
măștile de după cortină
sunt doar chipuri de închiriat
le purtăm la nevoie
ne salvează pe moment
ne trimit în altă dimensiune
mai curajoși
mai străini
într-o zi teatrul a scos la vânzare recuzita
cumpărătorii de măști au înființat un club privat
cu cartele de acces și abonamente anuale
Andra Mateucă
a dezvoltat o relație frumoasă cu poezia din copilărie, relație care s-a aprofundat în perioada studenției, poeta fiind membră a Cenaclului studențesc ” Pavel Dan” din Timișoara. A fost membră a Asociației ” Pro Arta” Timișoara, participând la diverse proiecte culturale. A apărut cu colaje de versuri în antologii și reviste literare și a publicat următoarele volume de poezie: Incognito, Editura Ager Tg.Jiu, 2001, Duminica e o poză cu tine, Editura Diacritic Timișoara, 2015, Peste calea ferată au trecut toate vacanțele, Editura Eikon București, 2018, Distileria de Urgență (Editura Eikon, 2020).
În această perioadă de refugiere acasă, rearanjează cărțile în bibliotecă, citește mult și gătește la fel de mult.