Ion Ioanid este (și) autorul unuia dintre cele mai importante documente – literare și, deopotrivă, etice – cu privire la detenția politică din timpul regimului comunist.
Cartea de mai jos – ”Închisoarea noastră cea de toate zilele” – este o capodoperă a genului.
Ion Ioanid e, de asemenea (detalii sunt, numeroase, și în cartea menționată mai sus), autorul unei spectaculoase – și rarissime – evadări dintr-o închisoare politică a comunismului românesc.
Despre această evadare, dna Ruxandra Cesereanu are – în jurnalul domniei sale recent publicat, ”De la Golania la #rezist. Jurnal civic, 2017-2019 – o perspectivă la care ne raliem, cu toată empatia.
Aceasta:
”O lectură pe care o fac în fiecare an (primăvară, în aprilie-mai), ritualic, este aceea a evadării lui Ion Ioanid (1926-2003) din lagărul de muncă (mina) de la Cavnic, în 1953. Povestea acestei evadări (de o sută de zile) se citește ca un roman (moral) de aventuri: istoria centrală este a unui outlaw care încalcă norma sistemului totalitar, ca să obțină, fie și numai efemer, o rație de libertate și o făgăduință de supraviețuire.
Încăpățânarea mea este să sper într-un film care va fi făcut cândva după această evadare spectaculoasă. Ioanid este pentru mine un model admirabil, inclusiv omenește, nu doar etic.”
Profil
ION IOANID s-a născut în 1926, la 28 martie, la moşia tatălui său din comuna Ilovăţ, judeţul Mehedinţi. Tot acolo, în casa părintească, a fost botezat de preotul din sat. Naş l-a avut pe Octavian Goga, căruia tatăl lui, Tilică Ioanid, i-a fost „prieten nedespărţit de-a lungul întregii vieţi atît de agitate a generaţiei lor, de la înfăptuirea României Mari şi în perioada dintre cele două războie mondiale”.
Ion Ioanid a urmat cele patru clase primare la şcoala din satul natal. Liceul l-a făcut la Bucureşti: primele şase clase la Colegiul Naţional „Sf. Sava” şi ultimele două la Liceul „Spiru Haret”. Bacalaureatul şi l-a luat în 1944, împreună cu absolvenţii liceelor din Turnu Severin, în localul şcolii din comuna Sişeşti, comună în care, din cauza bombardamentelor anglo-americane, se aflau refugiaţi şi profesori, şi candidaţi.
În toamna aceluiaşi an, din cauza invaziei sovietice, ajungînd cu întîrziere în Bucureşti, a pierdut termenul de înscriere la facultate. În 1945, a intrat la Facultatea de Drept, dar în anul III a fost exmatriculat din cauza „originii sociale nesănătoase”.
Arestat în 1949, a fost eliberat după numai cîteva zile, pentru ca în 1952 să fie din nou arestat, judecat şi condamnat, pentru „înaltă trădare”, la 20 de ani muncă silnică. A fost eliberat după 12 ani, în 1964, în urma decretului nr. 411 de graţiere a deţinuţilor politici.
În 1969 a plecat în străinătate; în R.F. Germania i s-a acordat azil politic, statut de care s-a bucurat pînă la moartea sa. Stabilit la München, a lucrat în primul an ca muncitor necalificat. După aceea, timp de douăzeci de ani, pînă la pensionare, a fost crainic la secţia română a postului Radio Europa Liberă. A murit pe 12 octombrie 2003, la München, unde a şi fost înmormîntat alături de soţia sa, Nora Ioanid.
