Rock Poetry

În 2013, când debuta, Vlad A. Gheorghiu adunase texte cu o atmosferă deja conturată și promițătoare. Volumul fratele mut. la nord apa e curată, destul de consistent, conținea patru cicluri de poeme cu o tematică amestecată (secvențe de cotidian, de viață interioară, incursiuni intimist-erotice, flash-uri suprarealiste și boeme), într-un sound indecis, încă în căutare. În Disco 2000 (Charmides, Bistrița, 2016) lucrurile par să se mai fi așezat, ceea ce înseamnă că poezia autorului a început să-și găsească siajul. Nu e ușor, în tabloul deconcertant al liricii autohtone de după 2010, atât de întins, în care e greu, adesea, să separi între stiluri și tematici foarte apropiate.

Ceea ce preia noua plachetă din precedenta îmi pare obsesia muzicală. Aproape tot imaginarul e, acum, compactat în ceea ce am putea numi poetry rock (”am căzut dintr-o greșeală / fericită / într-un ocean disco / 80s to 90s”). Titlurile sunt scurte, succesiunea metrică e rapidă, ca niște sclipiri stroboscopice sau ca niște secvențe disparate de videoclip. Muzica străbate volumul de la un capăt la altul, în variate forme, de la titluri de piese și nume de soliști la citate din textele pieselor și la personaje care ascultă și fredonează. Tematica face un balans între fragilitatea și machismul ființei, ca și cum atitudinea dură și dezinhibată de acum ar trebui să înlocuiască simpla postură de poet al cotidianului, de odinioară. Discursul se face mai aspru, mai tensionat, e unul al răzbunării mature și al nepăsării beat, tipice supereroilor ultimei apocalipse (”pe toți aceștia îi uram și noi și așteptam ziua în / care o să ne ridicăm din pat și cu putere vom / scuipa chiștocul de țigară pe care l-am mestecat toată / noaptea, ne vom da jos de lângă supermodelele / noastre cu pantalonii încă trași peste genunchi / și nu vom lăsa bacșiș pentru livrarea rapidă”). Pe fundalul agresiv al muzicii rock (titlul volumului e puțin ironic), se dezvoltă un imaginar predominant studențesc (cămine, fete, paznici, universitate, dimineți mahmure, documente școlare, filme, petreceri), iar peisajele par rezultatul unei contemplări deformate de ritmul sonor sau de noaptea boemă ce tocmai a trecut. Amestecul de culori, suprafețe, obiecte, personaje și stări sunt coagulate de mecanismul exploziv al minții, în diminețile de după distracții prelungite. Cotidianul diurn devine o realitate ce trebuie suportată, asemenea mersului pe apă, cu pantofi potriviți, ca să preiau unul din tropii autorului. Metaliterarul e și el abundent, desigur, unul legat de boemia studențească: ”gagicile de la litere”, Palahniuk, Ion Mureșan, Ginsberg, Dan Sociu, poetese cu poeme ascunse în jartieră și femei cu poeți în lesă, pe stradă. Scrisul e actul fundamental care organizează existența, căci biografismul lui Vlad A. Gheorghiu nu e orientat atât înspre minoratul gesturilor zilnice (deși există o grămadă de instantanee din trecut și prezent), cât spre postura conștientă a Poetului modernității târzii, ca arhetip. El re-traduce cutumele vieții și ale literaturii în forme hard, specifice eonului post-apocaliptic pe care-l traversează. Relevant e, în acest sens, poemul Tatăl nostru care ești în Idaho, cu un motto despre bunicii care-i așteptau pe americani: ”Tatăl nostru care ești în Idaho / nu ne uita pe noi / fiii tăi / trimite-ne arme cât poți de multe / să te facem mândri /  de ce am / devenit de când ai / plecat / Tatăl nostru care ești în Idaho / nu-ți lăsa fii fără /  viață trimite-ne / nouă mahorcă din cea bună / să nu te uităm iarăși / închis pe verandă cu sticlele / goale / Tatăl nostru care ești în Idaho / trimite-ne nouă femei / negromane să ne / bucure pe toți când vin / vremuri grele să te fericim pe / tine când îți vor striga numele / Tatăl nostru care ești în Idaho / Florida, Michigan, Manhattan / dă-ne nouă să știm că mai avem pentru ce / să scriem puțin câte puțin. / Tatăl nostru care ești în Idaho // Tatăl nostru care ești în Idaho”.

Ciclul nuștiucâtezile, ultimul și singurul intitulat, ca atare, e cel mai unitar și mai esențializat, din volum. Poemele sunt mai scurte, concentrate aproape exclusiv pe erotic (precum ciclul skinny love, de la debut), proiectat printre elemente primordiale (zăpada, noaptea, somnul, intimitatea patului). Poetul pare că-și încheie discursul cu câteva viziuni mai retro, ca un ultim dans cu iubita, pe muzica știută, înainte de a accelera definitiv ritmurile.

Cu Disco 2000, putem spune că Vlad A. Gheorghiu s-a înscris printre poeții remarcabili de azi. Ceea ce e mai mult decât bine, pentru un autor la nici 25 de ani.