„Un turist rus carea încercat să scoată din Indonezia un urangutan pe care îl adormise și îl pusese în bagaj, a fost arestat în Indonezia, notează Guardian. Andrei Zhestkov a fost reținut vineri seara în aeroportul Denpasat la controlul de securitate făcut înainte ca rusul să ia avionul spre casă. Polițiștii l-au oprit și i-au desfăcut bagajul, în care era urangutanul în vârstă de doi ani ce dormea într-un coș de răchită. ”Credem că urangutanului i s-au dat pastile pentru alergii, care l-au făcut să adoarmă. Am găsit pastilele în bagaj”, a declarat Ketut Catur Marbawa, de la agenția indoneziană pentru protecția animalelor. ”Zhestkov părea că s-a pregătit ca și când ar transporta un bebeluș”, a spus Marbawa, adăugând că rusul de 27 de ani luase lapte praf și pături pentru urangutan. În valiză au mai fost găsite cinci șopârle și doi gecko. Zhestkov a declarat autorităților că urangutanul i-a fost făcut cadou de un prieten, tot turist rus, care a cumpărat primata cu 3.000 de dolari dintr-o piață stradală din Java. E a mai spus că prietenul respectiv – care plecase deja din Indonezia – l-a convins să ia acasă urangutanul ca animal de casă. Urangutanul este pe lista animalelor aflate în pericol grav de dispariție. Rusul riscă până la cinci ani de închisoare și o amendă de 7.000 de dolari pentru contrabandă” (Hotnews, 23 martie 2019).
Andrei Vasilievici Urmanov a petrecut șapte ani la Facultatea de Filosofie a Universității din Sankt Petersburg. Deși era un student remarcabil, își stabilise un program special, care i-a stupefiat pe profesorii săi. Timp de un an, Urmanov aproape că nu ieșea din bibliotecă, studia 18 ore pe zi, umplea cu scrisul lui mic și citeț zeci de caiete în care se găseau citate, observații metodologice, liste cu cărți rare, notații obscene sau schițele unor eseuri pe care își propunea să le scrie cîndva. Apoi, timp de un an, nu dădea deloc pe la universitate, nu se oprea din băut, golea cîte trei sticle de vodcă pe zi și își petrecea tot timpul în compania vagabonzilor din oraș, perorînd că salvarea umanității depinde numai și numai de bunăvoința prostituatelor, a singurelor ființe care s-au eliberat de prejudecăți, inhibiții și rușine. După ce anul se încheia, Urmanov se întorcea cuminte la universitate, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat, participa la toate cursurile, punea întrebări care îi dovedeau erudiția, era plin de politețe și eleganță, se străduia să fie optimist și plin de energie. De îndată ce anul trecea, se apuca din nou de băut.
După ce a terminat ultimul an de facultate, Urmanov nu s-a mai apucat de băut, conștient, probabil, că ajunsese la sfîrșitul perioadei sale boeme. În schimb, s-a apucat de făcut bani, a intrat în tot felul de combinații suspecte, susținînd că dă meditații pentru fiii unor mafioți de prim-rang din oraș, dar ocupîndu-se, de fapt, cu lucruri inavuabile în timpul vieții (se pare că există un jurnal din această perioadă ce va fi publicat, conform unei dispoziții testamentare, la 50 de ani de la moartea lui Urmanov). După ce a strîns în mai puțin de doi ani peste 100 000 de euro, a pretextat că are de rezolvat niște probleme legate de o moștenire la Moscova și, ieșind pentru prima dată din Sankt Petrsburg, a plecat în Africa.
Timp de 15 ani, nu s-a mai știut nimic despre el. Așa cum avea să povestească ulterior, a străbătut toate pădurile din Africa, căutînd să se apropie de diversele populații de maimuțe, absolut convins că numai așa va putea să descifreze misterul omului. Așa cum le spunea fără să obosească prietenilor lui de după revenirea din sălbăticie : „Ca să știm mai multe despre om, cărțile nu sînt de ajuns, avem nevoie și de maimuțe”.
După ce a hotărît să renunțe la viața în pădurile Africii, s-a stabilit în Zanzibar, părînd să păstreze năzuința secretă de a deveni, la un moment dat, cel de al unsprezecelea sultan al insulei grație sprijinului unui prinț arab pe care îl întîlnise la vînătoare în Congo. Își împărțea timpul în mod aproape egal între orele dedicate unor sofisticate plăceri senzuale și orele în care scria la cele șapte tratate de cîte o mie de pagini din care hotărîse că îi va fi alcătuită opera. Tratatul despre pasiuni urma să fie scris în franceză, Tratatul despre îngeri – în italiană, Tratatul despre lene – în rusă, Tratatul despre capricii – în spaniolă, Tratatul despre vise – în portugheză, Tratatul despre istorie – în germană, Tratatul despre maimuțe – în engleză. Unele surse susțin că Urmanov ar fi ținut o vreme și un jurnal în arabă, însă informația pare să fie imposibil de verificat.
Urmanov credea că Tratatul despre maimuțe avea să fie capodopera sa, așa că oferea, din cînd în cînd, unor reviste occidentale capitolele deja terminate din acest tratat ce trebuia să aibă exact o mie de pagini. Dintre cele cinci capitole pe care le publicase pînă la sfîrșitul lui 2018, cel mai bine primit fusese acela despre importanța maimuței pentru omul postistoric. Urmanov încerca să demonstreze că omul secolului XXI a devenit incapabil de orice formă de afecțiune pentru semenii săi și că insensibilitatea lui accentuată îl va împinge în mod inevitabil spre demență. Singura soluție de a întîrzia acest final înspăimîntător era, în viziunea sa, recăpătarea treptată a umanității oamenilor în urma conviețuirii lor cu maimuțele. Și pentru că Urmanov nu și-a închipuit nici o clipă că oamenii ar putea fi convinși să-și părăsească locuințele confortabile de la Los Angeles sau Berlin pentru a merge să trăiască în junglă, el a pledat pentru aducerea maimuțelor alături de oameni. Dacă voia să scape de nebunie, omul trebuia să-și procure o maimuță.
Andrei Zhestkov nu e decît unul dintre aceia care l-au luat în serios pe Urmanov. Absolut convins că are de a face un geniu incomparabil, Zhestkov a hotărît să-i urmeze sfatul și a plecat în căutarea unei maimuțe. Urangutanul care i-a fost găsit în bagaj urma să-i devină fiu, prieten și sfetnic, eliberîndu-l astfel de nesiguranță și transformîndu-l într-un individ lipsit de temeri și de complexe. Însă vigilența polițiștilor indonezieni i-a dat peste cap planurile. Ar putea să încerce să găsească o altă maimuță abia după ce va ieși din închisoare. Sau dacă riscurile i se vor părea prea mari, ar putea să se mulțumească cu un psiholog care vorbește rusește.
