Dialog realizat de Liviu Iancu[1]
Ciprian Chelariu a fondat Izotec în anul 2004, la Piatra Neamț, ca o companie românească specializată în producția de ferestre premium PVC pentru care învățarea continuă, alinierea la cele mai înalte standarde de calitate și inovarea sunt valori esențiale care asigură nu doar eficiența economică și obținerea profitului, dar și transformarea treptată a societății românești în bine.
Ajunsă în prezent la 100 de angajați și o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, Izotec implementează o investiție în valoare totală de circa 2,7 milioane de euro într-o nouă linie de producție, de ultimă generație, mai eficientă, mai prietenoasă cu mediul și cu personalul care o deservește, beneficiind de un sprijin de circa 1 milion de euro din partea Granturilor SEE și Norvegiene. Este doar cea mai recentă acțiune ce reflectă viziunea pe care o are Ciprian Chelariu despre rolul pe care antreprenorii ar trebui să îl aibă nu doar în economie, ci și în societate și în cultură.
Conversația noastră este prilejuită de ultima investiție pe care o derulați la Izotec. De ce a fost necesară ea?
Totul pornește de la ce înțelegem printr-o fereastră. În România, deși le vedem zilnic, ferestrele sunt înțelese doar ca acoperind un gol într-un zid, sunt total banalizate, Ne luăm telefoane, mașini și haine scumpe, dar evaluăm ferestrele doar după preț, nu și după rezultatul final. Ne centrăm pe proces – fac o casă, acopăr un gol; nu și pe rezultat – am nevoie de ferestre bune!
Acum devine evident că resursele sunt limitate sau că, în orice caz, nu sunt ușor disponibile pentru toți și, în consecință, cheltuielile cu întreținerea locuinței au crescut și vor mai crește. Oamenii trebuie să își schimbe concepția despre ferestre pentru că este vorba atât de banii lor, cât și de viața planetei.
Nu spun asta pentru că așa fac eu business! Izotec face business și dacă vinde o fereastră proastă, și dacă vinde o fereastră bună! Mai mulți bani se fac acolo unde nu contează calitatea… Când vrei să vinzi lucruri de calitate în România, trebuie să și promovezi, să și comunici, să și educi consumatorii, până la urmă. Este o funcție în plus pe care ți-o asumi și care costă foarte, foarte mult!
În România, veniturile sunt reduse față de media europeană așa că atunci când vrea să cumpere, românul se uită mai întâi la preț – caută un preț bun. Dar un preț bun adesea înseamnă un produs mai slab. Cea mai simplă variantă de a scădea prețul unei ferestre este să umbli la rețete, la calitatea materiilor prime.
Mă lupt deci de patru ani de zile să învăț permanent și să inovez, să scot o fereastră bună la un preț bun, pentru că românul nu își permite un preț mai mare.
Ați pornit deci de la întrebarea cum pot oferi un produs bun la un preț rezonabil…
Exact! Cum putem reuși acest lucru? Îmbunătățind procesele interne ale companiei și având utilaje performante, cele mai avansate de pe piață, astfel încât să putem minimiza costurile.
Utilajele, evident, consumă energie. Cu un utilaj performant, poți crește productivitatea inclusiv prin scăderea consumului de energie, care are beneficii însă nu doar economice, ci și ecologice.
Mai mult, cu utilajele performante, munca pe liniile de producție devine mai ușoară, fără manipularea unui număr mare de kilograme, fără riscuri pentru personal, fără periclitarea sănătății oamenilor.
Așa am ajuns la această linie de producție, plecând de la aceste necesități: economie de energie, care înseamnă un impact redus asupra mediului; productivitate sporită, pentru produse performante, care în definitiv au impact pozitiv asupra mediului, mai ales dacă un număr cât mai mare de români și le pot permite și le procură pentru economisirea de energie; necesitatea de a ușura munca și de a proteja sănătatea angajaților.

Noua linie de producție
Dar de ce prin Granturi SEE și norvegiene?
Investisem în fabrica noastră din Săvinești aproape 8 milioane de euro până în 2008. Aveam două hale de producție și o dezvoltam deja pe cea de-a treia. Această a treia investiție a înghețat la un schelet metalic de hală în 2008 din cauza crizei, când am traversat momente foarte dificile. Până atunci nu luasem în calcul să facem proiecte cu finanțare europeană, atunci a fost începutul.
Am intrat în legătură cu un consultant, am depus proiectul pe care îl doream, dar a fost respins din cauza unei mărunte erori de calcul în documentația depusă. Proiectul – bun, formula – corectă, datele – precise, doar un calcul fusese greșit. Dacă evaluatorii ar fi fost țintiți pe rezultat, ar fi cerut clarificare, s-ar fi lămurit: nu pici un proiect doar pentru o mică eroare de calcul! Dar așa se făceau lucrurile pe atunci, se căutau chichițe pentru a-i da pe unii și pe alții la o parte.
Am încercat cu alt consultant, aceeași idee, în mare, același proiect. Proiectul pică din nou! Mi s-a sugerat și dinspre zona politică că dacă aș fi mai maleabil este posibil să câștig.
Am zis atunci: „Nu mai vreau să aud de fonduri europene! Spălați-vă pe cap, în România nu mai vreau să fac nimic!”
Un furnizor m-a îndemnat insistent să încerc din nou, cu un profesionist foarte bun, cu o rată foarte mare de aprobare a proiectelor. De ce nu? Să încerc a treia oară! Și a treia oară am picat cu brio! Din nou pe chestiuni mărunte!
Demoralizant, să contribui atâția ani la buget cu taxe, să plătești salarii la timp la peste 100 de angajați și să nu primești nici măcar un euro din fondurile europene pentru a-ți dezvolta afacerea, pentru a produce mai mult și mai bine, în vreme ce unii își ridicau casa depunând proiecte de pensiuni, câștigând, ținând puțin afacerea, cât se cerea, apoi închizând și rămânând cu casa! Acolo, veselie, aici, la producție, cu chin, nu se putea!
Am cedat definitiv câțiva ani, dar apoi am primit un email de la primul consultant, care mi-a semnalat oportunitatea fondurilor SEE și norvegiene. Așa am ajuns, după ani de zile, cu aceeași idee, aceeași filozofie, să găsim finanțatori care doreau cu adevărat să facă treabă, care se uitau la rezultatul final ce se obținea din ajutorul pe care mi-l acordau. Persoanele cu care am fost în contact din partea finanțatorului – tot români – de această dată au fost deschise, nu au căutat nod în papură, au spus că le place și ne-au îndemnat să ne punem în practică ideea inovatoare pentru piața de la noi.
Marea diferență pe care am văzut-o între cele două autorități de management, cea patronată de Guvernul României, și cea care asigură distribuția fondurilor norvegiene a fost aceea a centrării pe rezultat. Cei dintâi s-au uitat la un proces și la ce le iese lor, fie fiind vorba numai și de a nu munci, de a nu-și bate capul pe parcursul implementării. Cei din urmă au apreciat rezultatul final.

Fabrica Izotec din Săvinești, județul Neamț
Ce experiențe v-au făcut să puneți atât preț pe valorile care stau la baza viziunii dvs. antreprenoriale? Provin exclusiv din sfera business-ului sau au și alte rădăcini mult mai largi?
Viziunea pe care o am vine și din experiența de antreprenor, dar mai ales din studiul asupra a ce se întâmplă în lume, încotro se îndreaptă omenirea.
Spun mereu echipei mele că s-a ajuns pe Lună și ne pregătim să colonizăm alte planete pentru că au fost oameni care au înțeles că trebuie să se pregătească pentru viitor. Noi, la început, lucram zi de zi pentru trecut, pentru un produs demult depășit, pentru un produs care nu putea rezista probei celui mai apropiat viitor.
Experiența nu este suficientă. Degeaba ai fost antreprenor 20 de ani și faci lucrurile ca la început, fără o îmbunătățire continuă și rapidă. Dacă 20 de ani ai făcut lucrul fix la fel, înseamnă că nu ai nicio experiență.
În ultimii patru ani de zile, în fiecare dimineață, dar în fiecare dimineață, cel puțin o jumătate de oră citesc și mă documentez. În existența mea, acest lucru este un punct fix.
Din păcate, am înțeles târziu asta, până atunci considerasem că rolul antreprenorului este de a rezolva zilnic problemele operaționale. Am înțeles târziu că dacă nu învăț continuu, rămân în urmă, pentru că lucrurile se schimbă cu o viteză deosebit de mare.
Am conștientizat acest risc prima dată când am sesizat că în industria auto ritmul de schimbare a modelelor a trecut de la 4 ani la 2 ani de zile. Mi-am spus că dacă la un aparat complex precum un automobil lucrurile se schimbă atât de rapid, iar eu lucrez în continuare cu informații de acum zece ani, atunci ceva nu este în regulă. Dacă nu impuneam o schimbare, era clar că sunt în afara jocului!
Lipsa conștientizării acestui lucru este probabil una dintre cauzele faptului că multe afaceri românești nu trec testul timpului. Este un risc ca noi, antreprenorii, în loc să citim, să ne documentăm, să învățăm, stăm numai în business și ne amăgim că le știm pe toate.
Credeți că valorile acestea – învățarea continuă, inovarea, accentul pus pe calitate etc. – sunt valabile doar pentru afaceri și pentru economie sau pot fi o baza solidă în general pentru orice alt tip de activitate?
În nici un caz nu sunt valabile doar în afaceri. Ele ar trebui să ghideze activitatea oricui, indiferent de ce face. Orice om ar trebui să pornească de la premisa că singurul lucru asupra căruia deține controlul 100% este el însuși și, prin urmare, trebuie să acumuleze cât mai multe informații, să știe cât mai multe, să împărtășească
Este și unul dintre motivele pentru care încerc cât pot să îmi ajut angajații să se dezvolte.
La început, nu eram confortabil cu faptul că pregăteam angajații, iar apoi unii dintre ei plecau. Acum, foarte natural, fără nimic pe suflet, îi ajut să se dezvolte.
Decât să stea un prost lângă mine o perioadă lungă, mai bine să stea un deștept mai puțin.
Le caut cărți când nu au ei timp, le dau bani să își procure materiale de informare. Aparent paradoxal, acum nici nu mai pleacă.
Trebuie să citească cel puțin o carte pe trimestru. Și nu numai să citească, pentru că la început îmi dădeam seama că doar o frunzăresc. Acum trebuie să facă o prezentare în care să sublinieze ideile principale, cum ar putea fi implementate în activitatea firmei și în viața lor. O fac pentru ei, nu pentru mine, și dacă nu vor mai lucra pentru mine, îi va lua altul și îi va plăti mai mult.
La început a fost mai greu de învins unele bariere. I-am lăsat să citească în timpul celor opt ore de muncă, nu le-am luat din timpul din afara programului. Încet, obiceiul s-a înrădăcinat, fiecare este liber să citească ce dorește, eu ofer recomandări doar când sunt solicitat.
Important este ca oamenii să citească și să se gândească cum ar putea fi aplicate ideile valoroase în viața lor.

Ciprian Chelariu (al șaptelea pe rândul de jos), alături de o parte a angajaților Izotec
Cât de răspândite credeți că sunt aceste valori și această viziune de ansamblu pe care le aveți în business-ul din România și, în general, în societatea românească?
Destul de puțin. Avem așteptări să ducem o viață frumoasă, îmbelșugată, împlinită, dar trăind în prezent cu ce era nou acum 20 de ani. Dar îmi este greu să vorbesc despre alții …
Aveți dreptul să faceți observații critice pentru că însuși dvs. ați recunoscut că ați ajuns târziu la paradigma pe care ați expus-o.
Nu ne cunoaștem rolul de antreprenori. Am avut la început o idee, am văzut lucrurile așa cum puțină lume le vedea. Nu este suficient. Așa ar trebui să fim în fiecare zi. Trebuie să creăm în fiecare zi viitorul.
Trebuie să ne luăm timp să studiem în fiecare zi. Cumva credem că inovația este ceva extraterestru, ieșit din comun, ce nu a mai inventat nimeni. De regulă însă inovația apare punând cap la cap ce a făcut unul, ce a făcut altul, așezând totul în alt context, conectând într-un alt mod, rezultând în cele din urmă o idee nouă. Nu avea cum să apară smartphone-ul acum 100-200 de ani, a fost un lung proces de inovare continuă. Nu l-a inventat Steve Jobs, a fost o acumulare de îmbunătățiri felurite, apăruseră deja smartphone-uri, el doar l-a îmbunătățit până a ajuns o bijuterie, un stil de viață.
Mai sunt antreprenori care mai merg la câte un curs o dată pe an, mai citesc ziarul din când în când și cred că este suficient. Nu este. Cum ar fi fost să exersăm tabla înmulțirii doar o dată pe săptămână sau cum ar fi să mâncăm doar o dată la două săptămâni?
Rolul antreprenorului – și nu numai – este să învețe zilnic. Știu că e greu și nu ne place, dar nu se poate fără să înveți zilnic. Și antreprenorii, dar și societatea românească mai au mult până să conștientizeze acest lucru pe deplin.
Dacă ar fi să realizați o comparație între răspândirea acestor valori în România și cea de care se bucură ele în Occident – pentru că ați învățat de la antreprenori din Germania, „țara mamă a termopanelor”, cum ați spus într-un alt interviu, acum aveți și o experiență de lucru cu finanțatori din Norvegia, Islanda și Liechtenstein – care ar fi principalele asemănări și diferențe pe care ați dori să le scoateți în relief?
Mare parte din decalajul dintre România și Occident vine din faptul că noi avem o economie liberă tânără – nu știam până în ’90 ce este aceea economie liberă, în vreme ce alții o au și o dezvoltă de sute de ani.
În Occident, există o aplecare mult mai mare către citit, către scris, către învățat.
În plus, la ei există alte repere. Lipsa reperelor în societate este o altă problemă a României, pe care nu știu cum am putea-o rezolva. Oamenii pasionați, care au studiat și ar avea mult să ne învețe, nu sunt cunoscuți, nu sunt apreciați. În schimb, tot felul de oameni din showbiz scot în evidență non-valorile și au succes cu acesta.
Credeți că există cumva un decalaj de dezvoltare între mediul de business, pe de o parte, mai apropiat de modul de lucru și de realitățile din Vest, mai adaptat modernității, și alte segmente ale societății românești, precum școala, serviciile publice, cultura, sportul, politica?
Da și am argumente puternice în sensul unui răspuns afirmativ hotărât.
Multe dintre afacerile românești se fac în relație cu multinaționale occidentale și automat se face un transfer substanțial de cunoaștere, un transfer de modele. Automat suntem invitați la ei, iar noi nu ne ducem ca într-o vacanță, ne ducem din durere. Ne ducem pentru că avem o problemă, pentru că vrem să ne rezolvăm dificultățile. Ne ducem mult mai deschiși să culegem și să absorbim informații de la ei.
Sunt programe și în școala românească, se fac schimburi de experiență în multe domenii, dar din păcate, mulți le iau ca pe o vacanță, nu ca să schimbe ceva în practica de zi cu zi. Aceeași programă, aceleași metode, aceeași concurență nesănătoasă între copii, ce stimulează un individualism păgubos. Este similar și în alte domenii din cele pe care le-ați indicat.
Ce a frânat până acum corelarea mai strânsă între tendințele din mediul de business și cele din alte paliere ale societății? Pot fi piedicile acestea depășite?
Prima piedică este diferența de abordare în îndreptarea spre rezultat. În afaceri, dacă nu ai rezultate, s-a terminat, este o chestiune de timp până la faliment. În schimb, la școală, nu ai nicio problemă dacă ai o clasă de repetenți ori promovabilitatea este scăzută.
În afaceri, dacă ai dus o firmă la faliment, te poate urmări toată viața. Poți pierde tot ce ai agonisit, casă, familie, tot! Ai pariat pe o idee, ai avut curaj să o pui în practică, dar nu ai obținut totuși rezultatul dorit, poate pentru că nu ai știut exact cum să o faci.
Ce se întâmplă în schimb în alte domenii de activitate? Ce se întâmplă cu politicienii, ce se întâmplă cu funcționarii publici? Plătesc dacă greșesc? Nu au dat o autorizație la timp? Cel mult o mustrare, o tăiere a unei prime, în definitiv nimic important.
Dar în afaceri, dacă nu ai livrat la timp, ai pierdut toți clienții – faliment. Și se poate intra într-o spirală descendentă foarte urâtă, cu credite, cu pierderi importante în viața personală, cu decăderea în vicii. Nu știu dacă o să vedem vreun profesor că se apucă de băutură pentru că rata de promovabilitate a clasei sale este mică ori pentru că elevii săi nu sunt deloc pregătiți nici pentru societate, nici pentru o carieră profesională.
O altă piedică este aceea că românii care sunt buni profesioniști și care ar vrea să facă mai mult pentru societate și pentru țară sunt lipsiți de vizibilitate și sunt slab conectați între ei, fie din teamă, fie din lipsa contextelor în care să se poată adresa publicului. În schimb, non-valorile sunt peste tot, de dimineața până seara: bârfe, negativism, nenorociri.
Nu apar corect poveștile de succes care să spună: Acesta-i drumul, aveți încredere! Drumul nu este ușor – trebuie muncă, trebuie mentori adecvați. Drumul este greu, dar este frumos.
Trebuie și multă răbdare – vrem peste noapte să avem case, să avem mașini, să avem faimă. Nu funcționează așa.
Cum facem să iasă în față acei români care au mers pe drumul corect, au reușit, dar nu se bat cu pumnul în piept? Greu de spus.
Rezultatele sunt excepționale, dar nu le știe nimeni. Ca exemplu, iată marca Köber, deținută de un român, cu fabrică în România, se ia la trântă cu succes cu multinaționale: nu îl întreabă nimeni de nimic, nu este ascultat cum ar trebui. A pornit foarte de jos și are un succes extraordinar: nu știe nimeni povestea lui fantastică, chiar dacă avem de învățat o grămadă din ea. La fel cazul Altex, al lui Dan Ostahie, la fel alte și alte companii românești de succes, alți și alți antreprenori români care ar trebui să îi inspire și pe concetățenii lor.

Ciprian Chelariu, încântat de un cadou primit din partea angajaților săi
Ar trebui să joace un rol mai important antreprenorii și în alte domenii decât în economie, în plan social, cultural, ecologic? Cum vedeți dvs. acest rol?
Trebuie, ca antreprenori, să fim mai aproape de oamenii implicați în domeniul social și cel cultural, să stăm alături de ei. Sunt destul de atent în această direcție, dar nu cât ar trebui.
Este un aspect important pentru viitorul antreprenorilor, cât și pentru viitorul țării, care sunt într-o legătură apropiată. Doar cu multinaționalele, nu putem avansa foarte mult. Avem nevoie de cât mai mulți antreprenori români, de afaceri românești, mici, mijlocii și mari, care să poată sprijini societatea românească.
Este nevoie de antreprenori români care să sprijine cultura, căci un popor fără cultură nu are nicio șansă să facă lucruri deosebite care să dăinuiască. La fel, un popor în care oamenii nu au grijă de semenii lor nu are nicio speranță.
Dacă antreprenorii s-ar retrage în bula lor, fără empatie, fără sentimente, nu ar putea trăi o viață fericită. Dacă aș avea zece miliarde și m-aș duce să trăiesc în pustiu într-un castel cu de toate, aș fi oare fericit?
Pe de altă parte, am înțeles târziu că nu este suficient să ai suflet bun. Poți să fii pâinea lui Dumnezeu, dar cât bine poți face dacă nu ai ce să împarți?! Ia zero și împarte-l! Tot zero rămâne! Ia zero și fii darnic cu zero! Nu se poate!
Deci societatea are nevoie de acei oameni care pot produce valoare adăugată. Societatea are nevoie și de cei care își pot oferi doar brațele lor cele două, dar ele nu vor fi niciodată suficiente.
Unul dintre Părinții Fondatori ai SUA, John Adams, scria că el trebuie să studieze politica și războiul, pentru ca în viitor copiii săi să poată studia matematică, filozofie, științe naturale și comerț, iar mai apoi nepoții lui să aibă șansa de a studia poezia, muzica, arhitectura, pictura și sculptura. România a pornit de foarte de jos în 1990, de atunci a trecut o generație. Credeți că progresele din domeniul economic, maturizarea antreprenorilor români, conexiunile lor tot mai strânse cu practicile occidentale, lasă acum posibilitatea României să se reîndrepte către cultură, unde multe din tradiții s-au pierdut din cauza vicisitudinilor istoriei recente? Sau încă mai avem mult de studiat la primele două niveluri amintite de Adams?
Unii m-ar putea contrazice, dar adevărul este că încă ne aflăm la primele două etape. Inclusiv eu. Avem de făcut acumulări pentru a trece la următoarea etapă.
Trebuie să mai admitem un lucru. Noi, antreprenorii, avem nevoie de niște repere. Dacă ne uităm în istoria țărilor dezvoltate, foarte mulți antreprenori de succes au avut mentori. Chiar dacă nu au avut fizic mentori, au avut totuși mentori îndepărtați pe care i-au urmărit și cărora le-au citit cărțile. Cel mai adesea însă au fost mentori fizici, cineva care le-a influențat direct viața. Suntem oameni, rătăcim alături de drum uneori, avem nevoie de cineva care să ne dea vărguța la fund. Avem nevoie de sprijin moral și spiritual pentru a merge mai departe, pentru a continua lupta de a construi viitorul.
România a crescut mult în ultimii 30 de ani. Dar este ceva ce eu nu știu – și îmi pun de multe ori întrebarea aceasta: România era jos și Occidentul sus; acum nu cumva România este ceva mai sus, dar Occidentul cu mult mai sus? Nu a crescut cumva decalajul, în ciuda progresului României? În acest caz, de unde poezie, muzică, pictură?
Sunteți optimist sau pesimist cu privire la capacitatea societății românești de a se moderniza, de a inova, de a face față unor noi provocări precum cele create de schimbarea climatică? Priviți cu încredere viitorul?
Am nevoie de această ancoră a optimismului, de încrederea că putem face o diferență în mediul de business românesc și în societatea românească.
Trăiesc cu ideea puternică că pentru ca România să poată ieși din locul acesta al veniturilor medii și submedii este nevoie de afacerile românești, de capitalul românesc. Este singura șansă a societății românești. Nu ne putem aștepta ca afacerile străine să facă pentru societatea noastră ceea ce ar trebui să facem noi. Ei își urmăresc interesul și pentru asta judecăm pe nedrept multinaționalele, dar noi trebuie de fapt să ne ridicăm la nivelul lor, să fim competitivi.
Și antreprenorii trebuie să strângă laolaltă comunitatea, ce este mai bun în ea, și să o sprijine, sub toate aspectele ei – sportiv, cultural, ecologic.
Așa s-ar întregi un cerc. Noi ar trebui să producem valoare adăugată mare, ca să putem împărți, căci trebuie să împărțim și să dăm înapoi ceea ce am realizat cu ajutorul comunității.
Este o luptă și da, am nevoie să fiu optimist!
[1] Acest material a fost realizat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, în cadrul „Programului Dezvoltarea IMM-urilor din România” și al granturilor acordate prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului Dezvoltarea IMM-urilor din România”.