Fiecare lucru poartă în sine însuși măsura sa. De aceea e o caracteristică a omului inteligent și de bună-credință că, formulând lucruri sau raporturi în scris sau vorbire, va cerca s-o facă în măsura dictată de firea lucrurilor, în scurt : espresia celor cugetate va fi adecuată cu materialul cugetat. Asta e specific uman.
Pe când omul neinteligent face din sine însuși măsura lucrurilor și mestecă bine subiectul său în cele ce sunt și se-ntâmplă, cel inteligent și de bună-credință va cerca să se dezbere de tot ce-ar putea să-i întunece judecata. Inteligența e putința, buna-credință e voința de-a vedea și reproduce obiectiv ce esistă și se-ntâmplă.
Acum sunt la noi 4 specii de jurnale:
Neinteligente, dar de bună-credință ; acestea nu posed posibilitatea de a vedea obiectiv […].
Inteligente, dar de rea-credință; acestea nu posed voința de-a vedea obiectiv.
Neinteligente și de rea-credință ; acestea sunt gunoiul presei noastre […].
Inteligente și de bună-credință, în fine…
(Eminescu, Publicistică literară, Selecție, note și prefață de Cătălin Cioabă și Ioan Milică, București, Humanitas, 2018, pp. 219-220)
