Baladă

Se adâncise-n bătrânețe
Ca într-o apă fără fund,
Lăsând în urma lui pe maluri
Ce începea a-i prisosi.

Despovărat de-atâtea lucruri
Al căror rost nu-l mai știa,
Închise ochii să se-ascundă,
Dar glasurile de pe margini
Îl dibuiră în curând
Și îl chemară să revină
În lumea lor de ne’nțeles.

Nu-i rămânea decât să tacă,
Lăsându-se din nou purtat
Când pe o parte, când pe alta,
În timp ce el își continua
Tot mai profund înstrăinarea.

Într-un târziu simți mireasma
Unei uitate amintiri
Care îl luă cu ea acasă.

Un comentariu

  1. Din cale afară de subrilă imagine a îndepărtăriiși a unei firave reveniri

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *