Ceas de searã

Deodatã se deschide uşa
Şi-n casã intrã nevãzutul.

Parcã nimic nu se întâmplã,
Dar din tablouri, din covoare,
Culorile încep sã plece,
Lumina lãmpii scade-n ceaţã
Şi când m-apropiu de oglindã,
Nu mai îmi dibui nici conturul.

Aud o zbatere de aripi,
Un zbor izbindu-se de ziduri,
Apoi surdina fâlfâirii
Care încet se depãrteazã.

Ceva din mine se deşartã
Şi îmi devin tot mai absentã,
Asemeni scoicilor golite
În care cântã nevãzutul,
Cu o foşnire ca de mare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *