Amos Oz, “Iuda” (2)

Shmuel o luă deci de la capăt – dar de data asta cu o atenţie deosebită: îşi spuse prenumele şi numele de familie, nu, nu, din câte ştia, nu exista nici o legătură de rudenie cu Shalom Asch, cunoscutul scriitor, familia lui fiind una de funcţionari şi lucrători la cadastru, iar el studia, adică studiase aici, la Ierusalim, istoria, religia, deşi el nu era religios, chiar deloc, s-ar putea spune că din contră, dar într-un fel sau altul tocmai imaginea lui Isus creştinul… şi cea a lui Iuda Iscariotul… şi lumea spirituală a clericilor şi a fariseilor care l-au renegat pe Isus şi felul în care, în ochii evreilor, creştinul s-a transformat cu repeziciune dintr-o figură hăituită în simbolul hăituirii şi al oprimării… avea o oarecare legătură, după părerea lui, cu destinul celor care vruseseră să îndrepte societatea în ultimele generaţii… bun, era o poveste mai lungă, spera că nu deranjează, venise în urma citirii anunţului care începea cu „Propunere de legătură personală“, descoperit întâmplător la afişierul din clădirea Kaplan. La intrarea în cafeneaua studenţilor.

Iuda.

Ascultându-l, infirmul s-a îndreptat dintr-odată, lăsând să-i cadă de pe umeri pătura de lână scoţiană, şi-a ridicat din scaun trupul înalt şi contorsionat, şi-a aplecat cu mişcări complicate partea superioară a corpului într-o parte şi alta, a apucat strâns cu ambele mâini braţele scaunului şi chiar s-a ridicat în picioare într-un unghi ciudat, deşi se vedea că nu picioarele, ci doar braţele lui solide susţineau greutatea corpului prin forţa muşchilor lor. Nu s-a atins de cârjele sprijinite de marginea mesei. Era puternic şi diform, îndoit de spate, înalt, aproape atingând cu capul lustra care atârna destul de jos din tavan; odată ridicat, bărbatul părea complet deformat, ca trunchiul unui măslin bătrân.

Iuda
Amos Oz
(roman)
Traducere din engleză şi note de Marlena Braeşter
Seria de autor Amos Oz, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction 2016

Era osos, rigid, cu urechile clăpăuge, şi cu toate astea înfăţişarea lui avea ceva aproape regesc, cu coama căruntă care-i cădea pe ceafă, cu smocurile ca de zăpadă ale sprâncenelor şi cu mustaţa strălucitor de albă. Când privirea lui Shmuel a întâlnit pentru o
clipă ochii bătrânului, acesta a constatat cu uimire că, de fapt, în ciuda vocii amuzate şi a tonului ironic, ochii lui albaştri erau înceţoşaţi şi parcă apăsaţi de tristeţe.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *