TRANSATLANTIC. Emily Dickinson – Speranță

Emily Dickinson

Speranță

 

„Speranța” este un lucru acoperit cu pene

Adânc în inima mult încercată

Ce fredonează o melodie fără cuvinte

Și fără să se-oprească vreodată

 

Ce dulce-i glasul în vremurile grele

Și cât de-ngrozitoare ororile furtunii

Micuța ‘naripată să poată s-o alunge

Cea care-a fost atât de ajutor la unii

 

Am auzit-o în locuri în care te cuprind fiorii

Și pe cea mai zbuciumată mare

Cu toate acestea, niciodată

N-a pretins de la mine o firmitură, o dare.

 

Emily  Elizabeth Dickinson  (1830-1886) poetă americană, născută în Amherst, Massachusetts, într-o familie înstărită și extrem de conservatoare. La vârsta de 17 ani, Dickinson s-a înscris la Seminarul Mary Lyon din Mount Holyoke, însă la începutul anului următor s-a îmbolnăvit și s-a întors acasă, unde a dus, până la sfârșitul vieții, o viață complet izolată. Poeziile sale au fost publicate postum într-un volum intitulat „Poems”, coordonat de sora sa, Lavinia, care după moartea poetei s-a ocupat de colectarea tuturor poeziilor ascunse ale acesteia. Emiliy Dickinson este una dintre cele mai cunoscute și iubite poete din toate timpurile.

 

 

Emily Dickinson

Hope

 

“Hope” is the thing with feathers –

That perches in the soul –

And sings the tune without the words –

And never stops – at all –

 

And sweetest – in the Gale – is heard –

And sore must be the storm –

That could abash the little Bird

That kept so many warm –

 

I’ve heard it in the chillest land –

And on the strangest Sea –

Yet – never – in Extremity,

It asked a crumb – of me.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *