Fericirea. În România?

Da, în România! ●Nu e musai să fie doar o interogație – așa cum am menționat, și ca un ”cîrlig” pentru cititori, în titlu -, ci poate fi și o afirmație. Chiar e așa, de altfel – un soi de afirmația editorială. ●Iată, mai întîi sub forma unei scurte casete tehnice despre ce este vorba: cartea care survolează această tematică și în care există și indicații cu privire la „cum să…” (indicații, de altfel, precise, punctuale, personale, foarte interesante) este o antologie care include 17 contribuții. Cei care semnează texte despre fericire – și, mai ales, despre ipoteza fericirii în România – sunt: de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici. ●Cartea a apărut, cu puțin timp în urmă (pentru rigoare, în toamna anului trecut, în prejma Gaudeamus-ului), la Humanitas și ea se înscrie pe lista volumelor colective cu care, nu foarte des, dar de fiecare dată cu mare impact, această editură își răsfață publicul. ●A propos de aceasta: mai țineți mintea antologia dedicată bunicilor lucrată, admirabil, de Marius Chivu? Sau adorabilul, pe alocuri picantul, foarte gustosul volum în orice caz despre ”Intelectuali la cratiță”? Ei bine, în această ”linie de biznis” editorial este de plasat și cartea de față.  Cum să fii fericit în România este un volum coordonat de Oana Bârna, unul dintre oamenii de cursă lungă ai celor de la Humanitas. Despre acest demers, doamna Bârna povestește ceva important de reținut: ”Cineva mi-a replicat că e o temă  imposibilă, dat fiind că  poţi să eşuezi cu uşurinţă în clişee. Din fericire, n-a fost aşa. S-au strâns în cele din urmă,  în toamnă,  17 texte:  poveşti  de  viaţă  adevărată,  literatură (inclusiv o fabulă), eseuri. Toate sincere şi lipsite de orice clişeu ori reţetă.  Mi s-a părut că formează  împreună  un  poliedru neregulat: fiecare faţetă  reflecta  un  fel de a trăi fericirea  în mijlocul  nefericirii.  Ca  şi  pe vremea  când  era  doar un  proiect,  cred  că  această  carte  poate  aduce  inspiraţie şi speranţă celor care o citesc.” ●Reiau doar o formulă de final: ”această carte poate aduce inspirație și speranță celor care o citesc”. Așa spunea editoarea sa că așteaptă și cred că e bine să spunem și noi, chiar e tonic să spunem că fix așa stau lucrurile: există foarte multe motive, foarte multe argumente pentru care acest volum întărește, edifică, tonifică. O face pînă și atunci cînd ideea de fericire este sublimată și pare (dar numai pare, căci nu e chiar așa) că devine doar pretextul pentru considerații de cu totul altă natură. ● A propos de aceasta, o spune foarte bine Gabriel Liiceanu: ” Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor «insignifiante» (Cioran). Ce miză extraordinară intră în joc când întrebarea privitoare la fericire se naște dinăuntrul unei istorii nefaste! Cum de-au existat oameni care și-au găsit fericirea într-o lume în care totul predispunea la nefericire? Să existe oare o alchimie graţie căreia, dintr-o viaţă atacată pe versantul ei negativ, sfârșești prin a extrage poftă de viaţă și gândul final că nu ai trăit degeaba? Pe scurt: cum e cu putinţă ecuaţia paradoxală a fericirii?” ●O carte puternică, așadar. O carte de pus la îndemână – mai ales că trecem prin vremuri în care e bine să ai aliați, prieteni. La limită: cărți de încredere, împreună cu care să treci prin turbulențe.  Cum e și aceasta…