“Primăria din uThekela, Africa de Sud, a anunţat că 113 studente vor primi burse pentru a-şi continua studiile în ţară. Şaisprezece dintre aceste burse au fost acordate studentelor virgine, ca parte a unui program numit Maiden’s Bursary Awards (Premiile bursă pentru virgine). Programul a fost creat în ianuarie 2015, dar nu este clar câte studente au primit această bursă în 2015. Sisonke Msimang, un consultant în proiectul Sonke Gender Justice din Johannesburg, spune că decizia municipalităţii este o ideea foarte proastă şi penibilă. ”A fi activ sexual şi a continua studiile nu au nicio legătură”, spune Msimang pentru Al Jazeera. Aceasta descrie programul drept o întruchipare a ”prostiilor patriarhale, a misoginismului neconstituţional şi a nebuniei curate”. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al municipalităţii descrie bursele pentru virgine drept un mod de a încuraja fetele să rămână pure şi să se concentreze asupra studiului. ”Cele care au primit bursele vor fi verificate atunci când se întorc din vacanţe. Dacă îşi pierd virginitatea vor pierde şi bursa”, spune Jabulani Mkhonza. » (Gândul, 24 ianuarie 2016).
Academicianul brazilian Nelson Andrade Fonseca, un comentator entuziast al paginilor despre America de Sud scrise de Keyserling, crede că o soluţie mai bună decît aceea propusă de primăria din uThekela ar putea fi găsită pornind de la un citat din opera contelui filosof : „În nici o altă parte a lumii fidelitatea nu se confundă atît de frecvent cu lenea. O argentiniană mi-a spus într-o zi : <La noi, fidelitatea este o boală>”. Nelson Andrade Fonseca e convins că trupul nu poate fi ţinut în frîu nici prin ameninţări cu Judecata de Apoi, nici prin promisiuni despre acordarea unor recompense eterne. Trupul trebuie neutralizat prin trup, instinctelor lui de lup hămesit trebuie să li se contrapună alte instincte la fel de puternice. Iar dacă nu se găsesc instincte capabile să blocheze alte instincte, atunci nu rămîne decît să se exploreze metodele clasice de a lupta împotriva plăcerilor date de simţuri, urmînd calea propusă de marii asceţi. A-l urma însă pe Antonie cel Mare sau pe Macarie Coptul pare destul de anevoios, căci nu orice brutar, ţesător sau tîmplar e capabil să dea dovadă de atîta putere de înfrînare. Cît despre filosofi, în ciuda discursurilor elegante pe care ni le oferă, ei nu se dovedesc tocmai cei mai credibili maeştri în materie de abstinenţă. Calea zdrobirii trupului prin forţa voinţei e o cale îngustă, o cale făcută numai pentru cei aleşi. Cînd e în joc însă marea masă a oamenilor obişnuiţi, ascetismul nu i se pare o soluţie lui Nelson Andrade Fonseca, fiindcă prea puţini berari bavarezi s-ar putea închipui în chip de stîlpnici, ba şi mai puţini balerini londonezi s-ar vedea împletind coşuri în deşert. În schimb, există o altă mare forţă a naturii umane ce nu e luată deloc în calcul, deşi amplitudinea ei ar merita mai multă băgare de seamă. Oamenii sînt aplecaţi în mod natural către lene, singura lor moştenire paradisiacă, însă ciudatele mecanisme de dresaj ale societăţii (inventate, probabil, de indivizi inspiraţi de febrilitatea demonilor) încearcă să le descurajeze prin toate mijloacele această nevinovată înclinaţie. Se vorbeşte mereu despre importanţa muncii, a efortului, a trudei fără astîmpăr, de parcă numai încordarea continuă a trupului ar fi demnă de laudă, de parcă numai marşul fără oprire al Evreului rătăcitor ar fi un model de urmat. Odihna, retragerea, nemişcarea sînt văzute cu ochi răi, dînd impresia că orice clipă de smulgere din lume ar echivala cu un boicot al ritmurilor naturale, cu o punere în paranteze a însuşi sensului vieţii. Discipolii lui Stahanov par să fi modelat chipul existenţei noastre chiar înainte de apariţia lui Stahanov, stahanovismul pare să fi premers existenţei istorice a lui Stahanov, aceasta e concluzia surprinzătoare a lui Nelson Andrade Fonseca.
Însă academicianul brazilian nu e gata să depună armele : el crede că orice om lucid trebuie să lupte împotriva sîcîitorilor agenţi ai febrilităţii, că orice intelectual veritabil trebuie să respingă propaganda companionilor Demonului. Din perspectiva lui, unica noastră şansă de a fi autentici e cultivarea obstinată a lenei, singura urmă a imaginii divine rămase în noi. Dumnezeu nu e un agitat, un hămesit, un etern neastîmpărat, ci tocmai Primul Motor al lui Aristotel, superbul Mişcător Nemişcat, cel care se gîndeşte la nesfîrşit pe sine, dovedindu-se astfel unica Fiinţă cu adevărat demnă de contemplaţie şi iubire.
