Revista semestrială francofonă ”Alkemie” a devenit un reper în aria periodicelor consacrate unei anumite teme de cercetare din domeniile filosofie și literatură. Construită pe nuclee conceptuale, unele dintre ele transdisciplinare, de tipul la métaphore, le fragmentaire, l’autre, le rêve, le vide, Cioran, la solitude, le mal, l’être, le destin, le bonheur, reușește să capteze diversitatea în unitate. Cu redacția la Sibiu, avându-i ca directori de publicație pe Gențiana Stănișor și Răzvan Enache, revista apare, începând cu numărul 12 din 2013, la prestigioasa editură pariziană Classiques Garnier. Temele abordate au fost, de atunci: les mots, le silence, l’oubli, l’éros, le paradoxe, l’ennui, la mort, la mélancolie, l’imaginaire. Revista reunește, în paginile ei, nume sonore de gânditori și cercetători din Europa.
Ultimul număr, apărut recent, centrat pe conceptul-palimpsest utopie, urmează un tipar aparte, o structură cu care cititorii fideli s-au obișnuit de-a lungul anilor. În argumentul semnat de Aurélien Demars, asistăm la o interesantă, erudită și curtenitoare apropiere de utopie, acest termen al incertitudinii, polisemantic și generator de ambiguitate. Multitudinea referințelor, pe care-o semnalează profesorul Aurélien Demars, situează utopia într-o poziție centrală și dovedește apetența pentru cartografierea, în funcție de epoci și de autori, a conștiinței timpului. Din 1516, când Thomas More lansează acest neologism, într-un text care a făcut înconjurul lumii, utopia a înregistrat diferite sensuri: insulă imaginară, gen literar, expresie a unui ideal, modalitate de transgresare a unei realități împovărătoare, antidot al unei ideologii și multe altele.
În secțiunea Agora, același autor zăbovește asupra unor voci distincte din cultura română. Discursul surprinde triada de autori români de expresie franceză, Fondane, Ionesco și Cioran. Textul său, Voix singulières de la culture roumaine. Autour de Fondane, Ionesco, Cioran et quelques autres…, coincide, de fapt, cu introducerea în atmosfera unei zile de studiu, organizate, la Tourette, în 21 octombrie 2017. Autorul reflectează, printre altele, într-alt articol, Le verbe et le silence selon Fondane, Ionesco et Cioran, prin prisma unor pagini care au marcat istoria literelor și a filosofiei, și la criza limbajului, în teatrul modern, se referă, mai apoi, la tăcere ca o formă de limbaj existențial și metafizic, la inadecvarea permanentă a scriitorului vizavi de inflexibilitatea cuvântului. Ca o completare binevenită la cele două articole semnate de Aurélien Demars, Till R. Kuhnle aprofundează tema absurdului în creația lui Trsitan Tzara, Benjamin Fondane și Eugène Ionesco.
Secțiunea cea mai consistentă este Dosarul tematic. Semnează, în acest segment din revistă, Marc de Launay, Diego Scalco, Odette Barbero, Franck Colotte, Orlane Glises de la Rivière, Pascal Bouvier, Alberto Russo Previtali, Rodolphe Messia, Marie Céhère, Paolo Vanini și Pierre Garrigues. Marc de Launay susține categoric, în L’impasse de l’utopie, că, din cauza diversității cu care se manifestă, a caracterului ei oscilant, nu putem privi utopia restrictiv, din perspectiva unui anumit gen. Într-alt articol care ne-a reținut atenția, Odette Barbero remarcă, în L’utopie, rêves et réalités, existența unei funcții mobilizatoare și critice a utopiei, element care nu poate fi ignorat și care ar trebui luat în considerare, atunci când se dorește o mai intensă participare la proiectele de anvergură, eutopice, care țintesc obținerea unor efecte de lungă durată, în sfera libertății creatoare de sens.
În Cioran et Swift. Anamorphose du désenchantement, Paolo Vanini încearcă să extragă esența caricaturii utopice din Călătoriile lui Gulliver, pornind de la percutanța gândirii cioraniene. Printr-un exercițiu comparativ, anamorfotic, care împrumută mecanismele de comprehensiune din tehnica picturală, Vanini apropie contrastele și schimbă tipul de percepere a realității. Invocă, de asemenea, influența pe care Swift a exercitat-o asupra lui Cioran. Textul reper este Istorie și utopie, în care Cioran spune că, prin sarcasm, Swift a făcut să se estompeze, până la anihilare, un gen literar. În acest context, Paolo Vanini observă existența unui caracter satiric al scepticismului cioranian.
Punctul forte al volumului este, indubitabil, interviul realizat, în secțiunea Expressis verbis, de către Mihaela-Gențiana Stănișor, cu scriitorul, editorul și jurnalistul Stéphane Barsacq. Discuția este condusă cu stil, cu fler, spre subiecte diverse: preocupările din domeniul poeziei, al muzicii și filosofiei, întâlnirea cu Cioran și ce reprezintă filosoful de la Rășinari în dezvoltarea sa intelectuală, cultul prieteniei, România și fondul ei cioranesc, publicarea unui roman intertextual, Le Piano dans l’éducation des jeunes filles etc.
O secțiune de tipul Échographies affectives nu face decât să întregească tabloul complex, al abordărilor din acest număr tematic. Michel Lambert scrie o nuvelă despre prietenie, No bananas, în tonurile unui trecut irecuperabil, despărțit printr-o profundă falie de evanescentele dialoguri ale prezentului. Marc Bonnant scrie o proză experimentală, Nihil Æternum, un hibrid stilistic, care combină literatura cu critica literară, insistând asupra sinelui. Ciprian Vălcan, în Le démon de la patience, continuă să ne apropie de domeniul fascinant al aforisticii. În căutarea utopiei, Fabrice Farre, în Mille mots, forează în spațiul poetic.
În secțiunea Dés/ Deux ordres du monde et du langage, revista își propune să meargă în întâmpinarea unor autori contemporani. Spre exemplu, Maxime Caron ne demonstrează de ce studierea textelor lui Georges Perros, utopistul prin definiție, este actualmente atât de necesară. Reeditarea, în 2017, a operei lui Perros, la Gallimard, e un prilej bun de a-l reciti și reinterpreta. Yasmina Ramoul scrie despre Marc Boasson, un intelectual evreu, mort în primul război mondial. Scrie ca despre un martor uitat al istoriei. Privirea Yasminei Ramoul se îndreaptă spre corespondența acestuia, spre acele scrisori publicate postum, în 1927, de filosoful Gabriel Marcel, bunul său prieten. Paginile de corespondență ne permit să înțelegem cum un erudit de talia lui Boasson devine, în tranșee, un observator inegalabil al vieții, al bucuriilor și durerilor care derivă din confruntarea cu răul ori, la polul opus, cu Binele de dincolo de fire, un rafinat observator al angoasei în fața morții. Scrisoarea devine, în acest caz, mijloc de regăsire a sensibilității, modalitate de a scăpa, preț de câteva minute, din ghearele disperării, de a-și uita condiția de soldat supus rigorilor și utopiilor din armată.
Ultima parte, Le Marché des Idées, este consacrată recenzării unor cărți. Răzvan Enache se oprește, în primă instanță, asupra autoarei Christiane Rancé, care a publicat o carte situabilă în linia rediscutării, cu argumente pertinente, a poziției pe care o ocupă, actualmente, creștinismul printre celelalte religii. În cealaltă recenzie, Pécher par petites passions, criticul vorbește despre tehnicile narative, prezente într-un roman recent, al prozatoarei Marie Céhère.
Continuând, parcă, discuția și stârnind, cu alte unelte, acum, tonul confesiv din interviu, Mihaela-Gențiana Stănișor ia în discuție cartea de eseuri a scriitorului Stéphane Barsacq, En présence d’Yves Bonnefoy. Subliniază atuurile unei analize complexe, incitante, care plasează poezia lui Bonnefoy într-o rețea poetică universală, cu protagoniști veniți din epoci și stiluri totalmente diferite. Ceea ce-i unește este transformarea ființei prin limbaj, până acolo încât să fie în stare a percepe cele mai fine tonalități ale inimii.
Din orice unghi l-am analiza, L’utopie este un volum necesar, care depășește limitele impuse de concept. Înscrierea lui în seria unor proiecte culturale de anvergură, susținute de revista ”Alkemie”, nu face decât să-i sporească mesajul.
