Alături de Franţa rezistenţei şi a onoarei, a existat o Franţă a abjecţiei, o Franţă a colaboraţionismului şi a antisemitismului, o Franţă pentru care regimul de la Vichy sau ocupaţia germană directă au însemnat norrnalitatea acceptată cu seninătate amorală. Domnul Klein, traficantul de obiecte de artă, pasărea de pradă căreia Alain Delon îi împrumută trăsăturile sale carnivore, este parte din umanitatea ce supravieţuieşte şi creşte în acest mediu al compromisului şi al rasismului instituţionalizat.
Mr. Klein este necrofagul ce se hrăneşte din carcasele averilor evreieşte expropriate de nazişti. Obiectele care îi populează apartamentul chic sunt, în cea mai mare parte, resturi din vieţile celor care nu mai au dreptul la viaţă. Detaşarea sa sibarită este expresia nu doar a unei indiferenţe glaciale, ci şi a unei pasiuni teribile pentru exploatarea comercială a tragediei omeneşti care se petrece în faţa ochilor săi.
Filmul lui Joseph Losey debutează, simbolic, cu sinistrul exerciţiu pseudoştiinţific de cercetare al purităţii rasiale. Franţa colaboraţionistă împrumută de la nazism acest instrument al excluderii legale. Evreul este, în lumea domnului Klein şi a amicilor săi parizieni, o fiinţă inferioară,izolată, fişată, supravegheată, a cărei destinaţie finală este spaţiul industrial de exterminare. Domnul Klein se mişcă în acest univers riguros organizat cu eleganţa unui carnasier. Fiecare destin este o ocazie de a încheia o afacere profitabilă. Asemeni atâtor altor europeni, el este definit de o absenţă a empatiei. Nimic din ceea se întâmplă nu îl poate afecta.
Geniul lui Losey este acela de a face să se fisureze, progresiv, spaţiul de siguranţă etanşă al Domnului Klein. De undeva, ca într-o naraţiune de Kafka sau de Poe, un dublu apare, un alt domn Klein, evreu şi poate comunist, un personaj cu care onorabilul Klein este confundat. Identitatea celuilalt Klein, impur rasial şi suspect politic, se confundă cu aceea a conformistului, monstruosului Klein. O legătură bizară se ţese între cei doi, ca şi cum Domnul Klein ar fi atras, irepresibil, spre acest dublu al său. Klein merge pe urmele sale, intră în casa în care acesta a locuit, trece graniţa care îl separă de un domeniu pe care nici măcar nu îl bănuia. Imperceptibil, Klein înaintează spre capcana pe care o imaginează mecanismul biocratic al Franţei.
Razia de la Velodrom este în curs de a fi pusă la punct- purificarea rasială a Franţei este ţinta revoluţiei naţionale animate de Mareşal. Domnul Klein este expropriat la rândul său, universul său organizat minuţios este invadat de poliţişti şi de birocraţi. Domnul Klein este, ca în metamorfoza kafkiană, împins în sertarul ontologic al unei alte identităţi. Părăsit de prieteni, locuind în casa din care obiectele au fost confiscate, Klein este una cu cei care au fost, în trecut, victimele sale.
Vârtejul în care Klein este absorbit este cel al istoriei şi al propriei obsesii. Domnul Klein se află, mereu, în urma celuilalt Klein. Arestat, ca evreu, de poliţia franceză , domnul Klein pare a fi salvat de certificatul ce atestă originea sa etnică” sănătoasă”. Dar în clipele în care eliberarea de dublul său este în fine posibilă, domnul Klein întrevede umbra celuilalt Klein în miezul acelei mase umane strivite, pregătite pentru deportare. 
Frenetica sa înaintare îl împinge tot mai departe de propria sa viaţă: fiinţa carnivoră se regăseşte în trenul care îl va duce spre moarte.( Ioan Stanomir)
