Poate că nu îl ştiu atît de mulţi oameni, în detaliile sale riguros exacte. Poate că mulţi oameni nici nu ştiu că acest citat există – deşi sensul său este greu de crezut că nu poate fi măcar între-zărit.
Anume, acest citat:
„Închipuieşte-ţi că ţi-ar fi dat să clădeşti cu mîna ta destinul omenesc spre fericirea tuturor, ca lumea să se poată bucura în sfîrşit de linişte şi pace, dar că, pentru a ridica această construcţie, trebuie neapărat, e absolut necesar să ucizi în chinuri o singură făptură plăpîndă, bunăoară pe copilaşul acela care se bătea cu pumnişorii la piept, să pui la temelia construcţiei lacrimile lui nerăzbunate. Spune-mi, ai accepta în aceste condiţii să fii tu arhitectul?”
Citatul este din Fraţii Karamazov. E dialogul dintre Ivan şi Alioşa. Ivan este cel care întreabă; Alioşa refuză, cum bine poate ştiţi, să accepte ideea că ar putea fi un asemenea „arhitect”.
A apărut, decupat, invocat, consemnat, comentat în zeci, sute, mii de texte. Dar, încă o dată, să presupunem – ceea ce este de susţinut – că nu este un citat atît de bine ştiut. Chiar dacă el pune, aşa cum se vede, una din marile, cruntele perspective – crunte şi profunde – despre lume, despre fericire, despre viaţă.
Nu există, desigur, un singur răspuns la această întrebare – şi cînd spun aceasta iau în calcul faptul că, vai, au fost oameni care au dat răspunsul contrar celui ales de Alioşa.Or, răspunsul contrar înseamnă rău, mult rău în lume.
Pe de altă parte, întrebarea provocării lui Ivan rămîne vie – cred, mai mult, că întrebare este de o fatală actualitate. Răspunsul dat acestei întrebări – teribilă, în fond – ne arată cît sîntem de liberi. Şi cît de responsabili. Nu că sîntem liberi şi responsabili, ci cît de liberi şi de responsabili sîntem!
Prin urmare, este mereu mult şi cu atenţie de reflectat la fericire, libertate şi responsabilitate. Fiindcă, în privinţa acestei triade, lucrurile se leagă în mute privinţe – cînd nu se leagă, nu e bine deloc.
