Neîncredere

Neîncrederea marchează mai mult decât orice societatea noastră în anul centenarului Marii Uniri. Nu este un sentiment nou, apărut dintr-o dată ci a crescut treptat, devenind consistent… Ne amintim cu toții cum comunismul a dublat prin vorbe realul. Am crezut că după prăbușirea lui in 1989, prin conștientizarea acestui dublu limbaj, românii își vor fi ascuțit spiritul critic. Ar fi fost un start sănătos pentru un viitor în libertate.

Dar nu a fost deloc așa. Societatea româneasca a intrat intr-o stare asemănătoare cu ceea ce psihologii sau criticii literari numesc “suspension of disbelief”. Și nu era deloc vorba de un spectacol de teatru unde așa ceva ar fi fost legitim, ci de viața reală. După 1989, de la o zi la alta am fost păcăliți tot mai mult și mai diversificat. Mai mult, am crezut de fiecare dată! Aș putea scrie pagini întregi despre plăsmuirile către care românii au fost purtați și cu care, de fiecare data, s-au câștigat alegeri. Programul de guvernare prezent este poate apogeul ficțiunilor livrate, în timp ce adendele ultimelor zile ne poartă de la gothic spre fantastic: se vorbește despre 160 de km de pârtie în Munții Făgăraș, din nou de autostrăzi care vor brazda țara, despre un canal București-Marea Neagră și câte și mai câte.

Genul ăsta de plăsmuiri nu cred că mai țin. Lipsa încrederii a devenit astăzi o mare constantă a societății noastre. Iar reconstruirea și revigorarea încrederii nu este ceva ușor! Ar trebui în primul rând să apară oameni, idei sau proiecte demne de încredere.

Fie ca ce a mai rămas din anul ăsta să ne aducă asta! Ar fi poate cel mai necesar lucru pentru anul centenarului României Mari.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *