J.M. Roberts, Odd Arne Westad, Istoria lumii din preistorie până în prezent, (2)

Adevăratul nume al lui Confucius era Kong Qiu; el s a născut în micul stat Lu (Shandongul de astăzi), în 551 î.e.n. Deoarece tatăl său a murit când el era foarte mic, Confucius a fost crescut de mama sa şi a fost educat probabil pentru a deveni contabil. Familia sa era formată din mulţi învăţaţi şi funcţionari importanţi şi însuşi Confucius a fost o perioadă funcţionar de stat şi supraveghetor al grânarelor, dar nu a avut, probabil, niciodată o funcţie mai înaltă. Când nu a putut găsi un conducător care să îi pună în practică recomandările pentru o guvernare dreaptă, s a întors spre meditaţie şi predicare; scopul său era să prezinte o versiune mai abstractă şi mai purificată a doctrinei care, credea el, stătea la baza practicilor tradiţionale şi să reînvie astfel integritatea personală şi serviciul dezinteresat în rândul clasei conducătoare. A fost un conservator reformator, căutând să şi înveţe discipolii străvechile adevăruri fundamentale (Tao), materializate şi devenite neclare din cauza rutinei.

Undeva în trecut, credea el, existase o epocă mitică în care fiecare om îşi cunoştea locul şi îşi făcea datoria; reînvierea acelei perioade era ţelul etic al lui Confucius. El susţinea principiul ordinii – atribuirea locului potrivit pentru orice în marea varietate de experienţe. Expresia practică a fost puternica înclinaţie confucianistă de a sprijini instituţiile care puteau garanta ordinea – familia, ierarhia, statutul – şi respectul cuvenit pentru numeroasele obligaţii frumos nuanţate dintre oameni.
Acestea erau învăţături capabile de a forma oameni care aveau să respecte cultura tradiţională, să pună accent pe valoarea formei potrivite şi a comportamentului adecvat şi să încerce să şi respecte obligaţiile morale prin îndeplinirea minuţioasă a sarcinilor lor.

J.M. Roberts, Odd Arne Westad, Istoria lumii din preistorie până în prezent, Polirom, Iași, 2018

Traducere de Cătălin Drăcşineanu

Doctrina a avut un succes imediat deoarece mulţi dintre discipolii lui Confucius au dobândit faimă şi influenţă (deşi învăţăturile sale blamau urmărirea conştientă a unor astfel de ţeluri, îndemnând, în schimb, la o modestie elegantă). Dar a avut succes şi într un sens fundamental, deoarece generaţii întregi de funcţionari chinezi aveau să fie instruiţi conform normelor de comportament şi de guvernare expuse de el. „Documente, purtare, loialitate şi fidelitate”, patru precepte care i au fost atribuite ca atribute ale guvernării, au ajutat sute de ani la formarea unor funcţionari de încredere, uneori dezinteresaţi şi chiar omenoşi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *