Cele două volume de corespondență a lui N. Steinhardt sunt ultimele din seria operei integrale în 22 de volume a lui N. Steinhardt, apărută sub egida Mănăstirei Rohia din inițiativa Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Președinte de onoare al Fundației „N. Steinhardt”.
Volumele însumează peste 900 de pagini, pe care le-am parcurs cu plăcere, genul epistolar fiind, așa cum am afirmat-o și cu alte ocazii, unul din genurile literare care mă pasionează. Aici nu este vorba de un roman epistolar, ci de scrisori reale pe care prietenul nostru de familie, Nicu Steinhardt, un pasionat al scrisului, le-a trimis de-a lungul vieții sale prietenilor, editorilor, prietenilor, cunoștințelor.
Volumele au fost editate fost sub îngrijirea prof. dr. George Ardeleanu, autorul amplului studiu introductiv de 79 de pagini, al notelor, referințelor critice și al indicilor. Reperele bibliografice au fost redactate de regretatul Virgil Bulat.
Am avut, acum câțiva ani, surpriza de a mi se fi cerut permisiunea pentru publicarea pe coperta primului volum a unei fotografii din arhiva mea personală, cu Nicu alături de mine lângă parcul Cișmigiu din București, pe la începutul lui 1975, distrându-ne la vederea unor panouri din preajma unui bloc în raparație, scrise într-un fel în care, interpretate de noi, ne-au provocat hohote de râs.
În ediția actuală, unele din scrisori – ca de exemplu cele adresate lui Virgil Ierunca între anii 1967-1983, publicate în prealabil în volumul Dumnezeu în care spui că nu crezi , (Ed. Humanitas 2000), mi-erau cunoscute. Am făcut totuși lectura completă a ambelor volume care conțin, în afara scrisorilor, o minuțioasă documentare făcută de Gh. Ardeleanu privitoare la sursele scrisorilor și a clasificării și ordinii alese pentru prezentarea lor.
Ar fi greude citat numele tuturor destinatarilor acestor mărturisiri ale lui Nicu. Voi scrie numai câteva impresii generale ale unui cititor care l-a cunoscut și iubit pe autorul lor și care le-a parcurs cu emoția recunoașterii, în fiecare cuvânt, a temperamentului, extazului, erudiției, vioiciunii, inteligenței, generozității și curajului celui care mi-a fost și încă îmi este – mental și sentimental – atât de aproape.
Numeroasele scrisori către Virgil Nemoianu, ajuns profesor în Statele Unite, cu care fusese prieten și fratele meu Toma Pavel, sunt, ca și cele adresate lui Virgil Ierunca din Franța, un schimb de păreri literare, artistice, culturale, proiecte pentru expedieri de cărți și, pe ici pe colo, elemente personale din viața lui Nicu legate de starea sănătății lui șubrede.
Pe unul din destinatarii lui din Statele Unite, Eugene Jenney, nu l-am cunoscut, dar, în textul scrisorilor am recunoscut evenimentele culturale și artistice din Bucureștii anillor 70, la unele din ele fiind prezentă alături de Nicu.
Scrisorile adresate fratelui meu – care își dăduse doctoratul în Franța, la Sorbona – sunt – în general – schimburi de păreri literare și filosofice, ca atunci când Nicu venea la noi în vizită și discuta cu fiecare membru în parte ceva diferit. Toate scrisorile încep cu „Iubite Tomiță”, de înțeles, pentru că noi, Toma cu mine, eram copiii prietenilor lui, părinții noștri. În scrisorea din 4 aprilie 1971 (era ziua lui Toma, îl felicita), sunt amuzante veștile date de Nicu: „Veronica arată bine și are un pardesiu (clift) minunat (barosan). Juna (mama, Amelia Pavel, n.m.) pare liniștită. Emil (bietul meu soț – n.m) înjură computerele (care-i faptă creștinească). Eu, unul, lupt cu mațele.”
În scrisorile către Virigil Ierunca și Monica Lovinescu se simte prietenia, admirația și dragostea sinceră dintre Nicu și cei doi exilați din Paris. Discuțiile despre cărți, spectacole, muzică sunt acompaniate de mărturisiri din viața personală a lui Nicu, cu suferințe fizice mari: căzături, fracturi, operații, internări în spital. Fusesem martora acestor suferințe, dar niciodată n- am simțit curajul infinit al lui Nicu așa cum l-am receptat acuma, la lectura lor în pat de spital.
Tot parcursul literar al vieții lui N. Steinhardt, ca și cel premergător devenirii slujitorului de religie ortodoxă de la Mănăstirea Văratec, Monahul Nicolae, poate fi bine urmărit parcurgând aceste două volume de scrisori. De altfel, unele din ideile expuse în scrisori apar și în volumele sale de articole critice.
Da, Nicu era un pasionat al scrisului, numărul lui de scrisori și destinatari o dovedește. Pe unii dintre ei i-am cunoscut, pe alții nu, unii erau prieteni, alții – persoane oficiale cărora le adresa câte o cerere.
Nicu era foarte atent cu lumea, în general. Printre familiile cărora li se adresează, una avea o mâță, cum numea Nicu pisicile, pe care le adora. Nu e scrisoare adresată acestei familii în care să nu se intereseze de starea mâței, sau să nu povestească despre pisicile de la Mănăstirea Rohia.
Volumul al doilea îl continuă pe primul, aici apărând și fețele bisericești cu care Nicu intrase în contact. Unele din scrisorile volumului par puțin triste, deși Nicu n-a fost niciodată un om care afișa tristețe. În câteva, totuși, se plânge că unii prieteni l-au uitat. M-am simțit vizată, nu pentru că l-aș fi uitat, ci pur și simplu pentru că eu însămi, pasionată a scrisorilor, aș fi vrut să-i fi scris, dar nu-i știam adresa de la Rohia. I-o cerusem mamei, n-am obținut-o, poate n-o știa. Au fost vremuri grele înainte de 89, le scriam părinților și nu toate scrisorile ajungeau la destinație. Soțul le făcea fotocopii la serviciu și, dacă destinatarii nu le primeau, retrimiteam copia.
Volumul al doilea al cărții se încheie cu scrisorile interceptate de securitate. Este un dureros contrast între buna credința și adevărul vieții și personalității lui N. Steinhardt și oroarea terorii la care a fost supus, până în ultima zi a vieții, de către brutala Securitate a fostului regim din România.
Închei aceste rânduri despre scrisorile lui N. Steinhardt, omul drag mie, personalitate cunoscută în România și peste hotare, care s-a dezvăluit celorlați în tot ce avea frumos, adevărat și cinstit. Corespondența lui N. Steinhardt din ultimele două volume ale Operei Integrale a autorului este o carte document care completează adecvat întreaga colecție apărută la Editura Polirom, Iași, sub egida Mănăstirii Rohia
_______________________________
* Mănăstirea Rohia – Ed. Polirom 2021
Notă: articol apărut în forma inițială în revista Leviathan 4 / 2023
