Etgar Keret – ,,Și, deodată, cineva bate la ușă“

Dintotdeauna am fost fascinată de povestire, ca gen literar, ,,model arhetipal” plecând de la premisa unei oralități a stilului prin adresarea directă către un receptor/lector prezent (Ion Vlad- Povestirea.Destinul unei structuri epice) , într-o schemă narativă asemănătoare cadrului din ,, O mie și una de nopți” – acolo miza era pierderea vieții Șeherezadei , pe când în zilele noastre, pactul faustic care propune transgresarea în planul imaginar are ca miză spleen-ul și distanțarea, stări proprii omului modern.

Etgar Keret, scriitor israelian contemporan, are, în literatura universală, precursori străluciți , maeștri ai genului povestirii – Gogol, Kafka, Haarms, Urmuz, Salinger,în textele cărora diegesisul se realizează prin îmbinarea planurilor fantasice și reale prin pierderea fundalului cognoscibil, prin non-comunicare și mijloace ale absurdului ,ce dezintegrează existența până la instalarea unui haos generat de automatisme verbale sau la ficționalizarea totală .

Mici bijuterii narative adunate în volumul ,,Și, deodată, cineva bate la ușă” , apărut la Humanitas în 2018, povestirile lui E. Keret desființează granița real-fantastic, orice devenind astfel posibil prin ,, pactul” făcut încă din prima povestire în care povestitorul este îndemnat să scrie ce se întâmplă în prezent, lucru imposibil în plan lingvistic ,pentru că limbajul funcționează într-un sistem de semne diacronic , prezentul o dată verbalizat se transformă în trecut, dar fascinația motivului optzecist al lumii ca text care se scrie în timp ce se trăiește apare în formă recurentă și în alte texte: ,,Creative writing”, ,,O povestire care le întrece pe toate,”, ,,Ce fel de animal ești tu?”

Schemele narative ale povestirilor lui E.Keret pleacă de la situații banale , ale cotidianului, în care soțul moare, cineva sărbătorește o zi de naștere , uneori visezi lucruri neobișnuite , poți obține fericirea cu ajutorul banilor. Intriga declanșează trecerea într-o lume i-reală însă acceptată în parametri normali ca pe ceva firesc, ca și cum a ne mișca în lume declanșează existența unor universuri paralele în care minciunile se transformă în oameni și animale pe care le întâlnești coborând într-o groapă ca o incursiune în subconștient , poți lua o altă identitate, încercând să rezolvi problemele altora în singurătatea ta, poți să pleci om mare și să devii mic lângă o mamă iubitoare care îți prepară ce duce îți dorești , să descoperi un alter ego al tău deschizând fermoarul din interiorul buzei, transformându-te practic în altcineva , să întâlnești un Înger și să ceri ca ultima dorință Pacea în lume, să scrii o povestire în timp ce camerele de filmat te urmăresc.

Textele autoreferențiale punctează relația naratorului cu textul scris, care încearcă să devină o oglindă a realității, scriindu-se în timp ce se întâmplă ,,Scrie o povestire exact despre asta .Despre cât e de nefiresc și cum din nefirescul ăsta țâșnește ceva – ceva adevărat, plin de pasiune.” Dacă Nasul lui Gogol devine personaj, invitat la sindrofii cu un anumit statut social, evitându-l pe fostul lui proprietar, care pur și simplu se trezește într-o dimineață fără nas, dacă Gregor Samsa trece printr-o metamorfoză din om la gândac, toată povestirea având ca personaj central o insectă hidoasă, care ,la sfârșit moare de inaniție, trecerea în universul paralel imaginat de Keret se face de la sine, fără să mai închizi ochii -te poți transforma într-o guavă după moarte, cu teama de a nu cădea pe pământ , întâlnești peștișorul de aur din bol și îl păstrezi pentru a-ți spune povești sau trăiești tot timpul într-o lume luminoasă, doar cu o telecomandă pentru controlul soarelui.

Tema dublei identități , ilustrând o reprezentare în plan ficțional a teoriei freudiene a Eului , Supraeului și Subconștientului prin multiple personalități și dorințe cenzurate care ne determină anumite trăiri , apare în imagini conturate plastic prin elemente suprarealiste:,, Sunetele acelea i se păreau amenințătoare, erau o dovadă că există ceva dincolo și de prezentul colorat și plăcut în care viețuia el”, ,,Fiindcă numele nostru al amândorura e într-adevăr Ilan.Dar niciodată n-o să știm cu adevărat dacă mă strigă pe mine sau îl strigă pe el”, ,,Omul care știa dinainte ce am eu de gând să spun ședea lângă mine în avion și avea un zâmbet prostesc”, ,, Un fermoar mititel.Un fermoraș.Dar când a tras de el, Tsiki al ei s-a desfăcut tot, s-a desfăcut ca o scoică și înăuntrul lui se odihnea Jürgen…”

Frazările din povestiri capătă uneori cadențe márqueziene suprapuse peste situații ireale, în care cititorul preia povestea dincolo de logică prin acceptarea codului simbolic de transcriere a realității, confirmând că scriitorul E.Keret e un alergător de cursă lungă în pariul cu imaginarul :,,Minciuni schiloade și bolnave , violente și rele , minciuni cu jachetă și minciuni cu mustață, ,,Fiindcă povestea asta nu doar povestește , ea și ascultă.Urechea noastră, e receptivă la freamătul inimii publicului ”, ,,Era pur și simplu încă o încercare a amândorura să câștigăm niște viață suplimentară”, ,,Shekdi a murit și îngerul a rămas. A rămas cu cea mai greu de îndeplinit și cea mai complicată pe care a fost vreodată rugat s-o îndeplinească”, ,,Un negru s-a mutat pe o stradă de albi. Avea o casă neagră cu un balcon negru, și în fiecare dimineață ședea pe balcon și-și bea cafeaua neagră.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *