Lazãr

În bãtãtura casei
Se-adunã tot mai mulţi,
Curioşi sã mã întrebe
Cum e sã fii-nviat.

Pe când le povestesc,
Câţiva se minuneazã,
Ceilalţi îmi spun cã mint
Ori cã vorbesc în dodii.
Unii mã roagã doar
Sã-i las sã punã mâna
Ca sã se încredinţeze
Cã sunt adevãrat.
Ajung şi pelerinii
Care, când mã ating,
Se umplu de mireasma
Vãzduhului strãfund.

Acum, de la un timp,
Îmi dau târcoale noaptea,
Din curte, pe sub geam,
Cei puşi sã stingã vâlva
Şi sã mã scoatã mort.

E vremea sã-i întâmpin
Şi sã le-arãt mormântul
Din care, pe vecie,
Continui sã mã nasc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *