Armonie tonală

A inspirat constant aeru-n piept,

Când femeia, nu el, picta mediul și subiectul.

 

Hărți colorate. Nu era nimic cvasi-formal,

Dar culoarea sufoca tema .

 

 În mod secret, ajungea

Până la gândurile mele.

 

Niciun obstacol. Un fel de cimitir viu

Al întrebărilor mele.

 

Culoarea , linia , forma nu mă găseau.

 

Se lăsa noaptea.

 Povestea din mine  se oprea

La mijlocul ei.

 

 Tăcerea picta și ea.

Dar nu era o manifestare discursivă.

 

Ideile păreau flori de cais

Pe inima pânzei.

 

Curând,  nu mai aveam

Nicio dovadă.

 

 Noaptea se adâncea

Și iar o luam de la capăt,

 

Pictând o imagine,

Generatoare de semne.

 

Secretul noii pânze era spațiul

Și timpul recuperabil.

 

Dar nu era o manifestare discursivă.

 

Ideile păreau flori de cais

Pe inima pânzei.

 

Curând nu mai aveam

Nicio dovadă.

 

 Noaptea se lăsa

Și iar o luam de la capăt,

 

Pictând o imagine ,

Generatoare de semne.

 

Secretul era spațiul și timpul recuperabil.

Atâtea lumi mi se prăbușeau în piept.

 

Doar culorile mistuitoare erau libere.

 

Aparența se depicturaliza .

Iluzia se  destructura.

 

Motivele dispăreau,

Pluteau, se prăbușeau.

 

Un șoc familial

Devenea o armonie tonală.

 

Soarele , dimineața și noaptea

Cădeau pe culori.

 

Erau umbrite, negate.

 

 Au ajuns o priveliște,

Greu de descris :

 

Străzi , de un portocaliu acut

Alunecau pe-o margine lichidă.

 

Eram un fluviu iradiant.

Cu siguranță, deveneam

 

Un corp amestecat și condus

Spre ceva ce nu exista.

 

Fluviul pe care îl călcam

Mi se ascundea sub apă,

Ori pe corpul cald.

 

Eram detonată de sunetele sonatei.

Acel scurtcircuit mi-a blocat

 

Frigul vulnerabil și ceva foarte vechi

Mi-a rămas pentru totdeauna

În cealaltă lume.

 

Acolo, unde reflexele devin

Valuri de puncte și stări …

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *