În aprilie 1991, Sir Yehudi Menuhin (1916-1999) a împlinit 75 de ani. Cu această ocazie un celebru jurnalist și pianist american, David Dubal (n.1944) a scos o carte, devenită celebră, „Conversații cu Yeudi Menuhin – o celebrare a vârstei de 75 de ani” care cuprinde un dialog extrem de interesant între jurnalistul pianist și marele violonist. Temele abordate sunt multiple. Desigur, un loc principal îl ocupă secțiunea Despre muzică și muzicieni, dar domeniul de discuții e mai larg, partea a doua a cărții intitulându-se Despre muzică și viață, iar partea a treia, Despre condiția umană.
Cartea era de mulți ani în biblioteca mea, dar, cu ocazia unor renovări în casă, când a trebuit să mut mobila și deci să golesc biblioteca, am dat de ea și am recitit-o. Desigur, reluarea unei cărți după trei decenii se face cu alți ochi și cu o altă experiență de viață, precum spunea regretatul Matei Călinescu (1934-2009) în cartea sa A citi a reciti (Ed. Polirom 2003, Ed Humanitas 2022).
Nu știu dacă există traducerea românească a cărții, dacă nu, ar trebui, pentru că este o carte istorică de o deosebită valoare și frumusețe. De altfel, recent, citind cartea de N. Steinhardt –Corespondență – vol 1 (Ed. Mănăstirea Rohia și Polirom, 2021, sub îngrijirea prof. dr. Gheorghe Ardeleanu) din cadrul operei complete N. Steinhardt în 22 de volume, am dat peste o scrisoare a lui N. Steinhardt care tocmai primise de la un prieten din Statele Unite cartea de memorii a lui Yehudi Menuhi. Caracterizarea pe care i-o face lui Menuhin coincide cu impresia mea după lectura cărții de convorbiri, care conține, desigur, adeleași idei exprimate de Menuhin și în cartea sa de memorii Unfinished Journey (prima ediție apărută în ianuarie 1977, după care au urmat numeroase reeditări). Spune, N. Steinhardt, în scrisoarea datată 4 septembrie 1977: „Am citit memoriile lui I.M.*) cuvânt cu cuvânt, cu mare și neîncetată plăcere și viu interes. O lectură cum nu se poate mai plăcută, m-a desfătat; e nu numai un foarte mare violonist, ci și un om inteligent, cu suflet și minte, curajos, o personalitate puternică și originală.” (p. 227)
În capitolul destinat compozitorilor și muzicienilor am găsit caracterizările făcute de Menuhin nu numai adecvate și exacte, dar și extraordinar de la obiect. David Dubal nu ezită să-l treacă pe Menuhin, prin întrebări, prin toată istoria muzicii, orprindu-se, desigiur, la marii clasici. Pentru orice cititor, dar mai ales pentru unul care iubește muzica, profunzimea afirmațiilor lui Menuhin oferă subiect de reflecție. Întrebat, de exemplu, despre creația lui Beethoven, Menuhin nu ezită să accentueze valoarea simfoniilor și a concertului pentru vioară, dar accentuează valoarea quartetelor de coarde, pe care eu le admir de mult!
Și ce frumos evită Menuhin comparațiile dintre compozitori: Bach, Beethoven, Mozart și Schubert, susține violonistul, sunt copozitori fără de care nu se poate trăi, dar ei nu pot fi comparați. Trecând și prin celelalte perioade muzicale, romantismul și modernismul, Menuhin face o analiza de ansamblu a compozitorilor, dar nu uită să le menționeze specificul. Cât despre cei moderni, Menuhin se mulțumește să povestească cum a ajuns el să-l interpreteze pe Alban Berg, pe care a acceptat să-l cânte, dar, mărturisește că a avut rezerve și chiar s-a mirat că publicul a venit în pauză să-l felicite.
Despre George Enescu, Menuhin are cuvinte numai de laudă: „El, ca muzician, a fost unic și de neîntrecut. De fapt, Enescu a fost cel care mi-a deschis orizontul muzical, aș spune”. Și, mai departe, vorbind despre Enescu, nașul lui Dinu Lipatti, adaugă: „Din păcate, adevărata genialitate a lui Enescu în rol de compozitor nu a fost recunoscută niciodată.” (p 31**)
Laudele la adresa lui Enescu continuă: „Enescu, omul, a fost un adevărat aristocrat, politicos, rafinat, și un muzician al cărui egal n-am întâlnit, cu o memorie muzicală care nu poate fi descrisă.” (p.32)
La întrebarea lui Dubal dacă Menuhin crede că a putut egala interpretările lui Enescu, acesta a răspuns: „Nu, în mod sigur nu! N-aș fi putut niciodată să egalez interpretările lui.” Amintirile despre Enescu, descrise în mare detaliu și cu deosebită tandrețe, se întind pe foarte multe pagini.
Întrebările cu care se continuă cartea se referă la numeroși muzicieni din toată lumea și sunt fascinante povestirile lui Menuhin despre întâlnirile cu ei.
Foarte interesante sunt pasajele în care Menuhin descrie propriile lui căutări în a se exprima prin vioară. Cum bine se știe, el a trecut, după o importantă carieră de solist, la funcția de dirijor de orchestră. A exersat cu meticulozitate, zi de zi, ore întregi pantru ca să-și mențină acuratețea și tehnica interpretărilor. Dar, spune el, dirijatul e altfel, e „mai mare decât viața; e amuzant, dar implică o mare responsabilitate.”(p.51)
Despre intrumentiști are păreri diferite. Unul din ei, pentru care a avut o mare venerație, a fost marele Glen Gould. E fascinantă discuția dintre Menuhin și Glen Gould pe care autorul o intercalează în volum, discuție bazată pe decizia lui Glen Gould, la un moment dat, de a nu mai concerta în public, ci de a-și înregistra interpretările și edita înregistrările.
Partea a doua a cărții, Despre muzică și viață este la fel de captivantă. Aici găsim elementele biografice ale compozitorului.Printre rânduri se strecoară și idei politice ale lui Menuhin și mai ales speranța lui de libertate venită din est. Să nu uităm că în anul 1991, elementul mondial nou era Gorbaciov cu noile lui vederi politice.
Însfârșit, în ultima parte a cărții, Despre muzică și natura umană, Menuhin răspunde jurnalistului la întrebări legate de religii, credințe, obiceiuri, optimism și pesimism, viață și moarte. Și în toate răspunsurile lui Menuhin găsim acel calm și echilbru care ne dă o senzație de împăcare cu noi înșine și cu lumea din jur. Înțelepciunea gândurilor marelui muzician certifică principala calitate a omului de artă: capacitatea lui de se dărui prin tot ceea ce creează.
David Dubal – Convorbiri cu Yehudi Menuhin
(Heinman – London, 1991)
__________
*) I.M este ortografia folosită de N. Steinhardt pentru numele lui Yehudi Menuhin
**) traducerea citatelor din lb. engleză aparține autoarei
Articol apărut în revista Leviathan 4 / 2022
Veronica Pavel Lerner
