Un emigrant român complet naiv ia o prostituată în mașină, la întoarcerea în țară, tratând-o ca pe-o femeie onorabilă, în căutarea unei destinații încă neprecizate. O femeie frumoasă îmbrăcată în ciorapi kitsch (calificată din start pentru asta drept „o țărancă”), e, de fapt, o turistă în România pentru care „la pays est magnifique, les gens symphatiques, mais les hommes me semblent un peu paysans”. Lătratul unui câine amplifică anxietatea nocturnă a insomniei până în vecinătatea crimei. O procuroare devine obsedată de cazul unui bătrân găsit mort în podul casei. Presupusa „școlăriță” candidă se dovedește o experimentată actriță în clipuri pentru adulți. Tatuajul cu scorpion al unei prietene poate ucide, la un moment dat, chiar dacă legistul a decis că a fost septicemie provocată de un alt model de desen corporal. Amenințarea cu moartea se poate transforma subit într-o imagine tandră a unei gărgărițe care-și ia zborul în preajma unei halbe de bere. Țăranul care „face minuni” e un cioclu ce desțepenește morții prin scufundare în apă caldă. Mecanicul auto care prefera doar femeile aiurite fiindcă ar fi fost mai ușor de cucerit o pățește exact din cauza unora ca acestea.
Sunt doar câteva dintre instantaneele narative din volumul de proză scurtă Oameni în trening (Polirom, 2021) al lui Robert Șerban. Surprinderea pe care o declanșează lectura acestui volum nu vine numai din faptul că aparține unui poet arhicunoscut ca atare. E și asta, e-adevărat, oricând proza unui poet trezește cel puțin curiozitatea, dacă nu instinctul critic. Dar, cu puține excepții pasabile din cele 46 de bucăți (maximum vreo 3-4, să zicem), volumul rămâne perfect valabil, în genul lui, alcătuind o admirabilă panoplie de instantanee umane, excelent surprinse narativ în articulațiile lor intime. Robert Șerban decupează convingător pe spații mici (sunt rare povestirile mai lungi de patru pagini) situații, decoruri și reacții care conving prin mecanisme epice variate. Predominant e cel al surprizei finale, uneori chiar cu poantă, ca o mică descărcare pregătită atent pe parcurs, dar confuzia tipologică și referențială, contrastul între ce pare și ce este, qui-pro-quo-ul, caricatura și absurdul sunt tot atâtea strategii prin care autorul fixează ca-ntr-un insectar fragmente contemporane de viață. Biografismul ginsbergian și discret melancolic al poetului din Poemul curcubeu sau din Puțin sub linie trece acum în proză, cu reușite dintre cele mai notabile. Simpli pasageri de tramvai, erotomani întrerupți, accidentați care-și revin, homosexuali ascunși, imprevizibili colegi de serviciu, canceroși autodistructivi, femei banale, soți divorțați, locatari în blocuri cu pereți subțiri, sinucigași cu metodă, țărani, corporatiști, sportivi, ziariști, polițiști, orășeni, artiști, emigranți sunt personaje în povestiri ce reglează cu efect tensiunile, dezvăluirile și replicile semnificative. Concentrate în cronologie și minimaliste în imaginar, prozele din volumul lui Robert Șerban încearcă să surprindă o panoplie largă de întâmplări misterioase, comice și triste, pentru un tablou cât mai cuprinzător al prezentului cotidian. Metafora „oamenilor în trening” (nu există niciun text cu asemenea titlu) denotă exact această deplasare de agrement prin peisaje și evenimente care se derulează rapid și se schimbă dinamic, oferind un carusel de posibilități existențiale și literare. Nu lipsesc din el nici câteva alunecări spre fantastic (Întâmplare de nepovestit, Altă viață!), fiindcă ambiguitatea realului, nu-i așa?, face și ea parte din normalitate.
Sunt multe prozele de remarcat, pe criterii deloc asemănătoare (Alunecarea, Ghinionul dracului, Naufragiul din centrul orașului, Dragul tatii, Ramon sinucigașul, Ghimbir-ghimbir, No smoking, Injecții cu xilină, Ca un elefant), ele ar putea fi subsumate nu doar prin deja pomeniții „oameni în trening”, ci și prin titlul uneia dintre ele: Gaura din ciorap și pofta de gol. Oamenii, glasurile și întîmplările din volum se așază în moduri neașteptate în locurile libere dintre pliurile vieții de azi, iar de complexitatea și relevanța acestui fagure al realității recente trebuie să dea seamă literatura de calitate. Volumul de proză al poetului Robert Șerban este așa ceva, cu prisosință, în el faptul divers devine artă veritabilă.
