45 pentru 45*: Anca Șincan interviu cu Lavinia Stan

Interviu 45 for 45 cu Dr. Lavinia Stan, Președintele Societății de Studii Românești, Profesor în Departamentul de Studii Politice al Universității St. Francis Xavier din Canada. Interviu luat de Dr. Anca Șincan[1]

A.Ș. (Anca Șincan): Încep prin a-ți cere să te descrii. Cine este deci, Lavinia Stan?

L.S. (Lavinia Stan): Sunt președinta Societății de Studii Românești (SRS) și profesor de științe politice la St. Francis Xavier University din Canada. În cadrul SRS încercăm să oferim vizibilitate Studiilor Românești – un domeniu pe care îl înțelegem în sens larg ca incluzând viața, politica, istoria și cultura grupurilor de români care trăiesc pe teritoriul României, Republicii Moldova și al altor țări, dar și ale minorităților etnice, religioase, etc. din granițele României și Moldovei. SRS este singura organizație academică de anvergură internațională din acest domeniu, având membri nu numai din SUA, Canada și Marea Britanie, ci și din Italia, Franța, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Rusia, Bulgaria, Serbia și Grecia. Adăugăm aici Australia, India, China, Taiwan, Hong Kong și Japonia. Această prezență multicontinentală a fost consolidată prin conferința din 2015 de la Universitatea din București. Ne întâlnim din nou în iunie 2018 la ASE.

Ca profesor, temele care îmi stârnesc interesul sunt „dreptatea de tranziție” (transitional justice) și relația dintre religie și politică. Am scris mult despre România post-comunistă, dar contribuția mea de impact rămâne Encyclopedia of Transitional Justice, care a primit un răspuns fenomenal pe toate continentele (fapt care, din nefericire, arată cât de important rămâne subiectul). Astăzi enciclopedia se găsește în toate marile biblioteci ale lumii, la loc de cinste pe masa de lucru a procurorului de la International Criminal Court și a reprezentantului ONU pentru transitional justice și în bibliografia obligatorie cerută studenților care pregătesc un doctorat pe acest subiect. Întocmesc acum cu Nadya Nedelsky a doua ediție, tot pentru Cambridge University Press. Enciclopedia este cel mai important titlu din domeniu, larg citat și folosit atât de studenții și profesorii din universități, cât și de activiștii și experții din domeniu care lucrează pentru diverse guverne naționale sau organisme internaționale. Dacă Ruti Teitel a impus conceptul de transitional justice in 2000, enciclopedia i-a dat acestuia un conținut explicit normativ și empiric. Transitional justice merge dincolo de studiile de memorie, având dimensiuni legale și politice pe care literatura pe memorie este incapabilă să le surprindă.

Religie și politică este un domeniu în care lucrez cu soțul meu, Lucian Turcescu. Noi ne situăm undeva la mijloc, între școala care crede că statul român trebuie să fie complet secularizat pentru a fi democratic și școala care susține privilegii politice, sociale și financiare pentru majoritatea religioasă în numele contribuției sale istorice la construirea statului și a națiunii. Mi-ar fi plăcut să văd o replică întemeiată la argumentul nostru sau măcar o actualizare a cărții pe care am publicat-o acum un deceniu la Oxford University Press: Religion and Politics in Post-Communist Romania. Tema este de mare interes și în România, și în afara ei, mai ales în contextul în care simbolurile și principiile religioase mobilizează politic atâtea populații în atâtea țări. Acum câteva decenii se credea că secularizarea este viitorul fie pentru că religia este un opiu la care masele vor renunța după revoluția comunistă, fie pentru că modernizarea va înlătura nevoia de identificare religioasă în Vest. În spațiul post-comunist european suntem departe de așa s-a văzut sub comunism. Noi încercăm să creionăm soluția de mijloc.

A.Ș. Există întotdeauna o parte din cercetător care este implicată subiectiv în subiectul de cercetare. Se poate vorbi de implicare subiectivă în munca ta de cercetare?

L.S.: Negreșit. Cercetare nepărtinitoare nu există, parti pris-urile personale trebuie recunoscute deschis pentru că ele afectează orice analiză. Nu cunosc vreun analist neutru față de subiectele pe care le abordează; preferințele personale ne determină să alegem un subiect. Nu cred, de exemplu, că m-aș fi ocupat de transitional justice dacă n-aș fi trăit sub comunism și n-aș fi fost pusă sub urmărire de Securitate. La fel, lucrez pe religie și politică pentru că sunt căsătorită cu un teolog și discutăm foarte mult în casă ambele subiecte. Dacă soțul meu ar fi fost croitor, am fi purtat altfel de discuții.

Subiectivismul merge dincolo de alegerea subiectelor. În politologie un clivaj important este cel ideologic. Unii suntem de dreapta, alții de stânga; unii suntem feminiști, alții marxiști sau neoliberali. Este important să știm cheia în care scrie fiecare, să aducem probe empirice în sprijinul aserțiunilor noastre și să ne ridicăm probleme metodologice. A cerceta politică, spre deosebire de a face politică, implică bunăvoința de a-ți nega ipotezele inițiale, de a dezvălui concluzii pe care nu le anticipezi sau dorești. Spre exemplu, dacă un politician îți va spune că partidul său are dreptate, indiferent de probele care i se aduc, un politolog va face public faptul că partidul este în derivă (chiar dacă este membru al acelui partid sau a votat pentru el).

Mulți subscriu modelului filosof-rege; eu cred în puterea celor fără de putere. Tocmai pentru că pornesc de la această premisă subiectivă, am inclus în enciclopedie inițiative ale societății civile pe lângă inițiative de stat și metode simbolice de asumare a trecutului pe lângă metode juridice. Ambele erau ignorate sau marginalizate acum opt ani, când am început lucrul la prima ediție a enciclopediei. Astăzi ele fac parte din arsenalul obișnuit al instrumentelor cu care reconsiderăm trecutul conflictual, dictatorial, genocidar. Știm că tribunalele de opinie organizate de societatea civilă pot fi mai eficace ca cele de stat. Tribunalul de opinie al așa-numitelor comfort women (femeile reduse la prostituție de armata imperială japoneză) a fost în ansamblu mai eficace decât procesul lui Vișinescu, ca să mă refer la un exemplu românesc.

Și tot pornind de la cei fără de putere, eu înțeleg biserica drept credincioși și cler, nu doar Sinod. Ortodoxia românească încă nu a avut o discuție serioasă pe marginea relațiilor dintre ierarhi și credincioși, a implicării mai active a femeilor sau a nevoii de descentralizare a deciziilor, inclusiv a celor financiare. Există adunări bisericești, există preoți mai îngăduitori și mai toleranți, femeile au o oarecare prezență în fiecare biserică. Dar nu există nici o femeie în România care să predea teologie sistematică la nivel universitar, relațiile de subordonare și putere rămân neclintit de asimetrice, iar cazurile de intoleranță și abuz nu sunt sancționate ferm.

A.Ș. La 100 de ani de România cum vede Lavinia Stan tânărul stat?

L.S.: Suntem la 100 de ani de la unificare și la aproape 30 de ani de la căderea regimului comunist. Evoluția României nu a fost ușoară, având în vedere importanța ei medie în regiune și succesiunea de dictaturi prin care a trecut. Dacă ne raportăm la România de acum un veac avem mai puține oi și mai mulți kilometri de drum asfaltat, mai puține păduri și mai mulți absolvenți de universitate. În același timp, guvernanța rămâne deficitară, corupția generalizată, infrastructura înapoiată, statul de drept șubred, regulile și legile aplicabile doar celorlalți – toate probleme la 1918 și 1989. Față de regimul comunist, situația drepturilor omului s-a îmbunătățit. În același timp, și acum 100 de ani, și acum 30 de ani, și astăzi autoritatea se construiește mai puțin pe linii legal-birocratice și mai mult pe baze personale și de grup, deseori prin intimidare și calomnie. Într-adevăr, democrația este o luptă care trebuie dată în fiecare zi de fiecare român. Lupta nu este deloc câștigată, dar nu este nici pierdută încă.

Sănătatea statului poate fi privită și din alt unghi. În anii 1990 s-a crezut că România, împreună cu celelalte state postcomuniste din Estul Europei, se va îndrepta spre democrație printr-un proces incremental care nu ar avea nevoie decât de timp ca să se finalizeze. Deseori se spunea că este încă prea devreme pentru o analiză justă a distanțării României față de comunism. Însă în ultimii ani tot mai mulți analiști consideră că Europa de Est, chiar și statele membre ale Uniunii Europene ca România, s-ar consolida drept sisteme hibride care combină elemente democratice cu caracteristici autoritare – drepturile fundamentale pot fi respectate, nu și statul de drept; alegerile pot fi organizate cu regularitate, fără a asigura reprezentativitate sau accountability. Rămâne de văzut dacă România va putea fi salvată de acest destin.

A.Ș. Ce urmează pentru Lavinia Stan?

L.S.: SRS va organiza o nouă conferință internațională în iunie 2018 la ASE în București la care așteptăm peste 430 de participanți, majoritatea din străinătate. Tema principală a întrunirii este „#Romania100: Looking forward through the past”. Iunie este și luna în care, împreună cu Cynthia M. Horne, voi lansa un nou volum la Cambridge University Press, despre (ne)asumarea trecutului comunist în spațiul fostei Uniuni Sovietice. Includem țări despre care nu s-a vorbit până acum – menționez capitolul despre Kazakstan scris cu deosebit curaj de Alexei Trochev și capitolul despre Armenia scris cu mult discernământ de Oana Valentina Suciu. În ceea ce privește proiectele pe care voi continua să le am pe masă, ele includ a doua ediție a enciclopediei și două volume despre colaborarea bisericilor cu poliția politică sub regimul comunist în Europa Centrală și de Est.

[1] 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.

Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.

Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.

AncaSincanDr. Anca Șincan este cercetător la Institutul de Cercetări Socio Umane “Gheorghe Șincai” al Academiei Române și cercetător postdoctoral al University College Cork, Irlanda. Specializată în istorie recentă are un doctorat de la Universitatea Central Europeană din Budapest ape tema relației dintre biserică și stat în perioada comunistă. Are stagii de pregătire academică și cercetare la Universitatea din Oxford, Institutul de Istorie Europeană din Mainz, Universitatea din Padova, Colegiul Noua Europă din București și Woodrow Wilson Center din Washington DC. Anca Șincan a publicat și conferențiat pe teme legate de memoria trecutului recent, crearea canonului istoriografic național, relația dintre stat și biserică în perioada comunistă, metode de cercetare și impactul deschiderii arhivelor pentru studiul istoriei recente.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *