Sau, dacă preferați, câteva motive pentru care l-am citit eu până la capăt și n-am abandonat lectura, cum am făcut cu mulți ani în urmă. Subiectul e următorul: un grup de fideli ai lui Franz Josef propun, încă din anul 1913, un program de sărbătoriri ”patriotice”, dedicat momentului 1918, când s-ar împlini 70 de ani de domnie a împăratului. O ”acțiune paralelă” care să pună în umbră aniversarea a 30 de ani (numai!) de la venirea la tron a lui Wilhelm al II-lea al Germaniei.
L-am citit pentru că este unul dintre cele trei mari romane care schimbă fața literaturii secolului 20, alături de Ulise al lui Joyce și În căutarea timpului pierdut al lui Proust. Cititul acestor cărți presupune timp– mie Musil mi-a luat câteva luni (însă cartea e dotată cu un foarte util semn de carte nedetașabil!). Că asemenea lecturi totale merită făcute a demonstrat-o Mircea Mihăieș pentru Joyce. Rămâne de văzut cine îi va dedica un studiu analog lui Musil. Poate Ion Vlad, care a scris deja un frumos eseu despre carte, în Romanul universurilor crepusculare.- Merită și pentru că face parte, alături de Kafka, Broch, Gombrowicz din ceea ce Milan Kundera numește ”pleiada marilor romancieri ai Europei Centrale”. Opera lor are o ”estetică asemănătoare”. Toți sunt ”poeți ai romanului […] preocupați de intensitatea fiecărui cuvânt, total concentrați asupra lumii reale. Ei toți au conceput romanul ca pe o mare poezie anti-lirică.”
- L-am citit și pentru cealaltă față a epocii frumoase aflate pe sfârșite, în anul 1913. E vorba de o față neliniștitoare, străină, care anunță altă lume. Kakania nu e numai K.u.K., ci e și lumea cea nouă, pe care o presimte Ulrich (a nu se rata textul de pe coperta a 4-a). Omul fără însușiri poate deveni ușor o alegorie a zilei de azi: sărbătoririle, senzaționalismul presei, oamenii cu bani care conduc, prostia și birocrația, justiția (trebuie ”să faci dreptate dreptății”), ideea de bestseller, inflația de asociații și uniuni (al căror număr în creștere îl intrigă pe Ulrich) obsesia pentru sex și cuvintele lui ”științifice” și câte altele.
- Mi-a plăcut, îndeosebi, pentru că cele 1000 de pagini sunt poleite cu o peliculă fină de ironie care transformă lectura în deliciu. Probabil că la nici un alt roman socotit greu, zâmbetul cititorului nu e atât de mult prezent. În plus, la nici un alt roman n-am simțit nevoia să însemn atâtea fraze.
- Este un roman surprinzător prin felul în care gândește naratorul și, alături de el, personajul său principal, Ulrich, cel din perspectiva căruia se relatează. Felul în care acesta învârte gândurile are ceva ludic, provocator, tonic, chiar histrionic.
- M-au uimit din cale afară și comparațiile și metaforele lui Musil, care nu sunt niciodată gratuite, ci cerute de transformarea în vizibil și perceptibil a ideii oricât de abstracte. Altfel spus imaginea rezultă cu necesitate dintr-un concept și e uluitoare. De pildă, vorbind de două persoane ce aparțin clasei privilegiate spune că asta nu era evident numai din monogramele brodate pe lenjeria lor fină (cum se proceda în epocă), ci dintr-o atitudine interioară care arăta că au inițiale brodate ”pe lenjeria fină a conștiinței lor”.
- ”Cei mai mulți oameni sunt în relația lor fundamentală cu ei înșiși niște povestitori”, spune naratorul. Totuși, povestea lui Musil e domoală, cu o epică repede stinsă, ca sclipirile de-o clipă ale valului, dar compensatoriu este faptul că apele romanului te fură, te fac să te cufunzi în meditație, în atmosferă, îți propun personaje și scene memorabile.
- Un ultim motiv serios este minunata traducere a lui Mircea Ivănescu. Sună extraordinar. Era nevoie de un poet, aici, iar poezia i-a legat pe autor și pe traducător, într-o proză care-ți îmbogățește viața.
Trei motive ludice (neserioase) pentru care merită citit romanul:
- Tatăl lui Robert Musil, Alfred Edler, un von (a fost înnobilat în 1917) era născut la Timișoara!
- La un moment dat apare pomenit nici mai mult nici mai puțin decât orașul Brăila.
- Și, în fine, pentru că e reconfortant să nu mai citezi sintagma ”omul fără însușiri” sau numele de Kakania fără a ști exact despre ce-i vorba.
