Calea

Privirea Ta deschide calea
Spre nevăzutul din imagini
Și-n ochii noștri ce se uită
În jur se iscă un departe
Care ne-aduce-n minte timpul Când eram una cu pământul,
Nedespărțit în continente,
Îmbrățișat de-aceleași ape.

Chiar în cuvintele pe care
Ni le rostim se-aude marea,
Îmbogățind pe jumătate
Ce nu putem încă să spunem.

Suntem aici ca pâlpâirea
Fitilului ajuns la capăt
Care continuă să ardă
În lumânarea dispărută.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *