AVENUE DE PROVENCE. Insula Bendor

Scriu aceste rînduri cu o oarecare strîngere de inimă pentru că e vorba despre un loc minunat, ferit de hoardele turistice. E o insulă privată, în fața stațiunii Bandol, la care se ajunge cu un vaporaș navetă. Pînă în anii 50, secolul trecut, era o insulă pietroasă, nelocuită. Cînd a cumpărat-o Paul Ricard (numele îl știți de la pastisul Ricard) pe ea se afla doar o oaie. Nu se știe cum ajunsese acolo, cine a dus-o și de ce. Imediat, noul proprietar a făcut niște planuri și a amenajat insula, a construit pe ea un sat dedicat artiștilor, o sală de teatru și cinema, un port, un bar cu terasă (unde se țineau spectacole de jazz). Ambiția lui Paul Ricard a fost să facă din această insulă un loc pentru prietenii lui artiști. Printre cei mai cunoscuți care s-au bucurat de ospitalitatea insulei: Salvador Dali, Fernandel, Joséphine Baker, Paul Belmondo (sculptorul, nu actorul), Melina Mercouri și mulți alții. Pînă și Iuri Gagarin a trecut pe aici și a participat la petrecerile de pomină din anii 60.

Insula e o mică minunăție, acum, cu hoteluri de lux, restaurante, plajă privată, buticuri de artă. Și două expoziții permanente: una dedicată activității plastice a lui Paul Ricard (visase să devină pictor și a reușit să-și îndeplinească visul după cer a predat afacerile fiilor lui) și o expoziție a băuturilor alcoolice, mare parte din ele fiind în portofoliul gigantului Pernod Ricard (a se vizita cu moderație!).

O insulă privată care adună, mi s-a părut mie, esența Mediteranei și a Provenței laolaltă, le amestecă și rezultatul este foarte reușit.

Întrebat de ce a cumpărat insula, Paul Ricard a dat un răspuns antologic, după părerea mea: „Pentru că era de vînzare”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *