Doru Pavel (1. 01. 1908 -22. 08. 1997)

Cu ocazia împlinirii, pe 1 ianuarie 2023, a 115 ani de la nașterea tatălui meu Doru Pavel, cunoscut jurist, avocatul apărării lui N. St. în procesul Noica, voi cita două fragmente din scrisorile adresate mie și familiei mele între 1982 ( anul plecării mele în Canada) și 1997 (anul încetării din viață), scrisori păstrate în totalitate.

Am ales două dintre ele datate ianuarie 1991. Ele reflectă (trangențial) realitatea din România de după revoluție. Cenzurarea scrisorilor diminuase, iar umorul din ele este nelipsit.

            București, 2 ian. 1991

[…] Îmi scrii că ești amatoare să cunoști abuzuri judiciare. Descrierea amănunțită a unor asemenea episoade – îmi dau seama – ar cere mai mult spațiu decât cel obișnuit al unei scrisori, iar rezumarea lor le-ar atenua specificul. Voi încerca totuși să surprind, din amalgamurile memoriei, câte un instantaneu. Iată unul:

            La procesul de la canal, în care o serie de ingineri f. merituoși erau învinuiți de sabotaj antistatal, pasibili de pedeapsa cu moartea, între apărătorii numiți din oficiu am figurat șui eu. Inculpații, anchetați de securitate, au recunoscut toate faptele autocaracterizându-se ca criminali și sabotori. Unul dintre ei, întrebat de președintele tribunalului când a luat contact cu un altul și cum și-au comunicat intenția de a sabota împreună, a răspuns: „N-am vorbit cu el niciodată despre aceasta. Dar nici nu era nevoie. Noi ne înțelegeam din priviri, fără cuvinte”.

            Procesul se judeca în județul Constanța, vara, pe arșiță, într-o baracă de lemn înconjurată de tunuri. După ce s-au terminat dezbaterile – inclsiv pledoariile avocaților în apărare – ședința s-a suspendat pentru deliberare. În acest timp s-a organizat în curtea respectivă un „miting muncitoresc”. Participanții au luat cuvântul, cerând condamnarea la moarte a acestor „sabotori criminali”. Săteam în curte, toropit de căldură și frânt de oboseală și ascultam. Și mi-a fost să aud pe unul dintre participanți care au luat cuvântul răcnind cu patos:„Cer condamnarea la moarte atât a tuturor acestor criminali, cât și a avocaților care i-au apărat”

            Din fericire pentru mine, acest deziderat – cu privire la avocați – nu a fost luat în considerare de instanță.^*)

            Acum lucrurile s-au schimbat. Avem democrație. Am auzit următoarea butadă: „ Care este deosebirea între dictatură și democrație?” „În dictatură toată lumea înjură în gând pe unul singur. În democrație, toată lumea înjură în gura mare pe toată lumea.”

            Eu, ca jurist, aș mai observa o deosebire. În democrație cei ce lucrează pentru putere sunt aderenți. În dictatură, ei sunt complici.

            Și acum, pentru a termina, un banc al vremurilor apuse: Pe trotuarul de lângă comitetul de partid, un afiș:„Scuipatul interzis. Amendă 100 lei”. Trec un tânăr și prietena lui. El o privește cu tandrețe și îi spune: „Poți să scuipi, fac eu cinste.”

                        Aștept vești bune de la voi.

                        Vă sărut cu mult drag

                        Tata

                                    Doru

            București, 24 ian. 1991

           […] Acum sunt atâtea și atâtea evenimente care ne solicită atenție încât, cu urechile la radio, cu ochii pe televizor sau ziare și cu sufletul vibrând de emoție, indignare, temere și îndoială, cu greu mai găsim timp să ne îndreptăm atenția către îndeletnicirile obișnuite ale existenței, printre care și lectura.

            În scrisoarea precedentă – scrisă cu o zi înainte de pornirea operațiunilor militare din golf – îmi exprimam neliniștea în legătură cu pornirea războiului, cu suferințele pe care le va produce și cu imprevizibilul care poate apare la fiecare cotitură a desfășurării sale.

            Iată că, într-adevăr, suferințele au început să se arate (în abundență) și imprevizibilul atârnă ca o sabie a lui Damocles peste gâtlejul bietei omeniri.

            În aceste momente de îngrijorare, temere, neliniște, zâmbetele se împuținează.

            Și totuși, deunăzi am auzit la Radio un banc spus de Mircea Crișan, pe care vi-l reproduc.

            Dialog între doi evrei:

            – Ce-i aia bursă?

            – Uite, am să-ți explic. Un evreu cumpără 5 găini, le aduce în curtea sa, le hrănește, acestea fac ouă, ies pui, aceștia cresc și devin găini, care și ele fac ouă, din care ies pui și așa mai departe găinile se înmulțesc mereu până se umple curtea de găini. Atunci vine o ploaie cumplită care inundă toată curtea și toate găinile mor înecate. Atunci evreul exclamă: „Am greșit că am cumpărat găini. Trebuia să cumpăr rațe”. Vezi? Asta-i bursa!

                        Vă sărut cu mult drag

                        Tata

                         Doru

___________

^*)  Fragment dezvoltat apoi de tata în manuscrisul publicat, sub îngrijirea fratelui meu Toma Pavel și a mea, în volumul „Doru Pavel – Nedreptatea la putere 1948-1990”, Ed. VATRA VECHE 2021.

Veronica Pavel Lerner