie să fie acceptate aşa cum sunt, deoarece schimbarea lor sau modificarea într-o formă dezirabilă pentru noi, pare a fi imposibilă. Uneori, stau şi meditez şi mă întreb de ce oamenii doar acceptă ceea ce li se întâmplă şi nu încearcă să se revolte împotriva destinului…Sigur, ar putea fi o încercare eşuată, însă măcar ai lăsat ceva în urmă, chiar dacă acest” ceva” se rezumă doar la o strădanie.
Am realizat că o altă caracteristică a lumii de astăzi, regăsită în opera lui Kafka este ignoranţa. Ignoranţa sub toate aspectele ei este intâlnită nu numai în „Metamorfoza”, dar şi în „Procesul”. Este vorba despre o ignoranţa faţă de semeni şi despre o lume guvernată de interesul personal. Ĩn momentul în care Gregor este transformat, familia îşi face griji pentru propriul viitor, deoarece nu aveau decât sprijinul financiar al fiului, care acum, este incapabil să îi mai susţină. Scenele în care predomină nepăsarea faţă de celălat nu sunt ilustrate printr-un dramatism sfâşietor, ci pur şi simplu sunt redate cu mult calm şi linişte. Acest artificiu mi s-a părut dintotdeauna surprinzător la Kafka. Desi utilizeaza fraze care la început îi par cititorului că sunt impersonale, de fapt, acestea ascund o puternică suferinţă şi emoţie. Ele sunt doar mascate. Oare nu toate actele au loc la fel şi în zilele noastre? Nu sunt ele oare pline de linişte, evitând orice formă de revoltă evidentă ?
Ĩn „ Procesul” se observă aceeaşi absurditate şi ignoranţă despre care am amintit până acum. Un om este arestat şi urmărit pas cu pas de către autorităţi, însă natura crimei sale nu este dezvăluită. Tonul general al romanului este acelaşi ca în „Metamorfoza” . Ĩntâmplările sunt redate fără o implicare afectivă din partea celui care le relatează. Acestea sunt duse către rangul de fapte şi nimic mai mult. Pare că nici cei care le trăiesc nu sunt afectaţi de ele. De fapt, este vorba doar despre creionarea unor aparenţe. Societatea actuală luptă pentru menţinerea aparenţelor, pierzând esenţa lucrurilor cu adevărat importante. Totul se desfăşoară cu multă rapiditate. Cu ajutorul tehnologiei, mii de informaţii împăienjenesc ecranele într-o secundă şi tot la fel de repede se şi uită şi se trece cu vederea asupra anumitor detalii care contează. Trebuie precizat faptul că romanul „Procesul” nu a fost încheiat. De multe ori, diverse situaţii problematice nu se soluţionează, nu sunt privite în profunzime şi sunt lăsate să piară. Nu este timp pentru profunzime, cum nu este timp nici pentru empatie, nici pentru ascultarea celui de lângă noi, dar se găseşte un timp necesar pentru ură, discriminare, ignoranţă, cruzime, nedreptate.
Consider că operele kafkiene sunt atât de actuale în cadrul lumii de astăzi, încât cel care le-a scris pare contemporan cu noi. Harul lui Franz aici poate fi observat: şi-a asigurat prin scrierile sale, nemurirea.
De asemenea, sunt de părere că la un moment dat , toţi ne regăsim în personajele create cu măiestrie de Kafka. Cu toţii asistăm, neputincioşi la dezintegrarea relaţiilor umane şi căutăm disperaţi sensul vieţii.
