Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei (ediție revizuită, Humanitas, București, 2018) reușește performanța de a aborda viața lui Max Blecher în lumina spectrală a producțiilor sale estetice. Intersecțiile cronologice și imaginare dintre biografie și operă sunt relevate de studiul lui Doris Mironescu fără a le confunda teoretic. Există o latură fanstasmatică a biografiei, susține autorul, așa cum există un reflex biografic al ficțiunilor. Pornind de la copilăria romașcană a prozatorului (cu sublinierea complexului existențial-intelectual al provinciei), trecând prin experiențele adolescentine (familia, prietenii, profesorii, lecturile, erosul, cinematograful), prin contactul cu viața pulsatilă a Parisului (ca student medicinist), prin amicițiile literar-artistice (cu scriitorul Pierre Minet, cu pictorița Lucia Demetriade Bălăcescu, cu suprarealiștii autohtoni) și sfârșind cu tribulațiile dramatice ale bolii incurabile de care a suferit (perindarea prin sanatoriile franceze și românești, întoarcerea definitivă la Roman, refugiul în scris), cartea descoperă ce-a înseamnat, pentru Blecher, ”defăimarea suferinței și dezvrăjirea de literatură”.
Ziarele epocii, fotografiile de epocă, scrisorile, mărturiile rudelor, ale contemporanilor și ale prietenilor apropiați, textele de tinerețe și de maturitate, desenele, toate sunt invocate în încercarea de a descifra paradigma biografică blecheriană. Aceasta e legată indisolubil de drama anormalității fizice și proiectează, ca orice ”biogafie himerică”, mituri: ”figura de junge Genie”, ”suferința din care se naște sensibilitatea artistică”, ”apartenența la o minoritate amenințată”. Ipotezele de lucru sunt de reținut: rolul bovarismului provincial ca sentiment al unei modernități avortate, antispiritualismul și antipredestinarea în estetizarea patologiei, importanța acceptării de către André Breton, boala ca parodie a existenței, exotismul, secvențialitatea și decorativismul preluate din contemplarea interioarelor cu obiecte defazate și din școala de pictură naivă, interiorizarea durerilor și a imobilității, conștiința morții ca stimulent creator, obsesia corporalității, a concreteții și a metatextualității în autoficțiune. Nu avem, la Doris Mironescu, un demers de tip Saint-Beuve sau de tip psihanalitic, pentru că perspectiva autorului asupra lui Blecher e preluată exact de la cea a lui Blecher asupra posibilității de a povesti și a reimagina realitatea. În loc să descrie precis o viață, biografia e, mai degrabă, ”o activitate melancolică”, un efort subiectiv-reconstructiv, conștient de posibilitatea eșecului.
Demontând mecanismul transfigurării biografiei în ficțiune, Doris Mironescu observă similitudini între ele. Dacă sinele e imposibil de fixat ca unitate organică de către o memorie totalizantă și continuă (a se vedea influența cinematografului, a panopticumului, a dagherotipului, care mecanizează percepția și memoria, la Blecher), atunci critica textelor blecheriene nu poate recupera o proiecție perfectă și coerentă a eu-lui ficțional. În același fel, analitica biografică nu recuperează un eu real, o viață, așa cum a fost. Coroborarea între biografic și ficțional e permisă de caracterul confesiv al prozei, ele comunică fără a se oglindi reciproc. Deși evenimentele reale nu se suprapun total pe repovestirea lor prozastică, nu li se poate contesta relevanța, deci rolul într-o discutie despre operă. Naratorul blecherian, spune Doris Mironescu, a reflectat asupra modalităților narative de a recupera timpul pierdut și ”se străduiește să evite cât mai mult din rețetele primite de-a gata din literatură și memorialistică, despre care știe că sunt trădătoare, și se servește de tehnici narative neconvenționale; povestește antidiacronic, tulbură cronologia faptelor, face legături instantanee, surprinzătoare, între evenimente îndepărtate în timp și acordă o atenție exagerată detaliilor oricăror senzații”. Narațiunea trecutului e literatură, e aventură, căutare în necunoscut, ”întâmplare din irealitate”. O narațiune istorică, prin urmare, nu poate fi mai însemnată decât una ficțională, nu poate pretinde că deține un adevăr imuabil, incontestabil. Vorbind despre sine, individul e nevoit să se folosească atât de memoria fragmentată, cât și de vis, de imaginația pură, de vizionarism.
Consistent refăcută conceptual și documentar, mult amplificată față de ediția din 2011, monografia lui Doris Mironescu e un sclipitor eseu hermeneutic, cu multiple chei de recitire a parcursurilor blecheriene. El dovedește vocația unui critic literar, cu atât mai mult cu cât constituie cea mai edificatoare contribuție la subiect de până acum. Despre Max Blecher nu se va mai putea vorbi fără a o lua în considerație.
