Anul acesta, pentru TIFF 2016, (Sept. 8-18), cea de a 41-a ediţie a festivalului, s-au selecţionat peste 300 de filme participante. Este deja un fapt confirmat, TIFF este unul din cele mai importante festivaluri de cinema din lume. Mai există un festival de filme cu aceleaşi iniţiale, în România: „Translivania International Film Festival” (Romanian TIFF). Şi, ceea ce este interesant şi îmbucurător este că filmul românesc „Sieranevada” a fost prezentat anul acesta cu mare succes la ambele festivale.
Printre zecile de staruri prezente la ediţia TIFF 2016 voi enumera doar câteva: Leonardo DiCaprio, Nicole Kidman, Scarlet Johansson, Ethan Hawke, Natalie Portman, Rooney Mara, Suki Waterhouse, Rachel Weisz, Maria Bello, Rebecca Hall, Fatima Al Banawi, Reese Witherspoon, Matthew McConaughey, Colin Firth, Elizabeth Moss, etc, etc. Mulţi actori celebri, printre care şi superba actriţa Nicole Kidman, şi-au făcut din Toronto o ţintă anuală şi revin cu bucurie în orșasul devenit mega-city-ul lor preferat.
La TIFF 2016 au fost prezente patru filme româneşti: „All rivers run to the sea” (Toate fluviile curg în mare)-film de scurt metraj în regia lui Alexandru Badea, „The fixer” (Fixeur)- film realizat de Adrian Sitaru, „Graduation” (Bacalaureatul)- în regia lui Cristian Mungiu şi „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu. Din cele patru, am putut vizona, din păcate, numai douǎ: „The fixer” şi „Sieranevada”. Ambele confirmă valoarea cinematografiei contemporane româneşti, recunoscută pe plan mondial.
Aş fi dorit să scriu despre „Sieranevada”, care m-a impresionat puternic. Dar, pentru a putea evalua un film, recenzorul are nevoie de o distanţare în raport cu ecranul, ori eu nu pot judeca obiectiv (deşi, în percepţia artei, dominant e elementul subiectiv), când filmul, care m-a ţinut trei ore cu răsuflarea tăiată, mi-a adus în faţa ochilor personaje, obiecte, obiceiuri şi străzi ale locului natal.
Spunea Umberto Eco, într-un interviu, că atunci când cititorii nu-i spun nimic despre felul cum e scris ceva, ci se referă numai la subiect, e semn bun, înseamnă că textul i-a reuşit. Așadar nu voi scrie despre valoarea filmului, ci numai despre felul cum l-am recepţionat. Subiectul, de altfel, nici nu poate fi povestit. Filmul descrie parastasul de 40 de zile după moartea tatălui eroului principal, în apartamentul soţiei defunctului, unde se adună toată familia plus preotul care sfinţeşte bucatele şi coliva. Atât. În câteva cuvinte am spus ceea ce Cristi Puiu – împreună cu toată echipa de actori şi realizatori- toți de o incontenstabilă valoare- ne prezintă în „Sieranevada”. Dar ce prezentare de zile mari! Din prima clipă simţi grija regizorului pentru detaliu: muzica din timpul genericului este aleasă cu mare rafinament. Decorul micului apartament în care personajele se mişcă, închizând tot timpul uşile, biblioteca plină de cărţi (cum să nu mă impresioneze revederea ediţiilor „mele”?), aranjarea mesei şi mânuirea veselei, scaunele, obiectele din bucătărie, tot acest decor devine personaj, ia parte la conversaţie. Iar momentul religios în care preoţii cântă „Hristos a înviat” e profund emoţionant.
Ca şi în filmul „După dealuri”, unde Cristian Mungiu îşi mânuieşte cu dragoste personajele, membrii familiei, luați în vizor de Cristi Puiu în „Sieranevada”, nu sunt acuzaţi, ci doar prezentaţi. Obiceiurile şi ideile generaţiei în vârstă se ciocnesc de cele ale tinerilor, la curent cu politica internaţională şi cu tehnologia digitală. Ca în filmele lui Ingmar Bergman, unde se nasc conflicte, însă personajele se supun vieţii, ne întâlnim și aici cu o abordare în care totul decurge natural şi omenesc. După excelenta primire la Festivalul de la Cannes, filmul „Sieranevada” şi-a continuat succesul cu prezența din Toronto şi, cu siguranță, vor urma și alte succese.
Al doilea film românesc vizionat de mine, „The Fixer”, mi s-a părut bine construit şi condus, jocul actorilor e excelent, iar despre regizorul Adrian Sitaru vom mai auzi!
Un alt fim remarcabil e „Heartland” al regizorului islandez Guðmundur Arnar Guðmundsson, a cărui premieră a fost anul acesta la festivalul de la Veneţia, unde s-a bucurat de succesul publicului şi al criticii. Povestea impresionantă a prieteniei dintre doi băieţi este adusă în faţa spectatorului cu mare sensibilitate.
Cea de a 41-a ediţie a festivalului TIFF 2016 din Toronto s-a încheiat cu un bogat palmares de premii şi a fost, ca şi în anii trecuţi, o deplinǎ reuşită.
