2018 sau centenarul kitsch

Festivale de baloane colorate, concursuri foclorice, expoziţii de fotografii: imaginaţia statului român,la centenarul Unirii de la 1918, este cu adevărat remarcabilă. România pe care o desenează mână oficială are conturul, kitsch, al unui dansator în costum popular din anii de glorie ai ceauşismului. Combinaţia de pantofi şi bluze ţipătoare este, după o sută de ani de la 1918, imaginea însăşi a bunului-gust patriotic.

Centenarul este autoportretul României ce involuează spre ordinea unanimităţii sufocante din era stalinismului naţional. România de astăzi are profilul unui stat neopatrimonial- voinţa celor care îl conduc se exercită cu autoritatea vulgară şi brutală a secretarului de judeţeană de partid comunist. Neopatrimonialismul de acum este varianta, modernizată şi adaptată mediatic, a visului ceauşist. Mediocritatea şi agresivitatea domnesc peste o ţară de şerbi.

Kitschul de la centenar consacră, triumfal, imaginea pe care această Românie cleptocratică o are despre identitatea ţării pe care o stăpâneşte. Fondurile alocate nu sunt altceva decât răsplata pe care o primesc vătafii locali. Rostul lor este acela de a consolida hegemonia PSD şi a conducătorului iubit, Liviu Dragnea. Politicile culturale ale regimului său nu au alt orizont decât întărirea puterii. Centenarul este ocazia,ideală, de a oferi celor care i-au fost alături recompensa bine- venită.

Naţionalismul etnicist se suprapune peste grotescul punerii în scenă. Centenarul României Mari are alura unei montări de festival provincial. Scenele de adulaţie de la Piteşti, acolo unde genuflexiunea totalitară a fost reînviată, spre a omagia pe oaspeţii PSD de la Bucureşti, sunt semnul acestei teribile continuităţi a umilirii şi laşităţii. România europeană şi euro- atlantică are înscrisă în codul ei genetic ereditatea fanariot-ceauşistă. Centenarul este apoteoza, scena corală în care vocile din “ Cântarea României “ se înalţă, spre a cânta noua epocă de aur a României pesediste.

Mediocritatea acestui travesti centenar elimină, în mod deliberat, orice referire la luciditatea patriotică şi la tradiţia libertăţii. Patria este, în acest tablou vivant, o aglomerare de bibelouri şi de figuranţi ordonaţi în rânduri atent distribuite, ca la o defilare de 23 august de altădată. În această alcătuire monstruoasă nu este loc pentru examenul de auto-interogare colectivă cu care ar fi fost datoare naţiunea noastră, la o sută de ani de la 1918. Întrebările sunt evacuate oportun, spre a face loc entuziasmului oficial. Supunerea sufocă civismul, ca de atâtea ori în acest veac.

Centenarul este faţa de masă tricoloră pe care România de partid şi de stat o întinde, spre a aşeza pe ea bucatele lucitoare, cu înveliş de staniol. Centenarul României Mari are lucirea unui studio de televiziune din prime- time, acolo unde paietele tronează , suveran, în vecinătatea steagului naţional, înfipt în pâinea ospitalităţii. Horele se încing, vesele,jucate fiind de doamnele şi de domnii ce asudă, patriotic. Mâncarea bogată este udată de rodul înmiresmat al pământului românesc. Convocaţi cu emoţie, domnitorii coboară din tablouri, înhămaţi la carul triumfal al istoriei kitsch.

Acest centenar care murdăreşte şi compromite e întruchiparea statului român de acum. Stalinismul naţional oferă armătura ideologică a unei celebrări ce vizează întărirea mândriei de a fi român. În România de la centenar, mediocritatea îşi poate contempla victoria, împodobită fiind cu laurii puterii şi adulată de cei care i se închină. În această Românie de mucava, libertatea este inoportună. Palmele se pregătesc pentru aplauze şi coloanele vertebrale se arcuiesc, oportun. Stăpânii se pot bucura de bucuria supuşilor lor.

Un comentariu

  1. Dușan Crstici says:

    8 mai 1921! O dată fatidica, la al cărei centenar vom înțelege cu toții veridicitatea caracterizării, mai mult decât acide, făcută de dumneavoastră, sarbatoririi centenarului datei de 1 decembrie 1918. Articolul este perfect. Rămâne doar sa fie citit de strănepoții datei fatidice de 8 mai 1921, cu atât mai mult, cu cât, paradoxal, ei sunt cei cu sarcina de partid si de stat de a organiza sarbatorirea centenarului. Un paradox cu acte in regulă , parafate de interminabilele decenii ale național comunismului stalinist autohton, o formulă politică de mare succes, pro domo, atât de mare, încât este valabilă, dincolo de nostalgie, si astăzi. Cu deosebita considerație si tristețe …,fiindcă aveți dreptate, Dușan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *