TRANSATLANTIC – Lucille Clifton, femeia cu semnul apei

 

Lucille Clifton

femeia cu semnul apei

 

femeia-care-simte-totul

stă în casa ei nouă

aşteptând să vină cineva

care știe să aducă apă

fără s-o verse, care știe

de ce e deșertul presărat

cu sare, de ce mâine

este un cuvânt atât de lung și întunecat.

 

ei îi spun femeii-care-simte-prea-mult

că ceea ce ea visează nu e posibil,

că există doar puțină bucurie în jur

și puțină apă

iar asta e clar

fară discuții. ea va trebui

 

să înceteze să-și amintească despre țărmul

mării, spun ei, să uite

cum se înoată până la țărm, să renunțe

la a simți.

femeia-care-simte-totul stă în

noua ei casă păstrând secretul

deșertului

care știe cum s-a îndepărtat de ocean. deșertul

 

atât de frumos în ochii ei;

apa va reveni

dacă poți s-o aștepți.

ea simte ceea ce simte deșertul.

ea așteaptă.

 

Lucille Clifton (1936-2010), născută Thelma Lucille Sayles, a fost o foarte cunoscută poetă americană, finalistă în doua rânduri a premiului Pulizer pentru poezie.  A urmat cursurile Universității Harvard cu o bursă de studii urmate de studii la Universitatea de Stat New York la Fredonia, lângă Buffalo, New York.  In 1958 s-a căsătorit cu Fred James Clifton, sculptor și Profesor de filosofie la Universitiatea din Buffalo și au avut șase copii.  Între anii 1979-1985 a fost numită Poet Laureat al statului Maryland.  Clifton a obținut numeroase premii și distincții, culminând cu  premiul Ruth Lilly Poetry și medalia Robert Frost din partea Societății Americane de Poezie pentru întreaga sa activitate literară.

 

Lucille Clifton

water sign woman

 

the woman who feels everything
sits in her new house
waiting for someone to come
who knows how to carry water
without spilling, who knows
why the desert is sprinkled
with salt, why tomorrow
is such a long and ominous word.

they say to the feel things woman
that little she dreams is possible,
that there is only so much
joy to go around, only so much
water. there are no questions
for this, no arguments. she has

to forget to remember the edge
of the sea, they say, to forget
how to swim to the edge, she has
to forget how to feel. the woman
who feels everything sits in her
new house retaining the secret
the desert knew when it walked
up from the ocean, the desert,

so beautiful in her eyes;
water will come again
if you can wait for it.
she feels what the desert feels.
she waits.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *