Voi prezenta pe scurt, pentru cititori, trei minunate cărți în ordinea în care le-am citit. Ele sunt foarte diferite una de alta, dar cât de plăcut e să-ți îmbogățești viața cu lecturi variate! Și ce calitate de lecturi! Din prima carte cititorul adult își va recunoaște dorințele copilăriei, după ce o va termina pe a doua el va reflecta asupra sfârșitului vieții, iar la a treia se va bucura recunoscându-și gânduri care l-au bântuit, dar cărora, din cauza ritmului accelerat al vieții, nu le-a acordat atenție.
Ioana Pârvulescu – Trei zile nemaipomenite, (Ed. Humanitas Junior, 2023).
După marele succes al cărții pentru copii Invizibilii, Ioana Pârvulescu revine cu o nouă carte, din nou pentru copii de toate vârstele, cu titlul Trei zile nemaipomenite. Lectura este fermecătoare și, ca în toate cărțile Ioanei Pârvulescu, cititorul este atras definitiv în lumea poveștii prezentate, indiferent cui îi este adresat subiectul, adulților sau celor mici.
În cartea de față ne întâlnim cu ideea dorinței fiecăruia dintre noi de a face schimb – chiar și temporar – cu cel care ne este aproape, fie chiar și un animăluț. Autoarea ne mărturisește pe coperta din spate: „Când eram mică de tot, chiar mai mică decât voi,dragii mei cititori mici, m-am împrietenit cu o veveriță. Este una din cele mai frumoase amintiri din viața mea, și din ea s-a născut povestea asta”.
Personajul principal este o fetiță, Emi, care s-a împrietenit cu o veveriță. A crezut, ca oricare dintre noi, că lumea prietenului – pe care doar ne-o imaginăm, dar n-o cunoaștem – are mult mai multe avantaje decât o are cea în care trăim noi.Și ne-am dori să fim în pielea celuilalt, ca să beneficiem și noi de avantajele pe care le observăm în viața celorlalți, în cazul poveștii, Emi visând să devină veverița cu care era prietenă –
De aici începe miracolul, pentru că tot ce povestește Ioana Pârvulescu capătă aura unei minuni: intrăm pe rând în lumea veveriței, plasată într-un copac în care, la fiecare etaj – ca într-un bloc – locuiesc personaje – animale, fiecare cu rolul și stilul lui. Dar suntem plimbați și prin lumea fetiței Emi, înconjurată de familie. Și așa traversăm alternativ din blocul în care locuiesc personajele umane în copacul populat de diverse animale și invers. Iar autoarea, cu harul și umorul ei caracteristic, ne descrie – în paralel – aventurile personajelor din cele două lumi, după ce visul fetiței de a face schimb cu veverița devenise realitate.
Desigur, voi lăsa cititorilor plăcerea de a afla cursul povestirii și finalul. Cartea este încântătoare și ne reamintește adevărul pe care uneori îl neglijăm: vedem la cei din jur avantajele existenței lor, dar mai rar ne oprim ca să-i observăm și neajunsurile.
Prezentarea grafică, cu ilustrațiile și coperta de Anca Smărăndache, contribuie la bucuria cititorului, căruia această carte, după lectură, îi devine un fidel prieten.
Gabriel Liiceanu – Exitus, (Ed. Humanitas, 2023).
Cartea lui Gabriel Liiceanu, redusă ca dimensiuni, cuprinde patru texte despre dispariția celor patru oameni – Constantin Noica, Horia Bernea, E. Cioran și Monica Lovinescu – text care amintește și cruda soartă a mamei acesteia – pe care autorul i-a iubit, venerat și lângă care a fost, uneori fizic, în ultimele momente ale vieții lor.
Mărturiile lui Liiceanu sunt emoționante și tulburătoare. Desigur, puțini oameni se gândesc cu seninătate la finalul vieții. Autorul atacă totuși subiectul, recunoscându-i dificultatea. Dar tandrețea, căldura, omenia și înțelegerea cu care își deapănă amintirile cucerește cititorul.
Fiecare din cei patru prieteni ai autorului a avut personalitatea lui distinctă, iar pentru cei familiarizați cu numele și creațiile lor, revederea – prin ochii liniștiți ai prietenului care le este alături în ultimele lor momente – lectura are un efect liniștitor.
Cartea ne dezvăluie și câteva situații din care avem de învățat. Unul din aeste fragmente, extrem de interesant, este cel în care e descrisă tăria Monicăi Lovinescu, cea care a dus la Europa Liberă, alături de Virgil Ierunca, lupta pentru adevăr. Când Virgil s-a îmbolnăvit, purtarea Monicăi, pe care autorul o descrie în amănunțime, este mai mult decât impresionantă. „Reacția Monicăi a fost neașteptată. S-a grăbit să demonstreze – dar nu numai lui, ci și celor din jur – că persoana care în curând va avea nevoie de îngrijiri va fi ea, și nu soțul ei” (p. 54). Tactica Monicăi era să-l facă pe Virgil, care de obicei o îngrijea, să se mobilizeze și să se pună pe picioare. „Explicația pe care ea ne-a dat-o mai târziu a fost alta. El (…) trebuia împiedicat să alunece în propria lui suferință. Iar ca să se întâmple așa, era nevoie ca boala cea mai gravă să și-o asume ea, și nu cel care, în economia de o viață a cuplului, era eternul disponibil”.
Cei patru oameni de valoare citați în carte au, în frumoasa expunere a lui Liiceanu, particularitatea și farmecul lor.
Închei cele câteva rânduri despre această liniștitoare lectură cu afirmația autorului din cuvântul introductiv: „S-ar putea ca, atunci când pierdem ființele cele mai apropiate, ele să ne ia într-o măsură cu ele”. Desigur, mulți dintre noi am trăit această senzație apăsătoare și tristă, dar cu câtă blândețe și omenie o ilustrează Liiceanu în micul său volum!
Marian Nencescu – Specific și diversitate. Lecturi Filosofice, (Ed. Astralis – 2024).
Cartea criticului literar și filosofului Marian Nencescu, apărută recent la Editura Astralis, este o culegere de eseuri care combină realitățile actuale cu elemente istorice, literare și filosofice. Având o vastă cultură și o formațiune atât în domeniul jurnalisticii, cât și al filosofiei, autorul frecventează cu regularitate cele mai semnificative manifestări culturale din București și alte orașe, după care ne povestește, cu farmec de cunoscător, aceste evenimente.
Ceea ce impresionează este accesibilitatea scrierii, pe de o parte, dar și profesionalismul în a elabora afirmații bine documentate. Cât despre tonul acestor eseuri, în spatele tuturor afirmațiilor și constatărilor autorului despre marile personalitățile filosofice și artistice ale României, ca Eminescu, Brâncuși, Blaga, Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu și alții, transpare din rândurile lui o tandrețe deosebită față de doi recent dispăruți academicieni, Alexandru Surdu, care i-a fost profesor de filosofie și Alexandru Boboc. Numele și referințe la ideile lor apar cu regulartitate în considerațiile filosofice ale lui Marian Nencescu.
Toate cele 25 de texte ne plimbă prin idei filosofice românești și universale. Dau ca exemplu de diversitate a temelor abordate numai câteva titluri din cuprins, alese la întâmplare:
- Noi „afinități elective”: Noica și Brâncuși,
- Din darul inimii:Filosofia ca sărbătoare,
- Spiritul faustic și filosofia abisalului la Lucian Blaga,
- Resurecția spiritului local sau drumul de la fire la Ființă,
- Alexandru Surdu și eterna întrebare despre Ființă, Creștinismul românesc, o trăsătiură etnică.
Pentru iubitorii de muzică, dar și de literatură, voi cita emoționantul eseu Cânt și cuvânt – o hermeneutică a armoniilor muzicale, care analizează legătura dintre muzică și rostire, poezie, filosofie. Alexandru Boboc, filosoful care, având voce, a fost și interpret, a publicat în 2013 volumul Filosofie și Muzică . Sunt analizate ideile lui, dar și ale compozitorului Dimitrie Cuclin (1885-1978), prezentate de Alexandru Surdu, ale lui Lucian Blaga, Tudor Vianu și ale altora.
Fiecare eseu în parte conține o parte documentară bine alcătuită, după care însă cititorul este condus și în zonele mai ascunse, cele în care elementul valoric uman și artistic al subiecților impresionează. Autorul le creionează o strălucire firească și emoționantă.
Preiau, pentru cuvântul final al succintei mele prezentări, cuvintele Prof. Ion Fercu care, în prefață, ne oferă o fidelă caracterizare a cărții și autorului ei:
„Privind către „povestea nesfîrșită a filosofiei românești”, Marian Nencescu poate fi perceput ca o Șeherezadă pentru care „istoria filosofiei românești este o sărbătoare”. Dar nu este sărbătoarea unei „insule spirituale”, ci o bucurie a Spiritului filosofic universal, o poveste de dragoste care poate cuceri toate meridianele sufletului Lumii . Autorul are toate dorurile și onorurile lipite de această poveste”.
Notă: articol apărut în revista rev. Leviathan 2 / 2024
