Sînt un admirator al colecției preluate – dar nu integral după ediția originară, dacă am remarcat eu bine – și în limba română de editura ALL: foarte scurtă introducere…
Cîndva, de altfel, am punctat pe Lapunkt cîteva repere minimale ale uneia dintre aparițiile românești ale colecției de la ALL: (inevitabil) micuțul volum, dar dens și extrem de util, al lui Steve Bruce despre sociologie. Textul despre această carte poate fi citit aici!
Recidivez, de asemenea, pe fugă sau, ca să fiu în ton cu numele acestei colecții, pe scurt. Din nou un volum mic, din nou un volum dens: Biblia. Autor: John Riches, profesor de teologie și critică biblică la Universitatea din Glasgow.
Istorie, hermeneutică, (ceva) arheologie biblică, criticism, o evidentă perspectivă care vine și dinspre studiile culturale, analiza etică & politică a impactului Bibliei – 9 capitole cu multe verticale și orizontale în care, rațional, interdisciplinar, cu argumente bine rotunjite, se discută deschis despre, probabil, cea mai influentă carte din istorie omenirii, Biblia.
Biblia – adică o “carte de cărți” sau, sună mai bine în orice caz, o “carte a cărților”. Termenul sub care este acum cunoscută această imensă carte vine din grecescul biblia – nimic altceva decît formula de plural pentru biblion, cuvînt care înseamnă “carte”. “Forma de singular a termenului Biblia ascunde în rădăcinile sale etimologice un sens al pluralității”, notează John Riches și, într-unul din primele capitole ale volumului explică și cum s-au așezat, în formula de acum, unele după altele, cărțile care alcătuiesc Biblia, precum și contextul istoric în care acestea au luat naștere.
Alături de dimensiunea istorică / istoriografică – poate că e dimensiunea cea mai pronunțată a acestei cărțulii – una din “intrările” mari în acest text ține de sugestia pe care, invocînd un filozof evreu contemporan, John Riches o face unde pe la mijlocul volumului: anume, aceea cu privire la tipurile majore de autoritate pe care le poate da/avea un text. Mai precis, două: normativă și formativă.
Argumentînd abundent și convigător că Biblia este un text viu, Riches ne spune, în fiecare dintre paginile acestei cărți – adesea, ca implicația a demonstrației; uneori de-a dreptul explicit – că această “carte a cărților”, chiar și după ce și-a consumat, pentru unele contexte (a nu se înțelege de aici – că pentru toate!), virtuțiile normative, are în continuare de jucat pe virtuțiile sale, extrem de numeroase, formative.
“Una din trăsăturile remarcabile ale Bibliei, despre care am vorbit prea puțin, este vîrsta ei. Textele sale cele mai vechi au peste trei mii de ani; majoritatea dintre ele au două mii de ani, doar Noul Testament fiind puțin mai recent”, scrie John Riches. Și adaugă: “Din cînd în cînd, se mai nasc voci care contestă capacitateaunor asemenea texte străvechi de a spune ceva unor oameni care trăiesc în prezent. Dacă ele s-ar fi limitat la semnificația pe care au intenționat s-o aibă pentru primul lor auditoriu, sigur că ne-am fi putut întreba ce-ar mai putea înseamna aceste texte pentru niște oameni din epoca noastră. Dar istoria lor demonstrează că poveștile, imaginile, metaforele și conceptele morale și religioase cuprinse în ele au continuat să modeleze permanent experiența și înțelegerea oamenilor din cele mai diverse categorii”.
