Venirea toamnei

Nu mai disting ce mi se spune,
De parcã sunetul s-ar şterge
Şi tot ce-ating acum cu ochii
Se abureşte şi se-ascunde.

Rãmân pe loc, deşi aş merge,
Însã mã-mpiedic de-o lentoare
Ce seamãnã cu lunecarea
De-aici în somn – şi mai departe.

Sunt totuşi treazã dar visarea
Îmi umple camera de umbre
Şi pe fereastrã vãd copacii
Care demult nu mai existã.

Am devenit deodatã drumul
Pe care l-am lãsat în urmã,
Iar cine va deschide uşa
Mã va gãsi deja plecatã.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *