Cartea de care vorbesc are un titlu, nu ambiguu, ci incitant polisematic. Seamănă din acest punct de vedere cu titlul masivului volum publicat în 2001, la Editura Enciclopedică și intitulat Ultima carte. Cuvântul „ambiguitate” nu se potrivește de altfel cu nimic din ceea ce face autoarea, editoarea, profesoara Sanda Golopenția, iar termenul „polisemantic” îl folosesc aici mai degrabă în lipsa altuia mai propriu. De ce, adică, „Ultima carte”? Ultima carte a cui? Volumul era alcătuit, la 50 de ani după moartea în închisoare a autorului de pe copertă, Anton Golopenția, de editorarea lui, Sanda Golopenția, care transcria declarațiile în anchetă ale tatălui ei, uneori răspunsuri la interogatorii, și le coroborează cu cele ale tovarășilor de lot, cu fragmente din alte mărturii și surse, și le explică prin note.
Este „Ultima carte” a lui Anton Golopenția, în sensul că grosul ei este alcătuit din ultimele texte scrise de acesta, înainte de moarte. Numai că el nu le-a scris sub formă de carte, ci sub forma acestor declarații ample, detaliate, pe care, prin acumulare, și atent îndrumați de editor, noi ajungem să le citim așa cum a vrut autorul lor să le citim, iar editorarea a intuit această vrere. De a fi citite, ca și cum ne-ar fi adresate nouă, celor de azi, nu la cererea și sub presiunea anchetatorilor, ci din voință proprie și cu încrederea neclintită, că într-o zi cineva îi va îndeplini aceast dorință. Pe care o exprimă de altfel, cel puțin în două texte: într-o scrisoare ce-i este adresată fiicei, pe atunci în vârstă de 10 ani, pe care aceasta ajunge s-o citească cincizeci de ani mai târziu, și printr-un text în care se adresează explicit posterității de peste decenii. Este vorba despre eseul de politologie intitulat Sugestii pentru programul de guvernare al regimului viitor. Este un program de măsuri necesare trecerii de la economia de comandă, centralizată, instituită în 1948, înapoi la economia liberă, bazată pe piață, imediat după căderea acestuia, socotită de autor iminentă în jurul anului 2000. Anton Golopenția a scris acest text în intervalul de timp dintre concedierea din postul de director al Institutului de Statistică la sfârșitul anului 1948 și arestarea, în ianuarie 1950. Era un adevărat program de debolșevizare a României, pe care autorul l-a ascuns între cărțile bibliotecii de acasă, pentru ca în anchetă, să se autodenunțe, în intenția de a preveni repercusiunile asupra familiei, în cazul în care aveau să fie găsite la percheziții.
De ce, așadar, Marele proiect? „Marele proiect” al autoarei de pe copertă? Sau al personajului care ocupă totalitatea paginilor dintre coperte? De data asta lucrurile stau invers: Sanda Golopenția semnează ca autoare și chiar este, cu câteva, minime excepții, autoare a textelor dintre coperte, referitoare însă toate, la Opera lui Anton Golopenția. Prin conținut: este „Marele proiect” al lui Anton Golopenția. Cartea trece în revistă, prin intermediul studiilor introductive, prefețelor și postfețelor, notelor, TOATĂ OPERA sociologiului, antropologului, statisticianului, politologului, filosofului poetului, traducătorului Anton Golopenția. Acea operă scrisă de el într-o viață pe cât de scurtă, pe atât de prolifică, dar în cea mai mare parte necunoscută cititorului de azi. Dar ea este totodată, opera și „marele proiect” al editoarei, fără de care acel prim „mare proiect” ne-ar fi rămas necunoscut. În el Sanda Golopenția atestă, rezumă, munca proprie de 30 de ani de a scoate la iveală, opera tatălui, și totodată, chiar munca acestuia, rămasă, în covârșitoarea ei parte, în manuscris sau publicată înainte de instaurarea regimului comunist, dar ținută sub obroc pe toată durata lui.
Or, Opera lui Anton Golopenția este imensă: ea cuprinde nu mai puțin de 13 cărți, câteva dintre ele în două, trei și respectiv patru volume, însumând împreună, între cinci și șapte mii de pagini. Este greu de presupus că ne-am putea face o idee despre vastitatea domeniilor, a preocupărilor, a competențelor sale, cu atât mai puțin că le-ar putea cineva, vreodată parcurge pe toate, în absența cărții pe care o avem acum în față. În ea, cum spuneam, Sanda Golopenția ordonează acest „Mare proiect” al ei, pe urmele „Marelui proiect” al lui Antn Golopenția în trei mari secțiuni, după cum urmează: I. Arestarea și moartea lui Anton Golopenția. II. Opera lui Anton Golopenția; III. Anton Golopenția și epoca lui.
În prima secțiune, Sanda Glopenția include Introducerea și Nota editoarei la Ultima carte, prologul și epilogul volumului ei Viața noastră cea de toate zilele, și o cronică a acesteia, semnată de Liliana Alexandrescu.
În cea de-a doua secțiune sunt publicate notele sale ca editoare, prefețele, postfețele și introducerile sale, la acele cinci volume de opere (Sociologie, statistică, demografie, geopolitică, literatură, estetică, filosofie etc.)
În cea de-a treia secțiune, se reiau introducerile și notele asupra ediției, la cele patru volume ale Rapsodiei epistolare, care aduna corespondența monografiștilor din școala Gusti, semnate de asemenea de Sanda Golopenția. Se adaugă aici mărturia lui Michael M. Cernea, sociolog american reputat – inedită.
În admirabila lui arhitectură, Marele proiect prezintă, dincolo interesul pe care am reușit, sper, să-l evidențiez în această rapidă semnalare, măcar partial, importanța unui ghid util pentru orientarea în geografia unei opere imense, prea puțin cunoscute, ușurând alegerea acelei părți a ei de care fiecare se știe interesat.
