Irina Procopiu, „Pagini de jurnal (1891-1950)” (1)

1.
28 octombrie, miezul nopţii

Azi-dimineaţă am văzut-o pe Regină, e încântătoare, dar pare obosită. Mâine e ziua ei de naştere. Astă-seară, concert simfonic, festival polonez cu Clara Haskil, pianista: degete frumoase, graţie şi şarm, dar ştearsă, fără forţă, de altfel a fost foarte bolnavă. Sora lui Szymanowski, compozitor, mort anul trecut, unele din lucrările sale sunt foarte frumoase.

3 noiembrie
Ieri-dimineaţă, parastas la Cotroceni pentru principele Mircea, apoi dejun cu Regina Suediei – încântător. În ajun, prinţul Charles al Belgiei, în vizită la Regină, aşa de drăguţ şi aşa de bine-crescut!

3 noiembrie, seara
După Teatrul Naţional, Cavalcada de Noel Coward, spectacol foarte frumos. Cinăm la Mariş. Dimineaţa, dentist şi apoi la Cotroceni. Ce mă disperă e că Regina a avut din nou hemoragie (după 7 luni). E cumplit. Biata făptură scumpă, atât de dulce şi de bună chiar şi când zace la pat!
coperta-pagini-de-jurnal
10 noiembrie
Regina a petrecut o noapte bună, nu are febră, a început să bea lapte. Săraca! Aseară, concert Enescu, cu Lipatti, trei sonate Mozart, Beethoven, Enescu, în stil românesc. Orchestra din Salzburg a interpretat alaltăieri-seară lucrări de Mozart într-o manieră încântătoare.

14 noiembrie
A venit Cecilia. Azi-dimineaţă, concert magnific dirijat de Enescu, actul al III-lea din Siegfried. Regele îl decorează. Triumf pentru Enescu. După-amiază, la Elisa. Aseară, concert de sonate, Enescu şi Filionescu. Din fericire, Regina e mult mai bine, să sperăm că se menţine.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *