Emily Dickinson
Speranță
„Speranța” este un lucru acoperit cu pene
Adânc în inima mult încercată
Ce fredonează o melodie fără cuvinte
Și fără să se-oprească vreodată
Ce dulce-i glasul în vremurile grele
Și cât de-ngrozitoare ororile furtunii
Micuța ‘naripată să poată s-o alunge
Cea care-a fost atât de ajutor la unii
Am auzit-o în locuri în care te cuprind fiorii
Și pe cea mai zbuciumată mare
Cu toate acestea, niciodată
N-a pretins de la mine o firmitură, o dare.
Emily Elizabeth Dickinson (1830-1886) poetă americană, născută în Amherst, Massachusetts, într-o familie înstărită și extrem de conservatoare. La vârsta de 17 ani, Dickinson s-a înscris la Seminarul Mary Lyon din Mount Holyoke, însă la începutul anului următor s-a îmbolnăvit și s-a întors acasă, unde a dus, până la sfârșitul vieții, o viață complet izolată. Poeziile sale au fost publicate postum într-un volum intitulat „Poems”, coordonat de sora sa, Lavinia, care după moartea poetei s-a ocupat de colectarea tuturor poeziilor ascunse ale acesteia. Emiliy Dickinson este una dintre cele mai cunoscute și iubite poete din toate timpurile.
Emily Dickinson
Hope
“Hope” is the thing with feathers –
That perches in the soul –
And sings the tune without the words –
And never stops – at all –
And sweetest – in the Gale – is heard –
And sore must be the storm –
That could abash the little Bird
That kept so many warm –
I’ve heard it in the chillest land –
And on the strangest Sea –
Yet – never – in Extremity,
It asked a crumb – of me.