Textul de mai jos reprezintă prefața la volumul semnat de Simona Constantinovici, LOGOCENTRISME, recentissim apărut la editura Universității de Vest din Timișoara.
Primesc des, de cîțiva ani deja, texte de la Simona Constantinovici. Și aceasta este foarte bine pentru mine. Și îmi plac. Dacă nu pot să spun doar atît; chiar dacă este purul adevăr, nu pot să spun doar că îmi plac. Dacă aș spune doar așa, ar fi mult prea puțin. Cînd spui ”îmi place”, mai ales acum, cînd mintea ne este poate setată, deci poate redimensionată, de tot felul de experimente (new/social)media, devine banal și nu (mai) înseamnă mare lucru. Așadar, cînd primesc texte de la Simona Constantinovici, este, de fapt, în cazul meu, mult mai mult decît atît.
Prim urmare, voi spune altfel – și mai adevărat – ce se întîmplă cu mine atunci cînd primesc aceste texte. O să o spun direct: textele ei îmi fac mult bine. Și aceasta nu e deloc puțin lucru.
Textele pe care le primesc de la ea, și profit de ocazia aceasta – așa încît să rămână și în scris – să îmi exprima recunoștința pentru ele, sunt de mai multe feluri: fie ceea ce, convențional, numim recenzii și cronici literare, fie poeme, fie mici eseuri, fie proză scurtă. E bine; și, îmi face mare plăcere să reiau ideea, îmi fac mult bine.
Cînd scrie despre cărți, nu e în textele Simonei Constantinovici crispare și nici tehnică în registrul cumințeniei. E un efort semnificativ, de fiecare dată onest, al unui om profund de a înțelege și de a da mai departe ceea ce înțelege. Să nu vi se pară puțin lucru, căci nu e deloc așa. Simona Constantinovici este, cred foarte mult în aceast gînd, dintre cei și cele care scriu despre cărți și despre oamenii care fac aceste dihanii numite cărți care dau un supliment semnificativ de viață cărților și care, cred, mișcă ceva în bine în oamenii care scriu cărțile. Și, iarăși, aceasta nu este puțin lucru. Cînd scrie poezii, e ceva acolo care stă ca o mică lampă aprinsă. Cînd face proză – proză scurtă, bunăoară – are nerv, are cîrlig, are miez.
Primesc texte, cum spuneam, de la Simona Constantinovici și îmi face o mare bucurie când mi le trimite. Logocentrismele din acest volum sunt cronici literare. Ele mă bucură și acum, la recitire, îmi fac mult bine. Și mai este ceva cu ele, ceva important pentru mine: sunt 33. Numărul acesta, ”33” nu e chiar un număr simplu. 33 sunt niște trepte – și ele deloc simple, deloc banale. Cele 33 de trepte duc spre un alt fel de minte, spre un alt fel de suflet. Cînd textele cuiva îți fac bine, așa cum se întîmplă cu mine în cazul de față, cu textele Simonei Constantinovici, e (și) despre un alt fel de minte, (și) despre un alt fel de suflet.
Atenție, așadar: pot să pariez, fără emoții că voi pierde, că aceste texte ale Simonei Constantinovici vă vor face bine și dumneavoastră! Încercați-le! Și dați-le mai departe, așa încît să facă bine, pentru că au în ele acest duh, și altor cititori!
Pariați ca și mine – nu vom pierde!
